X
pompil Varga asociatia vanatorilor si pescarilor (2)

Interviu cu Pompil Varga: Mă declar mulțumit de activitatea mea la conducerea AJVPS

De unii e iubit și apreciat, de alții e urât și contestat, însă un lucru e cert: Pompil Varga a condus Asociația Județeană a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi vreme de 21 de ani. În curând se împlinesc doi ani de când se luptă, prin aproape toate mijloacele, pentru a-și reocupa funcția de director, pe rolurile instanțelor de judecată existând zeci de procese deschise pe această temă. Turnul Sfatului a realizat un interviu cu Pompil Varga pentru a afla cum vede el toate scandalurile în care AJVPS a fost implicată în ultimii ani și ce urmează din acest punct de vedere.

Fără a intra în foarte multe detalii juridice, pentru asta există judecători și avocați, vă rog să ne spuneți cum vedeți dvs. evoluția situației din AJVPS Sibiu în ultimii doi-trei ani pe înțelesul tuturor? Care este funcția dvs. în prezent și cum s-a ajuns aici?

Funcția mea în prezent este aceea de director al A.J.V.P.S. Sibiu, conform contractului individual de muncă nr. 717 / 29.10.2018, înregistrat în REVISAL, contract care a fost activat începând cu data de 30.10.2018, având codul de funcție 111405 – conducător asociații, filiale și organizații obștești.

Cum ați ajuns să operați în prezent modificări în REVISAL și în baza căror drepturi?

Prezentând documentele legale la I.T.M. Sibiu, respectiv dovada de la Judecătoria Sibiu că în Registrul Asociațiilor și Fundațiilor, prin Sentința Civilă nr. 3024/CC din 29.06.2012, A.J.V.P.S. Sibiu este înscrisă în registru. Astfel, prin această sentință se fac mențiunile referitoare la statutul asociației și la componenta organelor de conducere – Consiliul A.J.V.P.S. Sibiu, președinte fiind menționat Blaj Robert și ceilalți membri ai Consiliului. Aceste mențiuni se regăsesc și în Registrul National – partea A – Asociații. Conform O.G. 26/2000, Art. 33, cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor Art. 8-12, dovada înscrierii în Registrul Asociațiilor și Fundațiilor se face cu certificat de înscriere, eliberat de Judecătorie, numai dacă există o sentință definitivă și irevocabilă. În momentul de față, singura sentință definitivă și irevocabilă este cea amintită, respectiv Sentința nr. 3024/CC din 29.06.2012. Până la înscrierea unei alte sentințe definitive în Registrul Asociațiilor și Fundațiilor, de la Judecătoria Sibiu, rămân mențiunile actuale, respectiv organele de conducere și control, comisia de cenzori, care au dreptul și obligația să-și exercite prerogativele legale și statutare în desfășurarea activității asociației. Orice alte persoane care se erijează în așa ziși “reprezentanți legali ai A.J.V.P.S. Sibiu”, nu reprezintă asociația și vor fi răspunzători pentru încălcarea legii și a Statutului A.J.V.P.S. Sibiu. Calitatea organelor de conducere ale A.J.V.P.S. Sibiu, menționate prin Sentința nr. 3024/CC din 29.06.2012, a fost adusa la cunoștință, atât persoanelor juridice din județ, cât și din țară. Din păcate, o parte dintre acestea rămân nepăsătoare la informațiile noastre, ceea ce creează o atmosferă confuză față de activitatea A.J.V.P.S. Sibiu. Sunt convins că din multitudinea de acțiuni din instanță, pe care le avem cu persoane care-și atribuie calitatea de reprezentanți sau angajați ai A.J.V.P.S. Sibiu, va ieși la suprafață adevărul, iar persoanele vinovate vor răspunde în măsura competențelor și atribuțiunilor lor.

Cum ați ajuns să eliberați permise de pescuit pentru anul în curs și în baza căror drepturi? Vă asumați răspunderea dacă peste șase luni sau un an acestea se vor dovedi ilegal eliberate, lucru perfect valabil și în cazul celor eliberate de partea cealaltă a AJVPS Sibiu?

