X
resedinta mitropolitilor victoriei palat (5)

19 ani de birocrație: Reședința mitropoliților din Sibiu a devenit monument istoric. ÎPS Laurențiu vrea să reabiliteze clădirea

După 19 ani de când fosta reședință de vară mitropolitană a fost propusă pentru a fi inclusă în lista monumentelor istorice de importanță națională, acest lucru a devenit în sfârșit realitate. Edificiul – care este considerat a fi una dintre cele mai frumoase clădiri din Sibiu – a fost clasat ca monument istoric printr-un ordin al ministrului Culturii și Identității Naționale, iar Arhiepiscopia Sibiului intenționează să reabiliteze clădirea.

Ordinul ministrului Valer-Daniel Breaz a fost semnat încă pe data de 6 decembrie 2018, Mitropolia Ardealului fiind informată despre acest lucru în luna ianuarie. Monument istoric a fost declarată nu numai „Platul mitropolitan”, dar și „Grădina cu arbori seculari” și „Gardul”.

Decizia autorităților de la București a determinat reprezentanții Bisericii din Sibiu să includă clădirea în lista marilor proiecte pe care Arhiepiscopia Sibiului intenționează să le înceapă sau implementeze în anul 2019.

Marile proiecte ale Bisericii din Sibiu

Sâmbătă, 9 februarie, a avut loc ședința de lucru a Adunării eparhiale a Arhiepiscopiei Sibiului (AS), în cadrul căreia a fost făcut un bilanț al activităților din 2018, apoi prezentate proiectele ce se vor desfășura în acest an.

„Am prezentat proiectele de viitor, care sunt multe și sperăm să ne angajăm și mai mult în lucrarea educațională prin construirea unei noi grădinițe și deja am început aceste lucrări de construcție, apoi avem noi proiecte sociale în așa fel încât implicarea în acest domeniu să însoțească misiunea și pastorația Bisericii. Avem o mare răspundere pentru educația tineretului și ocrotirea acestuia în așa fel încât viitorul Bisericii noastre, să fie asigurat, cu binecuvântarea lui Dumnezeu”, a spus ÎPS Mitropolit Laurențiu Streza.

Astfel, este vorba despre șase proiecte mari pe care AS vrea să le implementeze în anul 2019: unele sunt noi, altele vor continua. Despre două dintre ele Turnul Sfatului a scris anterior. Printre acestea se numără construirea grădiniței din Cartierul Arhitecților, proiect demarat chiar ieri, 11 februarie, precum și amenajarea și deschiderea Centrului social de zi pentru vârstnici al Arhiepiscopiei Sibiului. De asemenea, reprezentanții Bisericii din Sibiu mai promit să finalizeze lucrările de amenajare a Centrului cultural-educațional de la Tărlungeni, județul Brașov, să amenajeze un Centru multicultural „Nicolae Bălan” al eparhiei, să deschidă Institutului cultural muzeal al Mitropoliei Ardealului, dar și să continue proiectul filantropic deja aflat în desfășurare în parteneriat cu parohiile sibiene, „Fericiți cei milostivi”.

Reședința mitropoliților va deveni Centru multicultural

resedinta mitropolitilor victoriei palat (4)

Proiectul privind amenajarea Centrului multicultural „Nicolae Bălan” al eparhiei are în vederea reabilitarea clădirii fostei reședințe de vară mitropolitană de pe Bulevardul Victoriei, nr. 38, clădire care stă în paragină de mai mulți ani. Aceasta a fost propusă spre clasificare în lista monumentelor istorice de importanță națională încă în martie 2010, însă din cauza procedurilor birocratice decizia a fost amânată aproape două decenii.

„După o perioadă considerabilă de tergiversări legată de statutul casei de pe Bulevardul Victoriei 38, în cele din urmă, la mijlocul lunii ianuarie am primit ordinul de ministru prin care s-a aprobat definitiv clasarea casei ca monument istoric de interes național. Așa încât ÎPS și-a dorit și-și dorește să valorificăm spațiul respectiv și să-l facem un centru multicultural care va purta numele mitropolitului Nicolae Bălan”, ne-au spus reprezentanții Arhiepiscopiei Sibiului când i-am întrebat detalii despre proiectele pe care vor să le facă în acest an.

Cine a fost Nicolae Bălan

foto: ziarullumina.ro

foto: ziarullumina.ro

Nicolae Bălan a fost mitropolit al Ardealului în perioada 1920-1955, membru de onoare al Academiei Române din 1920.

În anul 1907 a fondat „Revista Teologică” de la Sibiu, al cărei redactor a fost până în anul 1916, iar 2 ani mai târziu a redactat – cu alți doi profesori – „Gazeta Poporului”, tot la Sibiu.

