X
eurespal_sirop_pastile_retrase_59477000

Eurespal, un medicament împotriva tusei pe care medicii îl recomandă inclusiv copiilor a fost retras de la vânzare

Un medicament împotriva tusei pe care medicii îl recomandă inclusiv copiilor a fost retras de la vânzare. Agenţia naţională pentru medicamente din Franţa, în colaborare cu producătorul, a decis să suspende autorizaţia de punere pe piaţă a Pneumorel, vândut în România sub numele de Eurespal.

Hotărârea a venit după ce noi studii, făcute în ultimul an, au arătat că substanţa activă, fenspiridă, poate provoca aritmii cardiace.

În Franţa, producătorul a retras medicamentul în toate formele sale, pastile şi sirop, din farmacii şi depozite. De asemenea, a cerut medicilor să nu-l mai prescrie. În plus, cei care fac tratament cu Pneumorel trebuie să înceteze imediat şi să ducă flacoanele sau cutiile rămase la distrugere.

Autorităţile franceze le-au informat pe cele europene, care vor investiga situaţia ca să formuleze un răspuns unitar pentru întregul continent.

“Decizia de retragere voluntară, aşa cum îi spune şi numele, aparţine producătorului medicamentului respectiv, până când procedura de urgenţă, procedură de reevaluare a profilului de siguranţă al acestor medicamente, pentru că vorbim atât de Eurespal comprimate, cât şi de Eurespal sirop, până când această procedură va fi finalizată la nivelul Agenţiei Europene a Medicamentului. În această săptămână are loc la Londra, la sediul Agenţiei Europene a Medicamentului, reuniunea comitetului de profil şi pe agenda de lucru se află şi problema de siguranţă a fenspiridei, care e substanţa activă din acest medicament. Noi vom publica automat pe site-ul agenţiei traducerea comunicatului de presă al Agenţiei Europene a Medicamentului, comunicat care va fi emis imediat după terminarea acestei reuniuni”, a declarat Anca Crupariu, purtătorul de cuvânt al Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale (ANMDM), pentru digi24.ro

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Contact