X
foto acordare marele premiu

Sistemul de colectare selectivă din Sibiu, premiat cu locul I la nivel național

Asociația de dezvoltare intercomunitară (ADI) Eco Sibiu a primit marele premiu al Galei premiilor revistei Infomediu Europa, organizată în parteneriat cu Federația Asociațiilor de dezvoltare intercomunitară din România. Premiul a fost acordat pentru modul de implementare a sistemului integrat de management al deșeurilor în județul Sibiu.

Locul I acordat ADI Eco Sibiu în cadrul galelor amintite vine ca urmare a activității desfășurate de autoritățile județene în cursul anului trecut. Infomediu Europa acordă anual, începând din anul 2007, premii pentru bune practici în domeniul protecției mediului, iar anul acesta, onoarea de a primii Marele Premiu al galei a revenit ADI Eco Sibiu.

Premiul a fost înmânat directorului executiv a ADI Eco Sibiu, Claudia Iordănescu, de către Gabriel Moiceanu, președintele Federației Asociațiilor de Dezvoltare Intercomunitară din România, și Stere Crețu, redactorul șef al InfoMediu Europa. Printre motivele pentru care activitatea ADI Eco Sibiu a fost considerată cea mai bună la nivel național se numără și faptul că, Sibiul, la acel moment, era singurul județ care a implementat integral noile prevederi legislative în domeniul salubrizării. Totodată, a contat și implementarea unor metode inovatoare de stimulare a colectării selective, printre care se numără sistemul “Plătește pentru cât arunci“ (adică dotarea recipientelor pentru deșeurile reziduale cu cip-uri, astfel încât sunt înregistrate automat ridicările de deșeuri de la fiecare poartă sau platformă publică pentru deșeuri).

marele premiu adi eco

“Acest premiu reprezintă o recunoaștere a muncii depuse de întreaga echipă, o satisfacție a rezultatelor obținute, dar și o obligație de a menține un nivel ridicat al activității. Asta cu atât mai mult cu cât în perioada următoare, sarcinile și atribuțiile ADI Eco vor crește odată cu integrarea zonelor în care colectarea deșeurilor a fost realizată prin proiecte finanțate din fondurile Phare, dar și datorită noilor responsabilități impuse in sarcina asociațiilor de dezvoltare intercomunitară de prevederile OUG nr.74/2018“, arată Claudia Iordănescu, directorul executiv al ADI Eco Sibiu.

Asociația sibiană – care are printre membrii toate unitățile administrativ-teritoriale ale județului – a început activitatea cu o echipă formată din cinci persoane, în prezent fiind 11. Este de așteptat ca în viitor echipa să își mărească numărul o dată cu preluarea în noul sistem de management integrat al deșeurilor și a zonelor Văii Hârtibaciului și Mărginimea Sibiului, pentru care asociația va trebui să demareze în curând proceduri de licitație publică pentru desemnarea unor operatori de salubrizare la încetarea contractelor existente.

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

5 opinii

  1. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Iulian

    E o gluma proasta? Serios! Aveti un operator care v-a dat in judecata pentru prost management si a castigat demonstrand ca sistemul implementat de ADI ECO Sibiu este jalnic si voi ridicati premii? Chiar si diplome platite…E jenant. Ati spus sibienilor ca nu mai aveti operator la statia de sortare reciclabil? Incercam si noi o demisie pentru management deficitar si lipsa de respect pentru sibieni?

  2. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  3. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  4. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    io de la tara

    mi-au disparut pubelele cu cipuri (“Totodată, a contat și implementarea unor metode inovatoare de stimulare a colectării selective, printre care se numără sistemul “Plătește pentru cât arunci“ (adică dotarea recipientelor pentru deșeurile reziduale cu cip-uri, astfel încât sunt înregistrate automat ridicările de deșeuri de la fiecare poartă sau platformă publică pentru deșeuri).”)… ah nu…stati ca nu le-am avut niciodata si banuiesc ca nici n-o sa le avem anul asta la Selimbar.
    jalnic…daca astia au luat locul 1 …
    si groapa de gunoi de la Sibiu puteeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeee

  5. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Anonymus

    sa nu mai vorbim de faptul ca oamenii selecteaza corect deseurile, separat pe tipuri de deseuri iar cei de la Soma arunca in aceasi masina plasticul si cartonul… rusine celor de la SOMA si celor de la ADI Eco pentru un manager deficitar

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Contact