În Dicționarul teologilor români se menționează că în perioada cât a fost mitropolit, Nicolae Bălan a luptat pentru acceptarea principiilor Statutului Organic şagunian în Legea și Statutul de organizare a Bisericii Ortodoxe Române din 1925, apărând autonomia Bisericii. Iar în domeniul cultural-teologic, a ridicat vechiul Institut teologic din Sibiu la rang de Academie (1921), cu drept de-a elibera diplome de licență (1943), devenită mai târziu Institut Teologic de grad universitar (1948); a îndrumat activitatea școlilor secundare aflate până în 1948 sub egida Bisericii (Liceul „Andrei Șaguna” din Brașov, Liceul „Avram lancu” din Brad, școala normală „Andrei Saguna” din Sibiu); a înființat o școală normală de fete, școala de cântăreți bisericești „Dimitrie Cunţan” și un internat arhidiecezan, toate în Sibiu. De asemenea, a trimis numeroși tineri teologi la studii de specializare peste hotare, care au onorat apoi catedrele Academiei (mai târziu lnstitutului) din Sibiu și unii chiar ale Institutului Teologic din București.

Cum va arăta fosta reședință a mitropoliților din Sibiu după reabilitare

resedinta mitropolitilor proiect

Am aflat că Arhiepiscopia Sibiului a depus un memoriu tehnic de arhitectură la Compania Națională de Investiții (CNI) în care justifică înființarea unui Centru Multicultural „Mitropolit Nicolae Bălan”, în vederea reabilitării clădirii. AS este în așteptarea unui răspuns din partea instituției care urmează să decidă dacă va prelua realizarea investiției. Potrivit regulamentului de funcționare a CNI, aceasta pregătește documentația tehnico-economică, întocmește caietele de sarcini și alte documente pentru demararea de licitații, elaborează devizele de cheltuieli, emite ordinul de începere a lucrărilor de proiectare și execuție, inspectează șantierul etc.

Conform proiectului elaborat de AS, fosta reședință mitropolitană ar urma să păstreze aspectul exterior inițial, iar în interior să fie dispusă astfel: subsol, parter, etaj, mansardă.

La subsol se propune să fie trei încăperi în suprafață totală de aproape 46 mp. La parter ar putea să fie amenajată un spațiu expozițional, o sală de conferințe și activități culturale, secretariatul, un oficiu, precum și o debara, un depozit și o terasă.

La etaj se propune amenajarea a cinci săli: Rezidență cercetare, Studio cercetare, Sală workshop, Carte veche/Digitalizare și Sala Academica. Aici vor fi, la fel, un balcon, precum și o terasă acoperită și una descoperită.

La mansardă se propune construirea unei săli de proiecție, a unui stand IT/Multimedia, dar și a unei garderobe și a unui depozit.

Suprafața utilă totală a clădirii este de 682,47 MP.

„Spațiile din interior sunt destul de generoase; vrem să fie dedicate exclusiv activității cultural academice. Pentru tot ce înseamnă palatul respectiv s-a făcut un proiect tehnic pe care l-am înaintat pentru obținerea de fonduri, pentru că valorile sunt extraordinar de mari, către Compania Națională de Investiții. Proiectul s-a depus la sfârșitul anului trecut și s-a completat în ianuarie când am primit ordinul de clasare.

Sperăm să obținem niște fonduri, pentru că devizul de lucrări este enorm de mare, din cauza faptului că în timpul comunismului – când a fost casa pionerilor și apăreau încă atunci semne de fisură – cei care se ocupau de întreținerea caselor naționalizate au găsit soluția să înfunde demisolul cu beton. Fapt care în loc să ajute, a accelerat procesul deteriorării casei. Și se și vede din stradă – la nivelul acoperișului este o crăpătură considerabilă. Cert este că se impun niște exigențe de rezistență foarte costisitoare și foarte mari. Ne dorim din toată inima să se salveze casa aceasta, mai cu seamă că acum e definită ca monument istoric. Și așteptăm [de la CNI] să avem un rezultat”, ne-au răspuns reprezentanții Arhiepiscopiei Sibiului.

În documentația depusă la CNI se mai menționează că spațiul studiat „este sau se va racorda la rețelele existente de energie electrică, gaz metan, apă și canalizare. Este necesară refacerea instalațiilor electrice, sanitare și termice și aducerea lor la standardele actuale. Se impune creșterea eficienței energetice a clădirii prin scăderea consumului de energie (…) Totodată, se propune ca imobilul să fie dotat cu sisteme de prevenție a incendiilor și sisteme de supraveghere video”.