Permisele de pescuit se eliberează tocmai în baza legalității celor prezentate anterior, ca fiind singurii reprezentanți ai A.J.V.P.S. Sibiu, documente care au fost depuse la Agenția Naționala pentru Pescuit și Acvacultura (A.N.P.A.). Persoanele care eliberează ilegal aceste carnete vor fi răspunzătoare pentru faptele lor daca încalcă legislația în vigoare.

Ce s-a întâmplat în noaptea de 31 ianuarie în Agnita când ați fost implicat într-o altercație, alături de fiul dvs., cu dl. Romeo Stoicescu – directorul celeilalte părți a AJVPS Sibiu?

În noaptea de 31 Ianuarie 2019, Stoicescu Romeo Constantin împreună cu Neamțu Sorin, au venit la Agnita cu scopul să fure mașina Filialei de vânătoare Agnita. Au venit pregătiți cu spray lacrimogen și cu pistol cu gloanțe de cauciuc, obiecte care au fost reținute la Poliția Agnita. Fac mențiunea că susțin că a fost “tentativă de furt” din momentul în care cele două persoane nu mai au nici măcar calitatea de membrii ai A.J.V.P.S. Sibiu, prin Hotărârea Adunării Generale a A.J.V.P.S. Sibiu din 30.05.2017, rămasă definitivă, iar Stoicescu Romeo Constantin nu mai are calitatea de angajat, respectiv de director, fiindu-i desfăcut contractul individual de muncă prin decizia nr. 21/29.10.2018, înregistrată în REVISAL. M-am deplasat împreună cu fiul meu, membru în Comitetul Filialei Agnita, și cu un paznic de vânătoare de la această filială, după ce am fost sesizat de către un alt membru vânător care ne-a trimis o filmare cu cei doi, fiind surprinși asupra faptului. Stoicescu Romeo Constantin a folosit spray lacrimogen ca să nu ne apropiem, administrând mai multe jeturi în ochii băiatului meu, după care, dând dovadă de mare lașitate și de gravitatea gestului pe care l-a făcut, a fugit pe partea opusă a șoselei, eu observând că la un moment dat s-a împiedicat și a căzut, apoi s-a ridicat și a fugit după o rulotă care era parcată și a început să amenințe cu pistolul, strigând “nu vă apropiați că vă împușc!”. După care a fost luat în mașină de către Neamțu Sorin și au plecat. Am sunat Serviciul de urgenta 112 și am anunțat cele întâmplate. La tot evenimentul au fost martori, pe lângă paznicul de vânătoare, și alte persoane care au trecut în acel timp pe șosea. Apoi ne-am deplasat la poliția Agnita pentru a depune plângere față de cele întâmplate, unde i-am văzut pe Stoicescu Romeo și Neamțu Sorin. Sunt convins că organele competente vor face lumină în acest caz.

Fotografie din arhiva Turnul Sfatului

Fotografie din arhiva Turnul Sfatului

Cum caracterizați activitatea dvs. la conducerea AJVPS Sibiu până în momentul apariției scandalurilor din 2017 și tentativa înlăturării dvs.? Care credeți că este gradul de satisfacție al vânătorilor și pescarilor?

Față de activitatea mea la conducerea A.J.V.P.S. Sibiu mă declar mulțumit pentru că în cei 21 de ani de activitate s-au făcut lucruri importante, fiind mulțumiți majoritatea membrilor care nu au interese personale, putându-se face un sondaj în rândul membrilor vânători și pescari în acest sens. Nu am putut să fiu pe placul tuturor pentru că nu am fost și nu am să fiu niciodată de acord cu membrii care au interese personale. Exemplu Stoicescu Romeo și Turcanu Cătălin care au venit la mine în birou în anul 2016 și mi-au propus un “târg”, ca ei să ia apele din județul Sibiu, asigurându-mă că “o să o duc bine până la pensie!”. Pentru că i-am refuzat spunându-le că nu este moral și legal să fac acest lucru, aceștia au coalizat ulterior cu alți membri, care tot din interese personale fac parte din așa zisul “Consiliu A.J.V.P.S. Sibiu”.

De ce bunurile imobile ale Asociației au fost lăsate în ultimii 20 de ani de izbeliște, precum lacurile de Șopa, Casa Vânătorului din Vasile Aaron sau casa din Șelimbăr? Cum ați caracteriza investițiile făcute în această perioadă?

