X
birt miriuta fc hermannstadt

Primul transfer pe bani din istoria FC Hermannstadt

Conducerea clubului de fotbal FC Hermannstadt negociază în aceste ore cu CFR Cluj primul transfer pe bani din istorie.

Jucătorul în cauză este Cristian Bud, adus la Sibiu chiar săptămâna aceasta din cea de-a treia ligă elvețiană. Atacantul a efectuat doar un antrenament alături de noua lui echipă, după care oficialii CFR Cluj și-au manifestat interesul pentru un eventual transfer. În acest moment se poartă negocieri cu privire la suma de transfer.

”După cum știți, ieri am anunțat un nou transfer, este vorba despre Cristi Bud, un atacant pe care ni l-am dorit și cu care am semnat, el este jucătorul nostru. Acum puțin timp a apărut interesul celor de la CFR Cluj pentru transferul lui și suntem în tratative, încercăm să găsim o formulă ca să putem să-l transferăm. În primul rând, dacă este dorința jucătorului să meargă în altă parte, noi o respectăm. În al doilea rând este motivul financiar, dacă primim o sumă de bani care să ne satisfacă, îl lăsăm să plece. Se pare că suntem în fața primului transfer din istoria clubului FC Hermannstadt”, a declarat președintele FC Hermannstadt, Teodor Birț.

52657727_2336250316605616_1765061692699443200_n

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

O opinie

  1. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Sport
  • Contact