De asemenea, propunerea de amenajări exterioare cuprinde crearea de locuri de parcare în cadrul parcelei, asigurarea circulației pietonale și accesul facil în clădire pentru persoanele cu dizabilități și împrejmuirea terenului pe latura frontală și laterală dreapta.

Istoric

foto: Vila Mitropolitană din Sibiu; Biblioteca Digitală a ULBS; 1930

foto: Vila Mitropolitană din Sibiu; Biblioteca Digitală a ULBS; 1930

Fosta reședință de vară mitropolitană din Sibiu se află în apropiere de Parcul Sub Arini, în perimetrul Bulevardului Victoriei și străzii Transilvania. Zona a cunoscut o amplă dezvoltare încă de la sfârșitul secolului al XVIII-lea, când prinde formă cartierul Josefstadt. În zonă a fost înființată fabrica de zahăr (1839), iar vecinătatea din Josefstadt organizează iluminarea străzilor acestui cartier în timpul nopții (1856). În anul 1858, parcela pe care se află reședința a fost cumpărată de Mitropolia Ardealului, care era condusă de mitropolitul Andrei Șaguna. Atunci s-a născut ideea construirii, în perimetrul acestui teren, a unei case arhierești ca reședință mitropolitană de vară. Astfel, a apărut o frumoasă clădire amplasată într-o grădină superbă, admirată de sibienii ce petreceau timpul liber în promenade pe strada Victoriei, în drum spre parcul Sub Arini sau Pădurea Domnească.

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

14 opinii

  1. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    HOP

    cumparati-va ,mai putine vesminte ostentative,mai putine masini scumpe,purtati-va ca niste slujitori ai Domnului(cu demnitate ),faceti un pic mai mult ptr. cei care umplu bisericile,ptr. cei care cumpara luminarile(nefiscalizate),faceti cantine ptr. saraci ! ati lasat in paragina aceea resedinta cu toate ca biserica este cea mai bogata institutie ,oare asta nu-i un motiv de RUSINE?????

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

      @HAP

      Eu zic ca au inceput sa faca “un pic mai mult ptr. cei care umplu bisericile” si chiar si pentru cei care nu le calca pragul dar esti prea fudul de ochi sa le vezi. Chiar in articolul asta sunt pomenite doua mai recente si au mai fost si altele.

  2. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Evi

    Oare de ce se așteaptă ca statul sa investească în aceasta clădire? Nu cred ca e corect, biserica având suficiente redurse bănești pentru a-și reabilita clădirile proprii. Tot pomeni așteaptă clerul nostru.

  3. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  4. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    7 Lacatus

    Ma bucur pentru proiectul Arhiepiscopiei. Sa dea Domnul sa reuseasca pentru ca invidiosii sa crape de ciuda!!!!! Atata rautate si nesimtire in comentariile anterioare…cine v-a educat fratilor??? unde ati crescut??? Plini de venin si frustrari!!!

  5. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Pafnutie,iubitor de adevar!

    Nu-i vorba doar de birocratie!Este vorba de nepasare, indiferenta si lipsa totala de interes pentru noi!Desi sta pe un munte de bani,biserica ortodoxa,(de departe cea mai avantajata comunitate religioasa din Romania) sta cu mana intinsa pentru a mai ciupi ceva de la gura celor multi(prosti) si flamanzi!Nimeni din Romania nu primeste atat de mult si face atat de putin(dar cu un tam-tam asurzitor)!
    PS-Era evident pentru toata lumea ca nimeni nu le va lua cladirea cu pricina dar au lasat-o in paragina!Rusine!

  6. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

      Silberpfeil

      Ar fi loc pentru doua mai mici:una pentru enoriasii de pe Victoriei cealalta pentru cei de pe Transilvaniei plus studentachii si studentachele din camin.

  7. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

      Magy-SB

      Îmi pare rău, dar a fost propusa pe lista monumentelor istorice în 2010 de către ministrul Paleologu. Daca nu era asa, o demola demult Mitropolitul, si nu-și mai făcea, “casa Mitropolitului” in fundul grădinii. Poate au făcut loby și cei de la USR, dar fără acțiunea lui Paleologu, nu mai aveau, obiectul muncii.

  8. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  9. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Cibi istvan

    USR este cel mai mizerabil grup politic!!!! Niște oameni falsi, vicleni si antiromani!!! Dacă popii reusesc să atragă fonduri…bravo lor! Văd că se exprima aici toți frustratii si invidiosii!

  10. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

Lasă un răspuns către Magy-SB Anulează răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Sibiu
  • Contact