Eu consider că această întrebare este total tendențioasă pentru că pe marginea acestei teme am mai vorbit împreună, dar menționez că nu au fost lăsate de izbeliște pentru că lacurile de la Șopa au funcționat până în anul 2017. Pe motivul că Primăria Șelimbăr, proprietarul lacurilor, nu a mai dorit să prelungească contractul cu A.J.V.P.S. Sibiu, orice lucrare, reparare diguri, populări, erau inutil de făcut. Menționez că digurile sunt mijloace fixe ale A.J.V.P.S. Sibiu, iar valoarea lor trebuie recuperată, oricine ar continua activitatea este obligat să achite valoarea acestora în contul A.J.V.P.S. Sibiu.

Cum comentați acuzațiile că vă preocupă mai mult ferma personală din Agnita sau activitatea privată de vânătoare de pe ocoalele din Agnita, unde aveți influență, decât bunurile publice ale Asociației?

Pentru acuzațiile în legătură cu ferma, acestea sunt nefondate, pe motiv că nu are nicio legătură activitatea mea privata cu fondurile de vânătoare ale Ocolului Silvic Agnita. Este o întrebare pusă fără cunoștințe în domeniu pentru că activitatea de vânătoare din cadrul Ocolului Silvic Agnita nu se suprapune pe suprafața terenului privat, unde am ferma personală, iar pe lângă serviciul de la A.J.V.P.S. Sibiu consider că orice cetățean al acestei țări are dreptul să desfășoare și activități private. Atenție că A.J.V.P.S. Sibiu este persoană juridică privată, constituită în baza O.G. 26/2000, iar bunurile asociației nu sunt “bunuri publice”, așa cum le denumiți dumneavoastră.

Care au fost calculele în urma cărora s-a ajuns ca în 2017 vânătorii sibieni să plătească cea mai mare taxă din România?

Referitor la cotizații, pot să vă justific că doar la Filiala Sibiu s-a ajuns la o cotizație mai mare decât cea propusă de Păcurar, Stoicescu și compania, pentru că la Filiala Sibiu, Fondul de vânătoare Poiana are tariful de gestionare de 5 ori mai mare decât tariful normal, pe motiv că acest fond a fost câștigat prin licitație la valoarea de 11.500 Euro. În valoarea cotizației era inclusă întreaga cota de recoltă, toți mistreții, pentru vânători și valoarea zilelor de muncă, bani din care se construiau și reparau construcțiile vânătorești și se cumpăra hrană pentru vânat. În cotizația pentru vânători,  propusă de adversari, nu sunt incluse zilele de muncă și hrană vânatului. Referitor la cotizația pescarilor propusă pentru anul 2018 și 2019, această a fost de trei ori mai mare decât cotizația anului 2017, Păcurar și Stoicescu incluzând în cotizații tot felul de “definiții”, cum ar fi “contribuție amenajare, populare și pază fond piscicol” în anul 2018, sau “contribuție suplimentară fond filială”. Toți membrii pescari se întreabă ce reprezintă aceste “definiții” și unde se materializează contravaloarea acestor sume, pentru că paza fondului piscicol se realizează de personalul angajat iar populări nu au fost făcute în realitate. Pe lângă faptul că așa zisa conducere nu a respectat prevederile statutare în ceea ce privește reducerea cotizației de membru pentru categoriile prevăzute, adică pensionari, elevi și studenți, nu poate justifica ce s-a făcut cu banii încasați . Acest lucru a făcut că până în prezent  să-și plătească cotizația pentru anul acesta la cele trei filiale ale A.J.V.P.S. Sibiu  peste 1.200 membrii pescari, A.J.V.P.S. Sibiu, înscrisă în Registrul Asociaților și Fundaților, reprezentată de Blaj Robert – președinte și Varga Pompil- director. Trebuie menționat că Stoicescu și-a vândut autoturismul propriu, Dacia Sandero, la A.J.V.P.S. Sibiu, ca să circule Mareș Alexandru, care nu mai este angajat din luna noiembrie 2018, iar cheltuielile cu avocații au depășit până în prezent suma de 150.000 RON. Probabil mărirea cotizației la membrii pescari trebuia folosită în acest scop…

Fotografie din arhiva Turnul Sfatului

Fotografie din arhiva Turnul Sfatului

Cum ați caracteriza activitatea d-lui Robert Blaj în cadrul AJVPS și care este rolul dumnealui în procesele pe care le-ați intentat în ultimii ani noii conduceri a asociației?

