X
52602720_2004010463043511_6833823173058756608_n

Un nou fals medic estetician, care făcea injecţii cu acid hialuronic, descoperit în România

O orădeancă de 39 de ani, bănuită că în ultimii doi ani a realizat mai multe intervenţii estetice faciale prin injectare de acid hialuronic, fără a avea calitatea de medic, este cercetată penal, fiind bănuită că a exercitat profesia de medic fără a avea acest drept.

Potrivit unui comunicat de presă transmis, joi, de Poliţia Română, la domiciliul orădencei de 39 de ani, precum şi la un salon cosmetic au fost efectuate percheziţii, miercuri seara, fiind găsite mai multe probe.

Din cercetările oamenilor legii, a rezultat faptul că, în perioada 2017 – 2019, femeia, în vârstă de 39 de ani, ar fi efectuat mai multe acte medicale estetice faciale, prin injectarea acidului hialuronic în buze şi cearcăne, fără a avea calitatea de medic.

„În urma percheziţiilor efectuate la domiciliul acesteia şi la un salon cosmetic din municipiul Oradea, poliţiştii au descoperit şi au ridicat, în vederea cercetărilor, agende cu programarea pacientelor, facturi de achiziţie a acidului hialuronic, bilete de tratament, consimţământ al pacientelor, seringi sigilate cu acid hialuronic, seringi cu acid hialuronic folosite şi altele”, se arată în comunicatul citat de Mediafax.

Poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor continuă cercetările, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, pentru documentarea întregii activităţi infracţionale a femeii.

big_bh__(2)

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

O opinie

  1. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Contact