X
teodor padurean

Teodor Pădurean, asistent social: „Greutățile vin din lipsa resurselor materiale sau umane”

Teodor Pădurean, membru activ în Fundația UCOS și alte organizații dedicate asistenței sociale, împlinește 20 de ani de muncă în folosul celor din jur. În toți acești ani, Teodor nu a simțit niciodată că depune vreun efort iar toate sarcinile și le îndeplinește cu determinare de fier și cu cea mai mare bucurie – aceea că poate să fie de folos celor care au mare nevoie de oameni dedicați. Teodor Pădurean a fost nominalizat la premiul pentru întreaga carieră, la Gala Excelenței în Asistență Socială.

Într-un scurt interviu, sibianul a vorbit cu reporterul Turnul Sfatului despre motivele care l-au făcut mereu să continue să îi ajute pe cei din jur, chiar și atunci când i-a fost greu, dar și despre frumusețea carierei pe care a ales-o.

Teodor Pădurean este nominalizat la Gala Excelenței în Asistență Socială 2019, la categoria „Premiul pentru întreaga carieră în promovarea asistenţei sociale” și poate fi votat AICI

Cât de mult vă onorează această nominalizare?

Orice nominalizare la o gală a excelenței în asistență socială onorează considerabil orice candidat, prin urmare această nominalizare îmi aduce și mie o bucurie maximală. Surpriza și onoarea au fost majore în momentul în care am primit această propunere. Am fost luat prin surprindere într-un mod foarte plăcut, iar decizia și comunicarea răspunsului au venit după o analiză temeinică a acestei perioade de peste 20 de ani de activitate continuă în domeniul asistenței sociale.

Ce vă recomandă pentru câștigarea titlului?

Cred că pe fiecare candidat îl recomandă în special profunzimea și fundamentul activității de zeci de ani în acest domeniu. La nivel personal, atunci când vine vorba de asistență socială își manifestă prezența, permanent în mintea mea, următoarele cuvinte cheie: solidaritate, societate prietenoasă, norme și valori sociale, acțiune socială, comportament (pro)social… Mă gândesc apoi la factorii de determinare și condiționare – atât la nivel social, bio-psiho-socio-comportamental cât şi la nivelul individului – începând cu tot universul fenomenelor şi proceselor psihice obiectivate ulterior, exteriorizate în atitudini, în comportament, în acțiune şi în împlinire a interrelaţiilor de ajutor.

Ce v-a determinat să alegeți o carieră în asistența socială ?

Studiile de licență în domeniul asistenței sociale au început pentru mine acum 22 de ani. Activitatea practică în acest domeniu a început doi ani mai târziu. La acel moment, determinarea a provenit din noutatea acestui domeniu, din frumusețea lui, din entuziasmul pozitiv și din iubirea față de aproapele, care se regăsește în învățătura creștin-ortodoxă. Pe parcurs, am mai adăugat alte valori umane fundamentale precum responsabilitatea comună, rezultatele obținute, nevoia socială și demnitatea umană.

padureanu

Care este cea mai mare satisfacție din cariera dumneavoastră ?

Cea mai mare satisfacție întâlnită în cariera mea a fost soluționarea nevoilor beneficiarilor care au apelat la serviciile sociale în care am activat sau în care activez, iar din această soluționare au rezultat bucuria și zâmbetul beneficiarilor, sentimente care au avut ca finalitate, pentru mine, reunirea într-un impuls motivațional și mai mare.

Ce greutăți ați întâmpinat de-a lungul anilor ?

Greutățile pe care le-am întâlnit în această carieră au provenit de cele mai multe ori din două surse, respectiv lipsa resurselor materiale sau umane de a iniția, de a continua sau de a finaliza la un anumit nivel dorit sau necesar anumite proiecte sociale majore sau lipsa unei strategii naționale care să se refere la „educaţia multilaterală” în sensul precis domeniului – de a învăţa să ştii, de a învăţa să faci, de a învăţa să trăieşti împreună cu ceilalţi în coeziune, cooperare, solidaritate, de a învăţa să fii – ceea ce a constituit orientarea acțiunilor mele sociale folosind în acest sens accente frecvente, privind posibilitățile de prevenire şi combatere a momentelor sociale dificile, de contracarare a efectelor negative rezultate din lipsa de intervenție socială şi îndeosebi în viața curentă, dar şi în urma evenimentelor nefavorabile.

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Sibiu
  • Contact