X
stadion (11)

Minut cu minut. Cum se târăște șantierul de reparații al stadionului la care modernizarea nici nu a început

Lucrările de reparații ale stadionului municipal, care ar trebui să preceadă modernizarea acestui obiectiv, au stârnit, în Sibiu, chiar și un mic protest. Și asta deoarece lucrările aparent simple au depășit termenul și condițiile inițiale, obligând echipa locală promovată în prima ligă să joace tot în alte orașe meciurile pe care le-ar fi putut ”juca acasă”. Turnul Sfatului a studiat corespondența purtată între Beneficiar – Primăria Sibiu – și Antreprenor – Construcții SA – pe perioada derulării acestui contract. Concluzia: în această lucrare mai mult s-a scris decât s-a lucrat.

Câteva mii de pagini de corespondență au fost redactate în aproximativ un an între Primăria Sibiu și SC Construcții SA, pe tema șantierului de reparații a stadionului municipal din Sibiu. Turnul Sfatului a solicitat, din toamna anului trecut, accesul la această corespondență. Accesul a fost acordat la finele lunii ianuarie, după ce toate documentele au fost anonimizate, în sensul că numele persoanelor și societăților private au fost acoperite (notă: accesul la corespondență a interzis folosirea aparatului de fotografiat sau a altor mijloace de copiere).

Redăm mai jos un rezumat al acestei corespondențe, legată o lucrare care ar trebui să fie de zeci de ori mai ”ușoară” decât cea de modernizare, propusă pentru etapa a doua. Lucrare estimată la 17 milioane de euro, față de cele nici două milioane cât valorează actualul contract.
De menționat că, în timp ce la repararea stadionului se tot lucrează, autoritățile locale au semnat în 20 noiembrie 2018, contractul pentru proiectarea etapei a II-a, ”a adevăratei modernizări”, în urma căreia stadionul ar urma să ajungă la o capacitate de 19.000 de locuri și dotările necesare. Termenul de finalizare a proiectului era de două luni de la semnarea contractului.
Până acolo, însă, stadionul zace în continuare în lucrări de reparații.

Lapte și miere la semnarea contractului

7 decembrie 2017
Primăria municipiului Sibiu (PMS) și SC Construcții SA semnează contractul nr. 90, al cărui termen de îndeplinire este de nouă luni, iar valoarea contractuală de 6,93 milioane de lei, fără TVA.

8 decembrie 2017
PMS predă amplasamentul pentru demararea procedurilor de realizarea proiectării.

11 decembrie 2017
Prima întâlnire de lucru în care sunt prezentate etapele de execuție, după finalizarea proiectării (proiectarea, obținerea avizelor, a autorizațiilor de desființare și de construire a fost programată, conform contractului, între 7 decembrie 2017 și 7 martie 2018).
Prima etapă de execuție este fixată între 7 martie și 14 iulie 2018, când constructorul se angajează că reface tribuna oficială, reabilitează corpul clădirii etajate, demolează peluza și anexele. În această primă etapă, stadionul ar mai fi putut fi utilizat, în tribune urmând a fi disponibile 3.000 de locuri.
Cea de-a doua etapă a lucrărilor s-ar fi încadrat între 4 iunie și 15 iulie, când era programată pauză competițională. Lucrările programate presupun finalizarea lucrărilor de refacere a sectorului VIP și a celorlalte sectoare, refacerea pistei de atletism, a împrejmuirii acesteia, a pistei de sărituri, a tunelului de acces, reparații la canale tehnice etc. În această a doua etapă s-ar fi dat spre folosință 4.300 de locuri în tribune.
Cea de-a treia etapă a fost asumată între 16 iulie și 7 septembrie, când ar fi fost finalizate peluzele, vestiarele, anexele, dotările și alte lucruri mărunte. La final, capacitatea stadionului în urma lucrărilor de reamenajare ar fi trebuit să fie de 5.100 de locuri.

14 decembrie 2017
FC Hermannstadt, echipa care va folosi terenul, este de acord cu graficul de execuție. O zi mai târziu și PMS își exprimă acest acord. Pe 5 ianuarie 2019 și Europroiect CVI, dirigintele de șantier, își exprimă acordul cu privire la graficul de execuție propus.

18 decembrie 2017
Construcții SA depune și garanția de bună execuție a contractului.

5 ianuarie 2018
PMS solicită primul raport de stadiu al lucrărilor și o întâlnire de lucru. Construcții SA răspunde în aceeași zi, în adresa de răspuns atrăgând atenția că proiectarea nu poate începe deoarece incintele nu sunt libere de sarcini.

16 ianuarie 2018
Construcții SA emite primul raport de informare despre stadiul lucrărilor, în care arată că în lucru este releveul stadionului, stabilirea listelor de cantități, întocmirea primelor documentații pentru furnizorii de rețele, este demarat scenariul de securitate la incendii.

8 februarie 2018
În vederea meciului cu FCSB, PMS solicită eliberarea căilor de acces prin ridicarea zidului de beton de la tribuna care s-a prăbușit în urmă cu un an, în urma eroziunilor. Cinci zile mai târziu, Construcții SA refuză acest lucru, invocând lipsa unui proiect și, prin urmare, lipsa autorizațiilor de demolare și construire, precum și predarea amplasamentului pentru lucrări.

Prima confruntare: neclaritățile studiului DALI

14 februarie 2018
Cu trei săptămâni înainte de expirarea termenului pentru finalizarea proiectării, pe adresa PMS este transmisă o lungă solicitare de clarificări. ”Menționăm că situația reală nu corespunde situației proiectate în DALI, în special la amplasarea unor compartimentări, mobilarea grupurilor sanitare și a unor gabarite generale”, se arată referitor la tribuna oficială, precum și la vestiare. Proiectantul susține că este nevoie de refacerea integrală a releveului, acțiune pentru care nu mai este timp.
Despre rețelele de apă și canalizare, deși acestea ar fi ajuns la un procent de proiectare de 90%, proiectantul nu le poate finaliza deoarece ”există numeroase întrebări tehnice”. Tot din cauza unor prevederi ”neclare” din DALI nu poate fi finalizată nici proiectarea rețelelor electrice.
Lista clarificărilor solicitate pe fiecare domeniu în parte este împărțită în 15 puncte, fiind, de exemplu, solicitate clarificări și asupra siglei luminoase. Spre exemplu, se solicită lămuriri ”dacă va face obiectul unei campanii de branding, care să includă și cromatica tribunelor, a scaunelor etc”. Proiectantul susține că are nevoie de lămuriri referitor la astfel de aspecte, pentru a realiza un document serios.
Printre numeroasele lămuriri solicitate se mai numără și cea referitoare la instalația termică, pentru care DALI nu prevede nicio reparație. Cei de la Construcții SA arată că în cadrul înlocuirii rețelelor de canalizare este posibil să fie afectată, local, și rețeaua de distribuție a agentului termic. Caz în care cei de la Construcții SA întreabă cum să procedeze. Aceeași întrebare este pusă și în cazul reparațiilor la vestiare, de exemplu, unde urmează a fi refăcute finisajele. Iar dacă rețelele termice nu se refac acum, ci în viitorul proiect, cum mai poate fi oferită garanție pentru finisaje, mai cer lămuriri cei de la Construcții SA.
Lista lămuririlor solicitate este foarte lungă și detaliată.

1 martie 2018
Cu o săptămână înainte de perioada alocată proiectării, Techmedia Eletronics SRL, din Iași, societatea care a realizat DALI-ul, refuză să răspundă solicitărilor de clarificări de la Construcții SA. ”Perioada de clarificări a fost în perioada de ofertare a licitației. Consider tardivă această adresă având în vedere că dacă dăm curs aceste adrese se modifică condițiile în care s-a realizat ofertarea. (…) Situația reală la faza DALI este cea din planșele puse la dispoziție pe perioada ofertării, iar situația reală la faza proiectării tehnice va fi cea măsurată de elaboratorii proiectului tehnic (s-a asigurat posibilitatea vizitării amplasamentului pe perioada licitației și se puteau solicita clarificări în acest sens)”, se arată în răspunsul celor de la TEchmedia Electronics SRL.

6 martie 2018
PMS înștiințează Construcții SA că, în acest contract, vor renunța la însămânțarea a 30% din gazonul stadionului, așa cum era prevăzut inițial, având în vedere lucrările proiectate în etapa a II-a, cea de modernizare și extindere a Stadionului.
Renunțarea la aceste însămânțări vine după cea din 26 februarie, când administrația locală a renunțat și la aducerea unei noi tabele de scor, din același motiv: aceste lucrări vor fi realizate într-o etapă viitoare.

Municipalul din Sibiu a așteptat proiectarea modernizării cu două luni peste termenul inițial

Municipalul din Sibiu a așteptat proiectarea reparațiilor două luni peste termenul inițial

Prima amânare

7 martie 2018
În ziua în care Construcții SA ar fi trebuit să predea proiectul tehnic, PMS primește o adresă în care se solicită din nou răspunsuri la întrebările transmise pe 14 februarie 2018, pentru lămurirea unor neconcordanțe cu DALI-ul.
Totodată, pentru prima dată, este adusă în discuție pista de atletism, pentru care numărul de culoare prezentat prin DALI este patru, pe când pentru omologarea acestei piste pentru competiții naționale și internaționale este nevoie de șase piste (în țară mai existând doar trei astfel de stadioane cu piste omologate, la Pitești, Constanța și Cluj-Napoca).
Totodată, cei de la Construcții SA arată că numărul final de locuri după acest contract va putea fi de 6.731 și nu de 7.300, cum era cerut prin DALI. De altfel, cei de la Construcții SA chiar cer explicații pentru modul cum s-a ajuns la măsurarea unui loc suficient pentru amplasarea celor 7.300 de scaune.

7 martie 2018
De cealaltă parte, la PMS, autoritățile elaborează o adresă semnată de viceprimarul Corina Bokor, prin care se solicită predarea proiectului tehnic. ”Vă rugăm să ne comunicați până pe 8 martie 2013 inclusiv termenul în care vor fi realizate aceste lucrări și eventual să solicitați modificarea termenului din contractul mai sus menționat”, semnează viceprimarul Sibiului.

8 martie 2018
Construcții SA răspunde în același ton din ultimele săptămâni, făcând referire la neclaritățile din DALI. ”Clarificările solicitate nu puteau fi cerute la faza de ofertare. Este normal ca unele prevederi DALI să fie generale, iar detalierea să se facă pe baza unui dialog constructiv cu beneficiarul. Beneficiarul este singurul care poate emite/accepta soluțiile tehnice preferate, care au fost prezentate la modul general de DALI. Proiectantul este obligat să solicite clarificări beneficiarului referitor la diferite soluții”, redactează cei de la Construcții SA.
Al căror proiectant revine cu noi solicitări de clarificări referitoare la DALI. Solicitările au în vedere chestiuni precum izolarea pereților verticali de sub tribune, pereți cu o suprafață de aproape 1.000 de mp. ”Izolarea se impune, altfel există pericolul apariției condensului pe fața interioară și, implicit, a igrasiei”. Lucrările noi pentru care cei de la Construcții SA adresează solicitări de clarificări mai au în vedere și alți 1.800 de mp de termoizolație la planșeele înclinate și 360 de mp de temelie.
În ceea ce privește termenul solicitat pentru predarea proiectului tehnic, acesta este imposibil de aproximat de către Construcții SA. ”Dat fiind faptul că detalierea temelor de proiectare furnizată de DALI nu este clarificată de beneficiar, nu putem emite un astfel de termen”.

14 martie 2018
Construcții SA arată că nu a primit răspunsuri la solicitările din 14 februarie și 7 martie și cere prima prelungire de termen. ”Ținând cont și de întreruperea activității pe perioada sărbătorilor de iarnă, vă solicităm decalarea termenelor contractuale cu două luni de zile”.

19 martie 2018
PMS revine cu o adresă către Techmedia Electronics SRL pentru a răspunde solicitărilor Construcții SA.

22 martie 2018
Construcții SA arată că pentru obținerea avizului ISU se impun lucrări care vor genera degradări și desfaceri ale unor noi suprafețe sau elemente de construcție și cer lămuriri,.

26 martie 2018
PMS transmite mai departe celor de la Techmedia Electronics ultimele observații ale Construcții SA referitoare la avizul ISU și cere clarificări.
În plus, PMS solicită celor de la Construcții SA lămuriri cu privire la extinderea cu două culoare a pistei de atletism (costuri etc), dar și efectele pe care această extindere le-ar avea asupra celei de-a doua etape de modernizare. O zi mai târziu, o părere pe acest subiect este solicitată și celor de la Techmedia.

29 martie 2018
Contrucții SA răspunde Primăriei pe tema pistei de atletism, arătând că cele două culoare suplimentare vor genera costuri suplimentare de 1,4 milioane de lei plus TVA.

5 aprilie 2018
Construcții SA revin cu o nouă adresă prin care solicită răspunsuri de clarificare a elementelor din DALI, răspunsuri solicitate din februarie. În plus, arată că proiectarea a avansat, dar nu se poate încadra în luna suplimentară acordată proiectării (între timp a fost semnat actul adițional numărul 1, prin care termenul contractual era menținut tot la nouă luni, din care proiectării îi erau alocate patru luni în loc de trei, iar execuției cinci luni, în loc de șase). ”Prelungirea cu doar o lună ne pune în imposibilitatea de a ne încadra în termen. Drept urmare solicităm prelungirea cu încă o lună a termenelor contractuale, cum am solicitat inițial”, arată cei de la Construcții SA.
În aceeași zi, are loc o întâlnire cu conducerea Primăriei, prin care contractul este prelungit la zece luni: cinci luni pentru proiectare și cinci luni pentru execuție.

Începerea lucrărilor. În acte

10 aprilie 2018
În urma consultărilor avute și cu reprezentanții CSS Șoimii, PMS înștiințează Construcții SA că pista de atletism va rămâne la patru culoare. În același timp, informează Construcții SA că, din punctul lor de vedere, s-a răspuns solicitărilor de clarificări formulate în februarie în faza de proiectare, resping o nouă cerere de prelungire a termenului contractual.

24 aprilie 2018
La întâlnirea dintre PMS și Construcții SA este pusă pe tapet o adresă din partea Inspectoratului pentru situații de urgență, care printr-o adresă emisă în 20 aprilie solicită ca în proiectul tehnic să fie cuprinse ”toate măsurile de apărare contra incendiilor”. Asta deși, la data elaborării DALI, se specifică faptul că nu este necesară obținerea unui aviz ISU pentru lucrările propuse.

26 aprilie 2018
Cu o întârziere de o lună și jumătate față de termenul inițial, la sediul PMS este depusă documentația aferentă proiectului tehnic, dar și cele pentru obținerea autorizațiilor de demolare și construire. Într-o ședință care are loc pe 27 aprilie, detaliile acestei documentații sunt prezentate conducerii administrației locale.

2 mai 2018
PMS solicită celor de la Construcții SA ca în termen de două zile să comunice ”care sunt diferențele între studiul DALI și proiectul tehnic, respectiv care sunt lucrările suplimentare cuprinse în proiect și care e valoarea acestora, precum și motivele pentru care considerați că aceste lucrări sunt necesare”.

3 mai 2018
Direcția de urbanism din cadrul PMS arată faptul că din dosarul de autorizare depus de Construcții SA lipsesc șapte documentații, printre care un plan de situație, planul de construcții subterane, avizul ISC, avizul PSI, studiul geotehnic și memoriul de rezistență semnat și ștampilat.

10 mai 2018
PMS eliberează autorizația de desființare, iar o zi mai târziu o eliberează și pe cea de construire. Pe 14 mai 2018, PMS emite și ordinul de începere a lucrărilor. Oficial, acestea au un termen de începere cu două luni peste cel inițial. ”În aceste condiții, conform contractului, terminarea lucrărilor va trebui realizată până pe 6 octombrie 2018”, atrag atenția reprezentanții PMS constructorilor.

16 mai 2018
În urma emiterii ordinului de începere a lucrărilor, Construcții SA se angajează să înceapă lucrările de demolare din ziua de 21 mai 2018.

Consctructorii s-au angajat că luna mai îi prinde în demolări. În realitate, demolările au început mai târziu

Consctructorii s-au angajat că luna mai îi prinde în demolări. În realitate, demolările au început mai târziu

17 mai 2018
PMS solicită celor de la Construcții SA un grafic actualizat al lucrărilor, conform discuțiilor avute cu mai bine de o săptămână în urmă.

21 mai 2018
Construcții SA răspunde cererii PMS referitoare la graficul actualizat al lucrărilor, anunțând că acesta, de fapt, nu se modifică. ”Ne vom da toată silința pentru a executa lucrările așa cum s-a discutat, mai exact astfel încât la sfârșitul pauzei competiționale să aveți pista de atletism betonată și cât se poate de multe scaune”.

24 mai 2018
Construcții SA anunță că la sfârșitul lunii va putea prezenta variantele de scaune și de tartan, pentru pista de atletism.

25 mai 2018
PMS solicită să fie înștiințată când încep lucrările la vestiare și la pista de atletism, pentru protejarea sistemului de irigații existent. În aceeași zi, Construcții SA cere detalii despre acest sistem de irigații.

25 mai 2018
PMS transmite un răspuns celor de la Construcții SA pe mai multe teme, începând de la sistemul de evacuare a apelor, iluminatul exterior, grupurile sanitare, instalațiile electrice și propune ca, în loc de polistiren, pentru izolare să fie folosită vată bazaltică.
În aceeași zi, li se mai solicită celor de la Construcții SA transmiterea listelor de cantități cu valori și justificări referitoare la noile soluții tehnice propuse.

29 mai 2018
Construcții SA redactează o adresă în care cere un plan de situație detaliat pentru rețelele de irigație. ”Afectarea acestor rețele pe timpul lucrărilor va fi anunțată către dumneavoastră imediat, iar reparațiile și costurile nu intră în sarcina constructorului”, avertizează Construcții SA.

30 mai 2018
PMS solicită informații despre depozitarea pământului din demolări și anunță renunțarea la realizarea gardului împrejmuitor pentru pista de atletism.

31 mai 2018
Construcții SA cere un acord pentru cromatica scaunelor.

5 iunie 2018
PMS solicită ca scaunele demontate și care mai pot fi refolosite să îi fie predate. De asemenea, cere atenție sporită pentru protejarea rețelelor de utilități.
În aceeași zi, Construcții SA anunță că mai are nevoie de timp până la prezentarea tuturor ofertelor care însoțesc noile liste de cantități

14 iunie 2018
PMS arată că nu a primit răspuns referitor la data în care va putea viziona scaunele propuse pentru stadion

Lucrările tot întârzie. Și?

21 iunie 2018
PMS atrage atenția că au trecut trei zile de când ar fi trebuit începute lucrările la pista de atletism, lucru care nu s-a întâmplat

22 iunie 2018
Construcții SA transmite primăriei noile liste de cantități și justificările propunerilor tehnice, solicitate de Primărie în urmă cu o lună

28 iunie 2018
Între reprezentanții PMS și cei ai Construcții SA are loc o nouă întâlnire. ”Lucrările sunt în întârziere și nu înaintează în mod vizibil și eficient în acest șantier”, reproșează și în scris Primăria și solicită constructorilor să transmită, în aceeași zi, explicațiile și motivele care ar scuza întârzierile. ”În continuare nu se găsesc pe șantier numărul de utilaje și personal de execuție”, mai arată reprezentanții PMS care cer și prezentarea principalelor lucrări din cadrul șantierului, prezentare care să conțină data de început și de sfârșit. Totodată, PMS cere prezentarea programului săptămânal de lucru și răspunsurile restante la adrese din trecut.
Reprezentantul legal al Construcții SA este convocat la Primărie, la o întâlnire cu viceprimarul Corina Bokor, în data de 2 iulie 2018.

28 iunie 2018
Construcții SA transmite graficul actualizat de lucrări pe care, o zi mai târziu, PMS anunță că îl va analiza

2 iulie 2018
Înaintea întâlnirii cu reprezentanții Primăriei, Construcții SA răspund solicitării transmisă de Primărie cu o săptămână înainte, referitoare la întârzierile din șantier. Care sunt puse pe seama răspunsurilor târzii sau chiar inexistente din partea reprezentanților Primăriei. ”Beneficiarul a început să ofere clarificări abia la trei luni de la prima solicitare”, susțin cei de la Construcții SA.
Aceștia își asumă noi termene: până pe 21 iulie vor termina de demolat tribunele și anexele, la pistă vor începe să lucreze pe 3 iulie și vor finaliza tartanul în 29 septembrie. Tot în 3 iulie se angajează să înceapă și lucrările la tribuna pe care o vor finaliza, prin montarea scaunelor pe 15 septembrie.
Totodată, răspund criticilor venite din partea Primăriei, susținând că ei nu știu să existe adrese la care să nu fi trimis răspuns.

În timp ce echipa locală spera să joace pe stadion, acesta rămânea tot un șantier aproape gol

În timp ce echipa locală spera să joace pe stadion, acesta rămânea tot un șantier aproape gol

3 iulie 2018
La solicitările constructorilor, Primăria Sibiu arată că nu poate face plăți în avans și cere refacerea graficului de execuție.
Totodată, formulează o serie de opinii referitoare la modificările de soluții în ceea ce privește anveloparea stadionului, a tribunei și a clădirii vestiarelor.
Se deschide o nouă serie de discuții pe tema soluțiilor tehnice pentru pista de atletism, care în DALI este cerută a fi construită după o anumită tehnologie, pe când în detaliile de execuție prezentate de Construcții SA soluția propusă este diferită.
În contextul noilor termene asumate de Construcții SA, dirigintele de șantier atrage atenția că acestea nu va putea permite folosirea stadionului și cer o nouă etapizare a lucrărilor.
În aceeași zi, cei de la Construcții SA răspund că se angajează să termine montarea scaunelor mai repede, adică pe 1 septembrie, dar reiterează importanța semnării unui act adițional în baza căruia să plătească avansuri la plata unor materiale. ”Având în vedere că până la ora actuală avem producție realizată la aproximativ un milion de lei, dorim să facturăm în cel mai scurt timp această valoare pentru a folosi banii la plata avansurilor pentru materiale. Orice întârziere suplimentară la plată a acestor lucrări executate implică întârzieri de livrare a tuturor materialelor și, implicit, afectează termenul de execuție”.

4 iulie 2018
Primăria răspunde adresei prin care Construcții SA se plângea de întârzierea cu care a răspuns la solicitările de clarificare. ”Aspectele menționate au fost clarificate pe parcurs, sens în care ați putut obține autorizația de construire și autorizația de demolare, după care a avut loc predarea amplasamentului în 14 mai. Neexecutarea lucrărilor conform graficului de execuție nu se datorează beneficiarului, ci modului de organizare a șantierului. Solicitările privind clarificarea întârzierilor vin ca urmare a întârzierilor pe care le aveți în execuția propriu-zisă a lucrărilor în teren până la această dată. În acest sens, așteptăm să ne motivați în scris întârzierea lucrărilor”, se arată în răspunsul PMS. Totodată este solicitată o dată clară de la care pe stadion se vor putea desfășura din nou meciuri de fotbal.
După care arată că, deși cei de la Construcții SA s-au angajat că pe 3 iulie vor începe lucrările la tribuna oficială cu cel puțin 20 de angajați, lucrurile nu stau așa. ”La data de 4 iulie 2017, ora 15:00, aveți doar trei muncitori la tribuna oficială”, arată PMS care cere, de urgență, suplimentarea numărului de muncitori.

5 iulie 2018
PMS revine cu o nouă solicitare pe tema contractelor referitoare la deșeuri și la depozitarea pământului

12 iulie 2018
Prin intermediul PMS, Construcții SA primește o adresă din partea dirigintelui de șantier, referitoare la soluțiile tehnice referitoare la pista de atletism, soluții neagreate de către cei angajați să reprezinte PMS

13 iulie 2018
PMS cere din nou justificarea întârzierilor și reamintește că meciurile FC Hermannstadt nu pot avea loc în actualul grafic de execuție. Adresa transmisă celor de la Construcții SA aduce în discuție și soluțiile de alungare a păsărilor de pe stadion (pentru a nu murdări scaunele de sub tribune), soluții care trebuie implementate în cadrul acestui contract și referitor la care nu au putut fi oferite variante de către antreprenor.
PMS cere din nou o listă de lămuriri (despre momentul prezentării mostrelor de scaune, despre contractul de deșeuri și depozitarea pământului, despre noul manager de proiect etc). ”În continuare vă asigurăm de toată cooperarea noastră în calitate de Beneficiar și a dirigintelui de șantier, pentru ca dumneavoastră, în calitate de executant, să realizați executarea lucrărilor, dar nu se pot face plăți în avans. Totodată vă asigurăm de efectuarea plăților la termene prompte și legale pentru situațiile de lucrări agreate de dirigintele de șantier, de îndată ce acestea vor fi întocmite, fapt pentru care dumneavoastră trebuie să onorați și executați toate lucrările fără întârziere, așa cum v-ați asumat inițial la semnarea contractului”.

În aceeași zi, Construcții SA transmite o adresă Primăriei, prin care arată că săpăturile la pista de atletism au ajuns la 40% și cere administrației măsuri pentru a împiedica accesul persoanelor neautorizate pe stadion. Constructorul mai anunță că din 16 iulie încep lucrările la fațada principală a stadionului.

Marile probleme: ce se află sub tribune?

16 iulie 2018
Construcții SA anunță că va refuza semnarea minutelor de la ședințele de lucru, deoarece acestea conțin informații eronate sau scoase din context și puse în seama societății. Spre exemplu, compania susține că și-a asumat termenul de 1 septembrie pentru finalizarea montării scaunelor doar în contextul în care nu apar lucrări neprevăzute și că 1 septembrie nu înseamnă, automat, și faptul că cei de la FC Hermannstadt vor putea să înceapă să joace la Sibiu. Adresa celor de la Construcții SA este lungă și doldora de reproșuri. ”Pe această cale vă informăm că Executantul nu va modifica nimic din ceea ce a precizat în scris numai în ideea de a mulțumi beneficiarul și de a denatura adevărul în favoarea acestuia. (…) Vă rugăm să opriți corespondența de acest gen, aceasta nefiind una constructivă. În loc să lucrăm unitar și constructiv pentru obținerea unui proiect final care să satisfacă toate cerințele Beneficiarului și, în final, ale comunității care se va bucura de acesta, se pierd resurse de timp care pot fi folosite constructiv”, semnează cei de la Construcții SA.

19 iulie 2018
PMS cere un nou paletar pentru scaune, unul diferit față de cel prezentat cu o zi înainte de către Construcții SA, dar și noi mostre de culoare pentru tartanul ce ar urma folosit la pista de atletism.

24 iulie 2018
PMS anunță constructorul că a informat FC Hermannstadt că stadionul nu va mai putea fi folosit conform graficului inițial

23 iulie 2018
Construcții SA anunță că a decopertat șapa și hidroizolația tribunei oficiale pe toate gradenele și a descoperit faptul că la suprafață au ajuns armături care trebuie curățate și protejate cu mortare speciale. Printre problemele ascunse identificate se mai numără și fisuri superficiale care trebuie închise și că soluția tehnică identificată este cea a unor mortare auto-nivelante pentru hidroizolație.
Chestiunea este mai complicată, susțin constructorii, deoarece dacă folosesc hidroizolația propusă prin proiectul tehnic, atunci vor trebui să folosească și mortare speciale, altfel producătorul hidroizolației nu mai oferă garanție. Totodată, cei de la Construcții SA anunță că vor trimite o ofertă pentru aceste lucrări suplimentare care ar putea fi încadrate la capitolul ”Diverse și neprevăzute”, dar că aceste lucrări vor duce la decalarea termenului de finalizare a lucrărilor. ”Construcții SA nu va executa nicio lucrare suplimentară fără adiționarea acesteia la contract printr-un act adițional semnat”, avertizează constructorii.

În aceeași zi, reprezentanții Primăriei răspund că adresa referitoare la lucrările suplimentare a fost transmisă mai departe către dirigintele de șantier și către cei care au realizat DALI.

Suportul tribunei oficiale a stadionului a avut nevoie de reparații mai ample decât se considera inițial

Suportul tribunei oficiale a stadionului a avut nevoie de reparații mai ample decât se considera inițial

24 iulie 2018
PMS transmite constructorului detaliile redactate de către cei de la FC Hermannstadt referitoare la condiția pe care trebuie să o aibă suprafața de joc pentru a respecta normele Ligii I, dar și celelalte detalii referitoare la stadion. Trei zile mai târziu, Construcții SA arată că suprafața de joc nu face obiectul contractului semnat cu PMS.
Cu această ocazie, cei de la Construcții SA arată că, de fapt, nu vor mai reuși să amplaseze scaunele la 1 septembrie, dar se angajează că noul termen este 1 octombrie 2018, dată la care ar urma să fie pregătite și căile de acces. Cei de la Construcții SA apreciază că meciurile vor putea fi reluate pe stadionul municipal din 7 octombrie 2010.

27 iulie 2018
PMS transmite paletarul agreat pentru culorile scaunelor de pe teren.

1 august 2018
Construcții SA anunță că a finalizat desfacerile de la tribuna oficială și că a comandat scaunele din polipropilenă. Dar cere de urgență un răspuns cu privire la soluțiile de refacere a suprafețelor de beton degradate ale tribunei și peluzei. ”Menționăm că alegerea oricărei soluții în afara celei propuse de noi exonerează Executantul de oferirea garanției de bună execuție pentru zonele consolidate, având în vedere faptul că furnizorul de materiale de hidroizolație nu poate asigura compatibilitatea între materialele de la diverși alți producători și materialele acestuia”.

2 august 2018
Primăria susține că, din punctul lor de vedere, dirigintele de șantier a răspuns deja interpelărilor referitoare la soluțiile de refacere și așteaptă un punct de vedere de la Construcții SA

Lista lucrărilor suplimentare

20 august 2018
Cu o lună și jumătate înainte de termenul prelungit de finalizare a contractului, Construcții SA transmite Primărie o listă cu nu mai puțin de 16 NCS-uri (note de comandă suplimentare – lucrări suplimentare, de fapt) spre verificare și aprobare.
Lucrările suplimentare identificate de Construcții SA pornesc de la desfaceri de tencuieli și placări cu cărămidă aparentă sau desfaceri de placaje ceramice în grupurile sanitare și ajung până la execuții de finisaje la terasele circulabile, desfaceri de glafuri de ferestre sau execuția a diferite tencuieli.
Două zile mai târziu, cei de la Construcții SA sunt solicitați de către viceprimarul Corina Bocor pentru o discuție pe tema acestor NCS-uri

23 august 2018
PMS revine cu o listă a cerințelor minime pentru ca stadionul să poată găzdui meciuri de fotbal cu un număr de 4.500 de scaune în tribună și își exprimă acordul ca lucrările care nu pun în pericol siguranța meciurilor oficiale să fie realizate ulterior repunerii în folosință a stadionului.
O zi mai târziu, PMS arată că a revenit asupra deciziei de a renunța la împrejmuirea cu gard a pistei de atletism. Și cere ca aceasta să fie reintrodusă în contract.

27 august 2018
PMS înștiințează că a transmis un punct de vedere referitor la cele 16 NCS-uri, punct de vedere al dirigintelui de șantier

28 august 2018
PMS anunță că nu este de acord cu propunerile pentru scaunele de a lojele VIP, deoarece acestea nu asigură vizibilitatea întregului teren de joc. Nu sunt agreate nici scaunele propuse pentru băncile de rezervă și cer clarificări pentru alte detalii precum porțile de joc, fanioane ori cișmea.
În aceeași zi, Construcții SA anunță că va schimba scaunele zonelor de VIP, dar arată că în proiectul tehnic nu a fost vorba nicicând ca acestea să aibă șezut rabatabil.

30 august 2018
Construcții SA arată că nu pot spune când se vor putea desfășura meciuri pe stadion, ci doar când vor termina ei lucrările. Și nici asta nu pot preciza exact, căci acest lucru depinde de abordarea Primăriei referitoare la cele 16 NCS-uri descrise cu zece zile înainte. ”Graficul de execuție actualizat va fi transmis în 3 septembrie, datorită volumului mare de lucrări”.

3 septembrie 2018
Construcții SA transmite un grafic actualizat de lucrări, dar avertizează că acesta nu are cum să fie respectat. ”Menționăm că lucrările de reparații, hidroizolare, execuție șape și montaj scaune în tribună nu au fost eșalonate, având în vedere că până la această dată nu a fost aprobată de către Beneficiar niciuna dintre soluțiile transmise de Asociere”.

4 septembrie 2018
Construcții SA transmite Primăriei și proiectantului că, în urma încercărilor, betonul concasat rezultat din demolarea peluzelor nu poate fi compactat pentru a fi utilizat drept fundație pentru pista de atletism. Propune utilizarea de balast, care nu va modifica prețul lucrării.

10 septembrie 2018
PMS primește și transmite mai departe punctul de vedere al Techmedia Electronics SRL, care a realizat studiul DALI, referitor la cele 16 NCS-uri identificate de Construcții SA și transmise Primăriei cu trei săptămâni în urmă.
În aceeași zi, PMS anunță că este de acord cu achiziționarea scaunelor, atâta vreme cât acestea vor fi preluate în custodie de către constructor.

11 septembrie 2018
Construcții SA răspunde solicitărilor vechi de mai multe săptămâni referitoare la contractele pentru deșeuri, depozitarea betoanelor și a materialului excavat.

13 septembrie 2018
PMS transmite acordul referitor la granitul și plăcile ceramice necesar a fi amplasate în șantier.
În aceeași zi, Construcții SA arată că punctele de vedere ale celor de la Techmedia Services pe tema NCS-urilor nu conțin soluții corespunzătoare. Discuțiile sunt tehnice: ”adezivul biocomponent este un material care nu oferă aderență pentru straturile care se aplică ulterior”, de exemplu. În aceste condiții, cei de la Construcții SA arată că vor executa lucrările după cum indică Primăria prin opinia celor de la Techmedia, dar nu vor interveni pentru eventualele remedieri necesare decât după realizarea unei expertize. În plus, pentru anumite lucrări ”impuse de proiect în faza DALI și preluate în mod forțat de proiectant”, cei de la Construcții SA anunță că nu își asumă nicio garanție.

14 septembrie 2018
Odată cu acordul pentru diferite dotări mărunte ale stadionului, cei de la Primăria Sibiu atrag atenția celor de la Construcții SA că nu procedează în mod corect. ”Menționăm că aveți obligația să vă încadrați în termenul contractual, iar dotări puteau fi proiectate până în prezent, nu doar în ultima lună de contract, astfel încât vă puteați încadra în acest termen. Și scaunele pentru banca de rezerve puteau fi prezentate fizic la fel cum ați procedat pentru scaunele de tribună”, se plâng cei de la Primăria Sibiu.

În aceeași zi, însă, cei de la Construcții SA revin cu o adresă în care propun soluția pentru remedierea defecțiunilor de la tribune: torcretarea (aplicarea mortarului cu presiune). Iar pentru că aceste lucrări nu au fost cuprinse în DALI, cei de la Construcții SA anunță cât vor costa: 615.853 de lei, cu un termen suplimentar de execuție de 22 de zile, care să fie prins într-un act adițional.

Trei zile mai târziu, cei de la PMS revin cu o adresă potrivit căreia, din punctul lor de vedere, rezolvarea problemelor la tribune aveau soluții prevăzute în DALI.

19 septembrie 2018
Construcții SA transmite o nouă listă de lucrări suplimentare Primăriei Sibiu. Două zile mai târziu, reprezentanții Primăriei Sibiu revin cu un punct de vedere pe tema NCS-urilor, punct livrat de firma care a realizat DALI-ul și mai arată că soluțiile pentru lucrările la tribune nu sunt indicate de către Primărie, ci doar acceptate pe baza expertizelor tehnice. ”Vă reamintim că termenul final de realizare a tuturor lucrărilor este 14 octombrie 2018, sens în care vă solicităm intensificarea forței de muncă în șantier și încadrarea în termen”, mai arată reprezentanții Primăriei, în fața evidenței că nici noul termen de finalizare nu va fi respectat.

 

NCS-uri după NCS-uri. Asta a strâns șantierul municipalului din Sibiu

NCS-uri după NCS-uri. Asta a strâns șantierul municipalului din Sibiu

27 septembrie 2018
La o nouă adresă a Primăriei pe tema refaceri gardului care împrejmuiește pista de atletism, cei de la Construcții SA revin cu un răspuns în care arată că nici până la această dată ei nu știu cum să procedeze cu cele 16 NCS-uri transmise cu mai bine de o lună în urmă (pe 21 august). La fel, așteaptă aprobarea Primăriei și pentru celelalte NCS-uri transmise ulterior.

La această adresă, cei de la Primărie răspund în aceeași zi susținând că, din punctul lor de vedere, NCS-urile trebuiau refăcute, dar cei de la Construcții SA nu au făcut niciun demers în acest sens și nici nu au emis dispozițiile de șantier necesare în acest sens.

Constructorul: mai avem nevoie de 259 de zile

3 octombrie 2018
Cu mai puțin de două săptămâni înainte de expirarea noului termen contractual, cei de la Construcții SA trimit Primăriei o solicitare de prelungire a contractului. Cu nu mai puțin de 259 de zile, adică până în 19 iunie 2019.

Pentru a susține această prelungire de contract, cei de la Construcții SA înșiră o listă lungă de motive: de la cele 19 zile de precipitații abundente, la lipsa răspunsurilor sau a răspunsurilor
Întârziate din partea Primăriei (caz în care reamintesc disputa din primăvară, referitoare la clarificările necesare DALI-ului) sau la întârzierile în aprobarea NCS-urilor.

4 octombrie 2018
PMS cere constructorilor dispozițiile de șantier pentru modificarea soluțiilor, la care Construcții SA acuză administrația locală că tergiversează luarea unei decizii ferme ca urmare a propunerilor de lucrări suplimentare. Cei de la Construcții SA arată că nu sunt de acord cu lucrările propuse prin DALI (documentația de avizare a lucrărilor de intervenție – un fel de SF pentru lucrările de reparații). la tribune și invită Primăria să preia execuția lucrărilor suplimentare apărute. ”După finalizarea lucrărilor de către dumneavoastră, noi vom executa în continuare lucrările aferente”, mai scriu cei de la Construcții SA.

8 octombrie 2018
PMS anunță că dirigintele de șantier refuză decontarea lucrării de betonare a pistei de atletism (care, conform graficului inițial trebuia finalizată integral din iulie 2018), deoarece lucrarea este finalizată doar în proporție de 70%.

8 octombrie 2018
Cu șase zile înainte de expirarea noului termen prelungit, reprezentanții Primăriei Sibiu răspund solicitărilor de prelungire a contractului cu 259 de zile, așa cum a cerut Construcții SA cu cinci zile mai devreme. Reprezentanții administrației locale arată că ploile nu pot fi invocate, deoarece șantierul avea și lucrări la interior care puteau fi executate în condiții meteo nefavorabile. În contra afirmațiilor celor de la Construcții SA, susțin că din punctul lor de vedere au răspuns la timp tuturor solicitărilor și resping acuzațiilor că ar fi durat mai bine de două luni să răspundă cererilor de clarificări. Evident, sunt respinse propunerile de a realiza cu un alt executant lucrările suplimentare. ”Termenele de execuție a lucrărilor suplimentare vor putea fi stabilite numai după emiterea unei dispoziții de șantier, însoțită de listele de cantități”, arată reprezentanții Primăriei Sibiu.

12 octombrie 2018
Primăria Sibiu anunță că ar fi de acord ca noul termen de finalizare a lucrărilor de exterior să fie 15 noiembrie 2018, iar pentru lucrările de interior – 15 decembrie 2018. ”Se impune suplimentarea semnificativă a numărului de personal”, mai avertizează reprezentanții PMS.

16 octombrie 2010
Aflați deja în afara perioadei contractuale prelungite, cei de la Construcții SA arată că nu mai pot prelungi polița de asigurare a unei execuții, fără semnarea unui act adițional. Mai susțin că lucrările de la interior nu au putut fi executate, deoarece nu au avut front de lucru. Fotografiile care ar dovedi faptul că nu exista front de lucru arată, însă, câteva camere în care sunt depozitate sau aruncate cantități mici de materiale de construcții.

Încă o șansă… noile termene

22 octombrie 2018
După o scurtă corespondență pe tema băncilor de rezervă (care nu mai pot fi achiziționate de la furnizorul inițial, după cum răspund cei de la Construcții SA), constructorii arată de ce nu au fost emise dispozițiile de șantier pe care Primăriei le solicită, ca urmare a lucrărilor suplimentare apărute. ”Lucrările suplimentare nu sunt contractate nici până la această dată și împiedică din punct de vedere tehnologic execuția cursivă a unor lucrări pe care le avem în contract”.
Totodată, cei de la Construcții SA arată că termenele propuse de Primăria Sibiu (cele de finalizare a tuturor lucrărilor până pe 15 decembrie) sunt nerealiste. Propun ca lucrările să fie finalizate, în totalitate, pe 31 martie 2019, când să fie finalizate și acoperișul electric de la ieșirea din vestiare, dar și lucrările la peluză. ”Sperăm că cele consemnate mai sus v-au convins că o prelungire de termen mai scurtă decât cea solicitată nu este realistă”, arată cei de la Construcții SA.

În aceeași zi, Primăria Sibiu arată că este de acord cu prelungirea termenelor, dar nu atât de mult cât a cerut Construcții SA. Adică, până pe 15 decembrie 2018 să fie finalizate lucrările interioare și cele exterioare, mai puțin tribuna oficială și peluza. Termenul pentru finalizarea tribunei oficiale este 15 ianuarie 2019, iar pentru peluză și acoperișul electric al tunelului de intrare – 15 martie 2019. ”Autoritatea contractuală reține ca principale motive de decalare a termenului de execuție a contractului: lucrări neprevăzute și suplimentare, condiții meteo, numărul limitat al firmelor care execută lucrări de torcretare”. Primăria cere, din nou, suplimentarea personalului.

23 octombrie 2018
Este semnat actul adițonal de prelungire a contractului.
În aceeași zi, cei de la Construcții SA susțin că nu au front de lucru pe terasa stadionului, unde erau depozitate câteva plăci de azbest și câteva grămezi de moloz.

25 octombrie 2018
Primăria anunță eliberarea spațiilor indicate de către Construcții SA, cărora le reproșează faptul că nu au mutat cu angajații lor ”micile cantități de deșeuri”. Cu acest prilej, reprezentanții Primăriei constată că lucrările la vestiare tot nu au început.

29 octombrie 2018
În urma identificării unor probleme la scările de acces ale spectatorilor înspre tribuna oficială, scări care nu mai pot fi reparate și trebuie înlocuite, PMS solicită emiterea unor NCS-uri și a dispozițiilor de șantier aferente.

30 octombrie 2018
PMS atrage atenția constructorilor că firma de construcții nu protejează suficient tribunele decopertate și că au apărut infiltrații.

7 noiembrie 2018
Cei de la Construcții SA transmit Primăriei noile modele de bănci de rezervă și seturile de semnalizare propuse pentru stadion.

14 noiembrie 2018
Primăria cere ”executarea de urgență a lucrărilor de torcretare în tribuna oficială, având în vedere că pregătirea lucrării a fost începută abia în data de 12 noiembrie 2018, când ați început cofrarea tribunelor cu doi oameni. Precizăm că se împlinește o lună de la prelungirea termenului de execuție a contractului, timp în care nu ați demarat lucrările de torcretare și nici nu ați respectat ultimul grafic de execuție actualizat”, arată reprezentanții PMS. Care readuc în discuție că nici până la acea dată nu a fost prezentată o soluție pentru îndepărtarea păsărilor.

