Joi,
28.03.2024
Partial Noros
Acum
17°C

Noua generație. Magistrații din Sibiu au ieșit la primul protest pentru Justiție

Noua generație. Magistrații din Sibiu au ieșit la primul protest pentru Justiție

Parchetele vor fi blocate, părerile exprimate prin organizațiile care îi reprezintă nu le fost ascultate și nici nu li se mai cer opinii, nu mai există transparență, iar independența Justiției este amenințată. Sunt doar o parte din nemulțumirile exprimate de judecătorii și procurorii sibieni care, în premieră, au ieșit la protest. Doar cei tineri, însă, au ieșit să își exprime nemulțumirea.

Aproximativ 20 de judecători și procurori sibieni au protestat, timp de un sfert de oră, în fața sediului instanțelor din municipiul Sibiu. Ei au reprezentat Judecătoria și parchetele din Sibiu - judecătorii Tribunalului Sibiu nu s-au numărat printre cei care, vineri după-amiaza, au ieșit pentru prima dată să protesteze pentru independența Justiției și împotriva modificărilor legilor din domeniu, adoptate în ultima perioadă de Executiv, dar și de Parlament. De remarcat că cei care au ieșit să protesteze fac parte, în marea majoritate, din generația nouă de judecători și procurori sibieni.

Protestul a fost unul tăcut. Tinerii magistrați s-au postat în fața sediului instanțelor sibiene, fiecare având mici pancarte cu mesaje care sintetizau cererile lor: “Separația puterilor în stat“, “Stat de drept“, “Respect Constituția“, “Independența magistraților“ sau “Justiție independentă“.

protest judecatori si procurori (2)

Cel care a vorbit în numele colegilor săi a fost Alexandru Zereș, judecător în cadrul Judecătoriei Sibiu. A amintit că, de fapt, nemulțumiți de ceea ce se întâmplă în Justiției sunt mai mulți magistrați sibieni. “Este o formă de a arăta nemulțumirea care există în rândul magistraților - a unei părți chiar mai mare decât cea pe care o vedeți aici – cu privire la modul în care se legiferează în domeniul Justiției, cât și cu privire la efectele pe care modificările aduse legilor Justiției le produc în sistemul judiciar. Anul trecut au fost adoptate modificări ale legilor Justiției în Parlament, fără să se țină cont, din păcate, de observațiile formulate de majoritatea a magistraților, prin adunări generale“, a arătat tânărul magistrat sibian.

Politic peste justiție, blocaje la parchete

Judecătorul Alexandru Zereș a vorbit și despre recenta Ordonanță de urgență nr. 7/2019, adoptată săptămâna aceasta de Guvern, act care modifică peste noapte toate legile Justiției. Adoptată, și în opinia magistraților sibieni, într-o manieră lipsită de transparență, noua ordonanță va afecta în mod negativ întreaga societate românească. “Pe de o parte, textul acestei ordonanțe nu a fost adus la cunoștința magistraților și nu a fost solicitată opinia lor. Textul Ordonanței a fost trimis Consiliului Superior al Magistraturii cu nicio zi înainte de adoptarea ei de către Guvern. Textul a fost cunoscut cu exactitate doar după ce a fost publicat în Monitorul Oficial. Credem că efectele pe care le produce această ordonanță nu sunt benefice sistemului judiciar și independenței magistraților. Mă refer aici la secția de investigare a infracțiunilor comise de magistrați, care primește atribuții suplimentare și care, practic, este scoasă de sub autoritatea Ministerului Public, mai apropiată politicului decât sistemului judiciar. Se creează premisele ca această secție să devină un instrument de presiune și control a magistraților, cu efecte care, zicem noi, nu se vor răsfrânge doar asupra sistemului judiciar, ci și asupra societății“, a arătat Zereș. El a vorbit și de blocajele care urmează a apărea la nivelul parchetelor, ca urmare a faptului că în fruntea acestora delegările au fost limitate la 45 de zile. O perioadă insuficientă de timp pentru a derula procedurile de numire a unor procurori titulari, în lipsa cărora dosarele instrumentate nu mai pot fi, în definitiv, trimise în instanță.

protest judecatori si procurori (8)

De asemenea se creează premisele ca la nivelul parchetelor, spre exemplu DNA, să apară blocaje instituționale, având în vedere că delegările în funcție sunt limitate în timp și nu există timpul necesar pentru derularea unei proceduri de numire a procurorilor titulari. Deci există riscul ca aceste instituții să nu mai aibă conducători. “În măsura în care dosarele aflate în curs de soluționare nu vor mai putea fi finalizate, deoarece actele de urmărire penală nu vor mai putea fi confirmate de procurori, această situație va afecta, în mod evident, și restul societății. De exemplu, vor fi blocate toate dosarele de corupție. Dorim ca legiferarea în Justiție să aibă în vedere observațiile propuse de magistrați și să fie realizate cu transparență, nu ca până acum“, a adăugat judecătorul Zereș.

