X
Nicolae Avram

Ciudatul caz al senatorului Avram. A făcut muncă silnică pentru că a refuzat PCR, iar acum e senator PSD

În 1986 a refuzat să se înscrie în PCR. Un partid ”împuțit” după cum îl caracterizează. La câteva săptămâni de la refuzul lui categoric a primit înștiințarea că e trimis să facă muncă silnică la Casa Poporului. Locul în care, după fix 30 de ani, avea să se întoarcă senator. Senator PSD. E vorba de Nicolae Avram.

Mobilă la export, bun de partid

De loc din Blaj, Avram povestește că a ajuns în județul Sibiu de frica partidului. A Partidului Comunist Român. În 1986 era muncitor calificat, iar după o performanță la locul de muncă a fost forțat să se înscrie în partid. ”În 1986 aveam niște elevi sub tutela mea și împreună cu ei am făcut un prototip de mobilă care s-a exportat în Franța, în Anglia și așa mai departe. Partidul ăsta comunist împuțit a încercat să mă racoleze, să mă facă membru. Nu am acceptat sub nicio formă pentru că nu am vrut. Eram proaspăt căsătorit, aveam o fetiță de 8 luni. Atunci aveam 24 de ani. Nu am vrut”, spune Avram.

Senatorul spune că cel care l-a înștiințat că trebuie să plece la muncă forțată a fost chiar primarul. Vărul său, de altfel. ”Pentru că n-am vrut să mă fac membru de partid, pur și simplu așa se făcea, te trimitea la muncă forțată, să ai timp să te gândești. Cel care avea crama din Blaj l-au dus și pe el pe șantier și-n șase luni de zile l-au înmormântat. Pe mine au vrut să mă ducă prima dată la canal, așa era vorba. Într-o sâmbătă seara, măturam prin curte și m-am trezit cu primarul, care era și văr cu mine. Mai era secretarul și doi polițiști. Mi-au zis că luni dimineață a ora 6 în gară vă așteaptă trenul cu direcția Casa Poporului”, spune senatorul Avram.

Nicolae Avram PSD (6)

Social-democratul spune că sistemul funcționa ireproșabil, atunci când trebuia să pedepsească un om. ”În aceeași zi i-a tăiat nevestei și copilei cartela mea. Au rămas fără pâine, zahăr, ulei, tot, tot. În aceeași zi în care am plecat de acasă. Nu erau telefoane atunci, așa că eu am aflat după trei săptămâni, din scrisori, că nu mai primesc ulei, pâine și toate. Și uite așa…”, spune Avram. ”După șase luni de zile, când m-am întors acasă, mi-am văzut iar fetița. Când am plecat avea opt luni, când m-am întors avea un an și patru luni. Îmi zicea nenea. Și uită că Dumnezeu că după 30 de ani m-a adus unde m-a adus”, povestește senatorul PSD.

constructie_casa_poporului_1986

Nicolae Avram a muncit la subsolul Casei Poporului, așa cum se numea atunci, Palatul Parlamentului de acum. ”Eram în echipă 28 de persoane. Profesori, medici, ingineri, muncitori calificați, dar niciunul pe domeniul în care erau puși acolo să lucreze. Pe mine m-a băgat la cota minus 80, la subsol. Era spre finalizare, de acolo s-a pornit în sus. În șase luni ne-am învățat și am pus și gresie și faianță și lambriuri. Ce n-am făcut! Pentru 700 de lei pe lună, de la un salariu de 1.600. Trăiam în Ghencea la blocuri și plecam dimineața la 6 jumate și ajungeam seara la 9. La amiază ne aduceau acolo mâncare. După șase luni, trebuia să mă prezint tot la două, trei zile la miliție. După șase luni au încercat iar să mă facă membru de partid și i-am zis la nevastă că trebuie să plecăm de aici. Și așa am ajuns în jurul Sibiului și mi-au pierdut urma într-un fel”, a declarat Avram pentru Turnul Sfatului.

”Partidul nu e al nostru, noi suntem ai partidului”

Senator PSD din 2016, Nicolae Avram a fost primar în Șura Mare timp de 10 ani. Înainte de asta a muncit în panificație. Nu are studii deosebit de aprofundate, ci doar două calificări. A evitat să treacă pe CV-ul său depus la Senat despre ce este vorba, concret. ”1978 – 1982 Certificat de calificare Seria A Nr.124027/Nr.52/1982; 2004 Certificatul de absolvire al cursului de calificare Seria B 010118/Nr.1004/24.02.2004”, scrie pe pagina web a Senatului.

