X
Florin Hariga 1

Florin Hariga, SOS Satul Copiilor Cisnădie: „Activitatea mea se centrează pe bunăstarea, siguranța și securitatea copiilor”

Florin Hariga, directorul SOS Satul Copiilor Cisnădie, a fost nominalizat în ediția din acest an a Galei Excelenței în Asistența Socială, având posibilitatea să primească distincția care îi onorează întreaga carieră. Acesta spune că în cei 14 ani lucrați în asistență socială a încercat să fie cât mai aproape de beneficiari, fiindu-le prieten și confident.

SOS Satul Copiilor Cisnădie oferă o familie copiilor lipsiți temporar sau definitiv de ocrotirea părinților. În mediul familial din cadrul centrului sunt admiși copiii sănătoși fizic și psihic, cărora li se asigură găzduirea, îngrijirea, educația formală și informală, în spiritul propriei lor religii și culturi, sprijin emoțional, consiliere, precum și modalități constructive de socializare și petrecere a timpului liber, precum și dezvoltarea deprinderilor de viață, până la finalizarea studiilor, arată reprezentanții acestei instituții.

De mai bine de 14 ani, pe aleile Satului SOS Cisnădie este mereu prezent Florin Hariga. „Ca director de Sat trebuia să mă asigur că totul funcționează bine până la cel mai mic detaliu, că fiecare mamă din cele 12 căsuțe e bine, că are tot confortul necesar desfășurării activităților curente, că cei peste 72 de copii sunt bine îngrijiți, că le sunt asigurate toate nevoile de bază, că beneficiază de o îngrijire și o educație sănătoasă, propice dezvoltării lot fizice, psihice și morale”, spune Florin Hariga.

Florin Hariga 2

Despre activitatea ca director, acesta spune că s-a extins la legarea efectivă de prietenii între director și beneficiarii centrului din Cisnădie.

„De-a lungul anilor am încercat, pe lângă rolul de director, să fiu văzut ca un prieten mai mare, ca o resursă atât pentru copii cât și pentru mamele SOS”, spune directorul. „Toată activitatea mea ca director în SOS Satul Copiilor Cisnădie, se centrează pe bunăstarea, siguranța și securitatea copiilor. Împreună cu echipa analizăm fiecare caz, ne centrăm pe identificarea nevoilor, sprijinul copiilor pentru a deveni tineri responsabili și autonomi”, mai arată Florin Hariga.

Munca sa este una constantă, cot la cot cu asistenții sociali și specialiștii SOS Satele Copiilor Cisnădie. „Am participat încă de la început la procesul de admisie a copiilor în Sat, am mers în teren, am discutat cu reprezentanții centrelor, am discutat cu copilul, am fost la reevaluarea cazurilor în teren, la familia biologică, am discutat cu părinții, cu rudele, asta pentru a descoperi cât mai multe informații despre copil, despre mediul din care provine el, pentru a-l înțelege mai bine și pentru a-l putea ajuta alături de mama socială să crească frumos și sănătos”, explică directorul.

SOS Satele Copiilor Cisnădie

SOS Satele Copiilor Cisnădie

Florin Hariga este nominalizat la Gala Excelenței în Asistență Socială 2019, la categoria „Premiul pentru întreaga carieră în promovarea asistenţei sociale” și poate fi votat AICI

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

O opinie

  1. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Sibiu
  • Contact