 

Ce urmează?

Deocamdată, la nivelul magistraților sibieni nu a fost luată o decizie în ceea ce privește noi măsuri de protest. “Probabil ne vom reuni în adunări generale și vom vedea dacă vom recurge și la alte măsuri de protest“, explică magistratul Alexandru Zereș.

Din declarațiile preluate de Turnul Sfatului de la oficiali din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, procurorii de aici nu și-au manifestat deocamdată vreun interes deosebit pentru a organiza o adunare generală, în cadrul căreia să fie luate decizii referitoare la măsuri viitoare în noul context legislativ. Iar magistrații din cadrul Tribunalului Sibiu au decis să lase la latitudinea fiecărui judecător dacă participă sau nu la proteste.

Alte instanțe din țară, însă, au decis suspendarea activității. La Cluj-Napoca, de exemplu, judecătorii Tribunalului au anunțat că, în cursul săptămânii viitoare, vor mai intra în săli doar pentru dosarele urgente (cauze cu minori, ordine de protecție, ordonanțe președințiale etc). În plus, procurorii mai multor parchete, precum cel din Constanța sau cel din Argeș, au anunțat că își vor întrerupe activitatea, timp de o săptămână, în semn de protest.

protest judecatori si procurori (13)

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

13 comentarii

Cetatean Sibian

Acum 5 ani

Dar pentru solutiile prin care nenorocesc cetatenii. Eu nu ma refer la dosarele penale de care vorbeste toata lumea. Tragedia e de fapt in cele civile.
Raspunde

Drajnea si cu Sudorel

Acum 5 ani

pentru acele dosare aveti posibilitatea sa urmati facultatea de drept, apoi INM, apoi va faceti judecator si dati solutii corecte. Simplu.
Raspunde

sibian

Acum 5 ani

chapeau
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

dancp2

Acum 5 ani

daca aia sint judecatori eu sint popa ! pintru sediul de pe victoriei nu stiti sa protestati???????????????
Raspunde

ghita

Acum 5 ani

Pe vremea lui Boc si Ciolos cand au fost adoptate coduriile prin Ordonanta, ati tacut malc, acum hopa , apropo legea magistraturii interzice si sanctioneaza protestele magistratiilor, sau voi nu cunoasteti drepturiile si obligatiile ce va revin.
Raspunde

@ghita

Acum 5 ani

Amice,codurile si legile adoptate de Boc si Ciolos nu seamana cu cele promovate sau modificate de Slugarel!Chiar nu stii treaba asta?Duhnesti de la o posta a PSD-ism!Si nu mai risipi atatea litere de i;foloseste-le cu masura!
Raspunde

Alzara 1918

Acum 5 ani

Urmăriți cu atenție și onestitate ( fără partizanat ) : conflict de interese și opțiuni politice de ambele părți ; “ moare “ careva pentru dreptatea justițiabililor ? In strada doar pentru interesele personale / grupului proxim . De câte ori ne-am amăgit ?
Raspunde

Gruia

Acum 5 ani

Statul de drept in viziunea voastra: voi faceti ce vreti iar noi platim via CEDO.
Raspunde

Zexe

Acum 5 ani

Ăștia sunt magistrați făcuți la apelul de seară pe la universități private. Școală ioc, dar privilegii și bani fără număr. Le este frică că vine vremea să-și asume responsabilitatea pentru toate șmenurile făcute! Ei nu vor legerea răspunderii magistraților și nici examene pentru promovare, le era bine în „republica procurorilor”, unde profesia de magistrat corupt se moștenește din tată în fiu și după ce se face plinul, ei devin avocați ca să scape de responsabilitatea fărădelegilor săvârșite.
Raspunde

un amic

Acum 5 ani

bai zeres poate ari fi fost frumos sa spui cum ai ajuns acolo, fără concurs, cum nevastăta plângea pe la prietene că nu-i dai bani nici de dresuri și se victimiza cu ce viață grea are cu tine, fă ordine în propria familie și apoi vino să vorbești de statul de drept
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus