X
O sală de studii la Școala 18

De ce protestează astăzi dascălii sibieni? Au de primit restanțe de zeci de milioane

Inspectoratul Școlar Județean Sibiu a fost anunțat luni, 25 februarie, că de marți profesorii din școlile din județ vor intra în grevă, iar miercuri vor protesta în fața Prefecturii. Potrivit instituției, protestul cadrelor didactice nu va afecta procesul de învățământ.

Federația Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET“ a anunțat că membrii acesteia vor purta începând de marți, 26 februarie, banderole tricolore, dorind în acest fel să tragă un semnal de alarmă față de situația actuală din învățământ.

Sindicaliștii au anunțat că au mai multe revendicări, iar prin greva respectivă și ulterior prin protestul din fața Prefecturii Sibiu, anunțat pentru astăzi, 27 februarie, vor să atragă atenția autorităților asupra mai multor chestiuni.

„Este momentul să spunem răspicat: Nu se mai poate! Nu mai putem să ne batem joc de viitorul acestei țări! Nu este un protest împotriva unei singure persoane – este un protest împotriva tuturor celor care, în loc să caute soluțiile pentru creșterea calității, subminează prin toate mijloacele sistemul educațional. În condițiile în care noi nu ne implicăm să rezolvăm problemele din învățământ, nimeni din afara lui nu o va face. Haosul creat de legislație a dus la o stare conflictuală generală, care produce efecte negative. De la bucătăreasa – care are salariul mai mic decât un muncitor calificat – și până la profesorul – care a ajuns să fie înjunghiat pentru că și-a permis să lase un copil repetent, cu toții simțim starea de nesiguranță, de incertitudine, care s-a propagat la nivelul întregii societăți românești“, a declarat Marius Ovidiu Nistor, președintele FSE „SPIRU HARET“.

În total, sindicaliști au enumerat zece revendicări. Pentru unele dintre ele, Turnul Sfatului a cerut explicații de la Inspectoratul Școlar Județean Sibiu, pentru a ne face o idee care e situația actuală din învățământ și cât de justificat este protestul.

1. „Majorarea costului standard per preșcolar/elev – față de lipsa acută de resurse umane, materiale și financiare”.

În prezent, costul standard pe elev este cel aprobat prin HG 136/2016:
– gradiniță cu program normal – 2.926 lei (urban) și 3.200 lei (rural)
– gradiniță cu program prelungit – 5.367 lei (urban și rural)
– învățământ primar – 3.368 lei (urban) și 4.012 lei (rural)
– învățământ gimnazial – 4.413 lei (urban) și 5.075 lei (rural)
– învățământ gimnazial vocațional, altul decât Muzica – 5.296 lei
– învățământ vocațional. Muzica – 9.268 lei
– învățământ liceal teoretic – 4.413 lei
– învățământ liceal tehnologic – 3.557 lei
– învățământ liceal artistic (fără Muzica) și sportiv – 5.826 lei
– învățământ liceal, specializarea Muzica – 12.357 lei
– învățământ profesional – 4.833 lei
– învățământ gimnazial frecvență redusă – 1.788 lei (urban) si 2.119 lei (rural)
– învățământ liceal tehnologic seral – 3.557 lei
– învățământ primar “A doua șansă”-2.595 lei (urban) si 3.125 lei (rural)

2. „Asigurarea personalului didactic de predare calificat”.

Potrivit IȘJ Sibiu, în prezent sunt 4.821 de posturi la nivelul județului. „Acum se realizează planurile de încadrare și se scot posturi la concurs. În momentul actual toate posturile sunt ocupate”, a explicat Constantin Dincă purtătorul de cuvânt al instituției, Constantin Dincă.

3. „Plata, în regim de urgență, a tuturor sumelor rezultate din sentințele judecătorești definitive, anterioare datei de 31.12.2018 (care, conform Acordului, trebuia realizată până la 31.01.2019)”.

Potrivit IȘJ Sibiu, sumele restante la care fac referire sindicaliștii trebuie plătite de Ministerul Educației Naționale. La nivelul județului Sibiu este vorba despre suma de 33.710.000 lei, bani câștigați de sindicate în instanță din hotărâri judecătorești definitive; 6.000.000 lei reprezintă diferența creată după adoptarea Legii 85/2016 privind plata diferențelor salariale cuvenite personalului didactic din învățământul de stat pentru perioada octombrie 2008-13 mai 2011. La acestea se mai adaugă și suma de 4.800.000 lei din dobânzi.

4. „Instrumente reale, aplicabile în situațiile în care cadrele didactice nu dau dovadă de profesionalism, nu au vocație, perturbă desfășurarea întregii activități a unităților de învățământ”.

Din datele care sunt la IȘJ Sibiu, în acest an școlar au fost înregistrate șapte sesizări în acest sens, patru dintre ele fiind la grădinițe.

Printre alte revendicăise mai numără elaborarea pachetului legislativ pe educație; respectarea parteneriatului social; calcularea corectă a sporurilor și indemnizațiilor la nivelul salariilor în plată; stoparea violenței în unitățile de învățământ; asigurarea profesorilor de sprijin, a consilierilor psihopedagogi, precum și a finanțării suplimentare pentru unitățile de învățământ de masă cu clase în care sunt înscriși copii cu cerințe educaționale speciale; angajarea în mod real a răspunderii pentru prejudiciile aduse școlii.

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

O opinie

  1. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Sibiu
  • Contact