PSD codrin stefanescu trif (10)

După 30 de ani de la ”deportarea” la Casa Poporului, întrebat în legătură cu plecările parlamentarilor PSD din partid, Avram a explicat cum vede el partidul. ”Nu e normal (n.r. ca parlamentarii să plece din PSD). Nu e normal, pentru că ceea ce mă supără la urma-urmei, partidul nu e al nostru, noi suntem ai partidului, indiferent care e el, că-i PSD, PNL, USR, ce-o fi. Deci partidul te aduce unde te aduce. Deci da, că noi avem principii și muncim și luptăm să aducem voturi deasupra partidului, da. Dar dacă partidul aduce voturi multe, atunci și membrii vor fi fericiți”, a explicat Avram propria sa teorie politică. ”Partidul înseamnă un grup de prietenie voită între niște cetățeni care merg pe aceleași principii. Asta înseamnă partid. Și oamenii trebuie să fie liberi, să gândească liberi și așa mai departe. Partidul nu poate fi ceva de genul unul dă ordine și ceilalți execută. Așa ceva nu admit!”, a continuat Avram.

Scandalul alocațiilor. Luat la rost de propria fiică

Acuzat de liberali că s-a opus inițiativei de majorare a alocației pentru copii la 200 de lei, senatorul Nicolae Avram a fost luat la întrebări de fiica sa, mamă a trei copii. Aceasta a descris discuția cu tatăl său într-un dialog public cu medicul sibian Livia Ognean. “PNL a propus majorarea alocației pentru copii. Senat PSD, Nicolae Avram, a votat împotrivă. Inițiativa a fost respinsă“, este mesajul pe care liberalii sibieni l-au distribuit pe Facebook, alăturat fotografiei cu Nicolae Avram. Liberalii susțin că, astfel, și Nicolae Avram s-a opus majorării celor mai mici alocații pentru copii înregistrate la nivelul întregii Uniuni Europene.

Imaginea liberalilor a fost distribuită, printre alții, și de medicul sibian Livia Ognean, iar pe pagina acesteia de Facebook a intrat în discuții și Rodica Popescu, cea care avea să se prezinte mai apoi drept fiica senatorului Nicolae Avram. “Minciuni, minciuni, minciuni! De ce Dumnezeu înghițiți orice vă aruncă alții? De ce luați de bun tot ce citiți? Alocațiile se vor majora, dar cineva s-a gândit să scrie repede prostiile astea“, a scris Rodica Popescu.

“Realitatea, doamnă, este că nu se vor majora. Dar își vor majora pensiile. Aceste javre psd-iste, inclusiv cel din imagine. Nu aveți cum să îl apărați. Asta a făcut“, a scris, în replică, medicul Livia Ognean. După alte câteva discuții, Rodica Popescu a arătat că este fiica senatorului Nicolae Avram. “Și eu am trei copii, să nu credeți că am salariu mare, 2.000 lei, interesul și al meu e să fie alocațiile mari. Sunt fata acestui «individ» și crede-mă că l-am luat la întrebări și mi-a arătat proiectul pentru majorarea la 840. Și mi-a explicat că a votat împotriva celor 200 ca proiectul cu 840 să fie aprobat și din alte surse de finanțare și nu din inflație“, a replicat, mai apoi, Rodica Popescu.

Contactat de Turnul Sfatului, senatorul Nicolae Avram a arătat că majorarea alocațiilor pentru copii este prevăzută, de fapt, în deja “celebrul“ program de guvernare asumat de PSD și ALDE. Și că drept urmare a acestui program de guvernare, în cursul acestui an va fi adoptată o inițiativă legislativă de majorare a alocațiilor pentru copii. “S-au ridicat salariile, s-au majorat pensiile. Deci se vor majora și alocațiile. În acest an nu au fost prevăzute în buget sume pentru astfel de creșteri, dar legea se va face anul acesta. Probabil cu aplicare de la 1 ianuarie 2020. Sau 2021, să vedem. Pentru că lucrurile acestea trebuie gândite, nu povești“, a declarat senatorul Avram.

Întrebat despre sumele prevăzute pentru majorare, senatorul Avram a respins, însă, versiunea lansată de fiica sa. “Eu nu am văzut ce a scris fiica mea. 840 de lei? Nu, nu facem alocația de 840 de lei, aproape cât salariul minim pe economie… Fiica mea s-ar fi referit la bani vechi, știți? 840 de lei vechi, adică 84 de lei“, a spus Nicolae Avram.