În ultima perioadă, la stadion se lucrează într-un ritm mai ridicat. Termenul de 15 martie, însă, e greu de crezut că va fi respectat

În ultima perioadă, la stadion se lucrează într-un ritm mai ridicat. Termenul de 15 martie, însă, e greu de crezut că va fi respectat

3 decembrie 2018
Primăria Sibiu solicită celor de la Construcții SA intensificarea lucrărilor prin mărirea numărului de angajați și de utilaje pe șantier. ”S-a constatat o întârziere majoră raportat la graficul de execuție actualizat. Pe cale de consecință, în cazul în care nu accelerați ritmul de execuție al lucrării în vederea încadrării în graficul de execuție conform actelor adiționale, ne vedem obligați a aplica prevederile contractuale referitoare la sancțiuni”.

6 decembrie 2018
Primăria Sibiu solicită celor de la Construcții SA date despre amenajarea pe stadion a cabinelor pentru televiziuni. La această solicitare, Construcții SA răspunde pe un ton acid că nu este treaba lor să ia legătura cu posturile de televiziune pentru a vedea care le sunt solicitările referitoare la amenajarea cabinelor aferente.
Mai arată că și alte solicitări recente ale Primăriei necesită resurse de timp pentru proiectare și vor genera noi lucrări suplimentare.

13 decembrie 2018
Cu două zile înainte de încheierea unui nou termen contractual interimar prelungit, cei de la Construcții SA cer din nou prelungirea termenelor contractuale. Arată că pentru anumite operațiuni era nevoie de o temperatură exterioară de minim cinci grade Celsius, situație care nu a mai putut fi înregistrată după ziua de 19 noiembrie. Prin urmare, solicită prelungirea primului termen intermediar cu 23 de zile. Cu alte cuvinte, cere prelungirea întregului contract până pe 7 aprilie.

Copiile corespondenței anonimizate pusă la dispoziție de către Primăria Sibiu nu mai acoperă și discuțiile cu executantul și din cursul anului 2019. Deocamdată, noua cerere de prelungire a termenului contractual nu a fost luată în calcul. Cel mai probabil, va fi discutată cu câteva zile înaintea termenului actual, de 15 martie 2019.

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

12 opinii

  1. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Bla bla

    Sa agati, la propriu, hai ancorezi, o viitoare constructie noua la o treime veche este poate cea mai proasta idee!
    Trebuia realizat unul nou pe locul poligonului spre Poplaca sau poate cumparat teren de la Selimbar undeva in spate la Shopping City. Aveau loc de arena cu 50 000 si parcare de 20 000.
    Plus ancorat in viitor la un complex sportiv cu polivalenta, sali de sport, terenuri secundare, patinoar acoperit.
    Cineva nu gandeste spre viitor!

  2. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Pepe

    Se investește masiv in sport la Sibiu. Se vede ca orasul e plin de săli de sport si stadioane. Iar oamenii fac multa miscare, cu masina, bineinteles.

  3. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    S

    Astia sunt oamenii care conduc Sibiul. Sa va fie rusine ! 10-11 luni pentru o lucrare care trebuia terminata in 2 luni ! Exact asa merg lucrurile in tot Sibiul…ca lucrarile la stadion. Felicitari Fodor !

  4. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Un contribuabil și alegator

    Primăria nu dorește sau nu e capabila sa facă un stadion modern, cu multiple funcțiuni, cu locuri de parcare și mai ales pentru folosință sibienilor mici și mari amatori și profesioniști. Halal competenta și viziune la CL și Primărita.

  5. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Un sibian

    D-na din turnul de cristal ar trebui sa plece impreuna cu echipa ei cat vede cu ochii…cea mai slaba administratie dupa cea a lui Condurat bleach

  6. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Babu

    Io propun sa se faca cumva stadionul la etajul superior al unor blocuri.
    Pe sistemul “mansardelor” ilegale (la cladiri de peste 5 etaje trebuie lift).

    Asa ne vom bloca cu toti in oraselul nostru deja supra aglomerat.
    Adevarul ca macar o sa avem locuri de parcare cand se finalizeaza constructia.
    20……
    Daca nu ar fii teren destul in afara orasului.

  7. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Huhu

    Demisia Fodor si Bokor…urgent…penibil cu asa conducere la primarie…nu strica o vizita la oradea sa vedeti cum se face treaba….rusinea sibiului

  8. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  9. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  10. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Nu trebuiau demolate tribunele de pe umplutura de pamint, ele trbuiau reparate. Directorul incompetent Vizantie este primul vinovat de situatia existenta.Stadionul a fost amplasat in zona parcului ,avind sala polivalenta ,patinuarul ,terenul de antrenament si bazinul Olimpia alaturate.Exista un proiect de extindere a tribunelor initiale pe umplutura sa se extinda la numarul de gradene , ecivalente la cele din tribune oficiala.De aceea tabela electronica a fost proiectata cu o pozitionare asa inalta.Autorizatia nu are la baza o expertiza tehnica de un atesatat Af avind in vedere fundatiile tribunelor din pamint stabilizat.Lucrarile necesare erau urmatoarele si nu cele din DALI:
    -gazon incalzit ,nocturna,hidroizolarea refacuta la vestiare,mutatgard din str Goga pentru realizarea de parcari si nu bani aruncati pe demolari si transport pamint ~2 milioane de dolari.Constructorul si dirigintele de santier isi bat joc de beneficiar. Nici in decembrie 2020 nu se vor finalaiza lucrarile la stadion .Cum sa fie omologat stadionul fara gard de securitate pe linga pista.Curtea de Conturi o sa va impute sume cu multe zerori.Ma felicit ca am iesit din afacerea asta murdara d-le Vizantie!

  11. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    miki spaga

    Ce miunatie de stadion avem, o splendoare, felicitari, CONSTRUCTORULUI si PRIMARIEI SIBIU.
    Sunteti de toata jena,nu aveti rusine, fata de contribuabilul sibian care plateste taxe si impozite .
    sc Constructii sa expulzata din europa, iar voi astea din PRIMARIE pe santier la munca nu la ciordeala.

  12. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    me

    Domnilor de la Turnul Sfatului, nu aveti posibilitatea sa montati o camera web care sa bata spre stadion? Vrem sa vedem si noi care este ritmul zilnic al lucrarilor la stadion. Va vedem cum isi bat joc unii , de echipa si de suporterii din Sibiu.

Lasă un răspuns către Cibi istvan Anulează răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Sibiu
  • Contact