Activitatea domnului președinte Blaj Robert în cadrul A.J.V.P.S. Sibiu este una normală, în conformitate cu atribuțiunile ce decurg din Statutul A.J.V.P.S. Sibiu, atât în relația cu membrii vânători și pescari, cât și cu alte persoane fizice și juridice.

În concluzie, dacă instanțele de judecată decid că a existat o tentativă ilegală de înlăturare a dvs. de la conducerea AJVPS și sunteți repus în funcție cu drepturi depline, fără nicio urmă de îndoială asupra dvs., ce planuri aveți? Care este viziunea dvs. asupra vânătorii și pescuitului în județul Sibiu în următorii cinci ani, să zicem?

Repunerea mea în funcție nu înseamnă “promisiuni electorale” și doar continuarea activității A.J.V.P.S. Sibiu, în mod normal, respectând Statutul A.J.V.P.S. Sibiu și legislația în vigoare. Toate aceste obiective le pot duce la îndeplinire numai cu sprijinul adevăraților membri ai asociatiei, acei membri care văd vânătoarea și pescuitul o adevărată pasiune.

Foto principală: Arhiva TS

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

11 opinii

  1. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Fost pescar sibian

    Alt mafiot sinistru, ca si celalalt, i-am vazut in tribunal acum ceva timp alaturi de acolitii lor. Asa fete de gealati nu vezi nici in sectiile de maxima securitate de la Jilava sau Aiud!!!

  2. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  3. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  4. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Toma

    Tot din Lapusneanul se potriveste perfect:”Daca voi nu ma vreti,eu va vreu..”iar de cealalta parte “Capul lui Motoc vrem”!Cat de vizionar sau cat de actual este Negruzzi!

  5. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  6. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  7. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  8. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Ursu Gheorghe

    Dacă acest interviu este real al trebui să fie interzis persoanelor sub 18 ani și bagat reporterul în carantină minim 6 luni. Dacă nu e real… îl consider un pamflet și ar trebui tratat ca atare.

  9. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Man

    Acest interviu sigur a fost platit de acest Varga. Sunt doar Basme pentru prosti si pentru cei care inca il sustin pe acest personaj. Daca prin absurd acesta revine la sefia AJVPS in maxim 1 an nu va mai exista nimic, totul o sa privatizeze si v-a ajunge pe mana trupei Blaj-Varga-Munteanu-Floca. Cautati-le CV-urile si vedeti ce realizari au. Zero.
    Sunt ultimele lupte, ca pana acum nu au castigat nici un proces. Din pacate inca multi vanatori pun botul la vrajeala lor si continua sa vaneze ilegal pe autorizatii eliberate ilegal cu stampile anulate. Mai mult unii sunt atata de incuiati ca le platesc si cotizatii. Sunt curios daca primesc chitante si pe ce asociatie sunt eliberate. In rest au reusit sa ditruga totul Pe principiul daca nu sunt ei la putere sa dispara tot.

  10. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  11. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Dan

    Acest om Varga ar trebui legat si dus la un control pshiatric. Dupa el totul e bine mersi. A uitat in ce hal a adus asociatia. Cum sa nu se lupte pentru ciolan ,doar din aceasta activitate a muls tot ce s-a putut. A fomat o clica de hoti care acum au iesit la iveala. Munteanu,Floca,Halmaciu,Neghirla ,Blaj si inca cativa care mai latra dupa gard. Cititi oameni buni articolul de pe vanatorul.ro. HOTi CARE CONDUC AJVPS SIBIU Si FILIALA MEDIAS. Acest articol este din 2013 .Inca de atunci se stie cum Munteanu face pe imparatul la Medias, cum Varga manevra tot ce misca pentru interesele propri. Nu a crezut el ca se vor rascula oameni. Este bine ca totusi in final acesti oameni falsi vor ajunge in puscarie .Dumenzeu e sus si ne vede pe toti

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Interviu
  • Contact