Liberalii au reușit să introducă un amendament pentru mărirea alocațiilor la Legea Bugetului de Stat pe 2019. Social-democrații și l-au asumat după ce au spus că e nevoie de o ordonanță de urgență pentru ca majorarea să poată fi aplicată. În acest moment, însă, alocația pentru copiii de peste doi ani, în România, este de 84 de lei. Bugetul a fost trimis la Curtea Constituțională de președintele Klaus Iohannis, iar social-democrații nu au mai operat majorarea.

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

16 opinii

  1. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  2. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  3. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    binema

    Pai dupa munca silnica de la Casa Poporului normal ca se da bine cu ei….. stie omul ce stie, a invatat de-a lungul timpului.

  4. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    S

    Ce diabolic arata poza aia cu casa poporului… Apropo, niciodată nu s-a numit oficial casa poporului, dar neoficial și real s-a numit și se va numi întotdeauna asa. Și pe buna dreptate, cât a dat poporul sa se facă casa asta…

  5. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  6. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Ironim

    Munca silnica o faceau cei din puscarie.El a fost detasat la minunata casa a poporului alaturi de mii si mii de alti muncitori.Majoritatea dintre ei se lauda ca au muncit la casa poporului.Ceea ce face senatorul este un circ ieftin,intentionat pentru a-si demonstra calitatile de luptator anticomunist.Ceea ce nu a fost.

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

      @Ironim

      De acord cu tine!Nici eu nu cred o iota din aceste povesti!El incurca cu buna stiinta unele lucruri pentru a se victimiza,ceea ce nu-i cazul!Un lucru este cert:daca acest individ a ajuns senator in Parlamentul Romaniei,inseamna ca lucrurile in politica sunt extrem de grave!

  7. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Free_ag

    Bai ce dracu, și pe voi va cumpărat ăștia de la PSD, ca și pe Digi24, înțeleg ca tr sa trăiți și voi, dar credeam ca aveți totuși o coloana vertebrala. V-ați mânjit și voi pe mâini. Măcar dacă aveți curajul sa scrieți ca e publicitate. RUȘINE TS.

  8. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    sibian

    un astfel de invidiv de nimic merita cu greu … efortul unui comentariu acid.
    Cum sa fii inca in psd-ciuma rosie dupa 2 ani de jaf si bataie de joc fata de toti oamenii cinstiti si proslavire a drepturilor infractorilor (in care direct ai girat pt asta) ?
    esti doar o lipitoare de cea mai joasa speta tov. avram cu a mic, si dezonorezi oamenii pe care ar trebui sa-i reprezinti.

  9. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Pinocchio

    Avram asta cel mai probabil a fost convocat prin comisariatul militar si pus sa traga la lopata si tarnacop, conform calificarii, un fel de chemare in armata la care nu aveai cum sa te opui. Primeai mancare, cazare, haine militare scoase la reforma ca sa muncesti si bani coform uncii brute pe care o prestai.
    Restul sunt aberatii care pentru cineva care a trait vremurile alea nu au niciun sens.

  10. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  11. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Ironim

    Cand citesc mai atent si vad minciunile indrugate, de la umblatul pecereului sa-l bage in partid,pe el mare inventator la 23 ani (1986) pana la ascunsul in jurul Sibiului de nu l-au gasit(de ziceai ca-i partizan in munti) -sa ti se faca greata!

  12. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Toma

    Amice,tu stii ce inseamna minus 80?Habar n-ai!Minti de nici tu nu crezi ce spui!Nu-ti detest lipsa de pregatire;nu toti sunt genii!Admir orice meserie!La tine este vorba,insa,de lipsa de caracter!Elementar!

  13. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Toma

    Poate-mi spune domnul Avram cum a calculat ca 840 de lei noi fac 84 de lei vechi!Banca a facut denominarea taind 4 zerouri sau e ceva ce noi nu stim?Daca spunea ca 840 de lei astazi valoreaza cat 84 de lei ieri-alaltaieri eram de acord cu el!

  14. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Republica Teleormăneană România

    “Partidul înseamnă un grup de prietenie voită între niște cetățeni care merg pe aceleași principii.”
    De aceea toți sunt practic complici între ei și se susțin în săvârșirea infracțiunilor!
    Asocierea cu infractorii este voită deci gruparea rezultată este una infracțională.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Politica
  • Contact