X
iohannis

România îl recunoaște pe Juan Guaidó în calitatea de Președinte interimar al Venezuelei

Președintele României, Klaus Iohannis, ca titular al deciziilor de politică externă a României și ca reprezentant al României în plan extern, în conformitate cu prevederile constituționale, a decis recunoașterea lui Juan Guaidó în calitatea de Președinte interimar al Venezuelei, se arată într-un comunicat al Administrației Prezidențiale.

“Decizia Președintelui României a fost luată în urma analizării atente a situației, inclusiv din punct de vedere politico-diplomatic și juridic, și în contextul în care majoritatea statelor membre UE și o serie de aliați și parteneri importanți ai țării noastre din spațiul euro-atlantic au recunoscut legitimitatea Președintelui interimar Juan Guaidó. Președintele Klaus Iohannis consideră că, îndeosebi în contextul în care țara noastră exercită Președinția Consiliului Uniunii Europene și ținând cont de dinamica crescută a evoluțiilor internaționale, România trebuie să aibă în dosarele de politică externă reacții rapide, bine fundamentate și ferme, în acord cu prioritățile majore de politică externă pe care le-a urmărit consecvent pe termen lung”, se arată în comunicatul amintit.

Administrația Prezidențială menționează că a solicitat încă de luni, 4 februarie a.c., imediat după reuniunea informală a miniștrilor afacerilor externe ai statelor membre UE (tip Gymnich) de la București, transmiterea, în regim de urgență, către Administrația Prezidențială a unor elemente de evaluare cu privire la acest subiect și a unei propuneri clare de poziționare a României, inclusiv din perspectivă politico-diplomatică și juridică, cu privire la posibilitatea recunoașterii lui Juan Guaidó drept Președinte interimar al Venezuelei, respectiv a legitimității acțiunilor sale și ale Adunării Naționale.

În cursul dimineții de vineri, 8 februarie a.c., la Administrația Prezidențială a fost primit Memorandumul MAE cu tema „Poziția României cu privire la situația din Venezuela”, avizat de către Prim-ministrul României. Acest document, care prevedea, printre altele, propunerea de recunoaștere a Președintelui Adunării Naționale, Juan Guaidó, drept Președinte interimar al Venezuelei, a fost aprobat imediat de către Președintele României.

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

5 opinii

  1. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    bolsevism 2.0

    Azi-maine se declara si dragnea sau tariceanu….sau olguta, veorica ori firea, ca e potential. Se declara unu ..sau toti astia presedinte, ca e precedent. O noua potentiala schema de a scapa de parnaie s-a infiripat in “mintile” lor.

  2. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  3. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Silberpfeil

    Am ajuns sa sustinem loviturile de stat orchestrate de CIA doar pentru ca Merkel si Macron doresc petrol mult si ieftin ca braga din Venezuela .In 24 ianuarie CE se declara ferm impotriva recunoasterii lui Guaido.Se vor muta trupele speciale ruse si americane din Siria in Venezuela.

  4. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    dancp2

    -romania stiu ca nu importa petrol din venezuela asa ca nocomment,dar ar fi bine sa ne vedem de treburile noastre
    -o declaratie de asta e ca patrunjelul in supa

  5. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    rammstein

    si care-i problema voastra??…oricum avem vreo patru state aici in spatiul carpato-danubian-pontic!!!…unul paralel,altul perpendicular,unul al mafiei rosii si altul a celor cinstiti!!…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Contact