Marţi,
19.03.2024
Innorat
Acum
4°C

De data aceasta a învins Goliat

Când cu circa doi ani în urmă am văzut că tagma politicienilor-infractori provoacă la luptă justiția, mi-am zis, într-un articol pe această temă, că de data aceasta, contrar versiunii biblice, Goliat va ieși învingător. O premoniție iată, confirmată pe deplin, grație lungului șir de măsuri legislative sau administrative, în care au fost (sunt) antrenate Parlamentul, Guvernul, Curtea Constituțională, Avocatul (zis) al Poporului, țintind la dislocarea justiției de pe piedestalul său ca autoritate independentă a sistemului democratic.

Era de înțeles și de așteptat. Justiția a avut „tupeul” să intre pe culoarul ticsit de penali, cocoțați în cele mai înalte demnități, la nivel central sau local. Atunci, cineva mi-a replicat : „ nu cred că i se poate da în cap justiției, nu mai suntem pe timpul comuniștilor, suntem în Uniunea Europeană”. I-am replicat : sunt jurist, am fost judecător și avocat, cunosc dimensiunea reacției la nivel psihologic și comportamental al infractorilor, cu deosebire a celor de mare calibru. Sunt în stare să sacrifice orice, să confrunte pe oricine, cu orice risc, indiferent de consecințe, pentru a-și salva pielea.

Azi vedem rezultatul disputei : JUSTIȚIA A FOST ÎNGENUNCHIATĂ!

Ultimele măsuri legislative aplică lovitura decisivă : subordonarea procuraturii, a Ministerului Public, ca structură integrantă a Autorității Judecătorești, politicului și respectiv executivului, prin intermediul Ministerului Justiției, ca urmare a unei voit-greșite interpretări date art.132 din Constituție de către CCR. Consecință : numirea procurorilor în funcții de conducere la Parchetul General, DNA și DIICOT este la cheremul politicului (Ministrului Justiției). Tot astfel și destituirea procurorilor neconformiști. Rolul constituțional de fond al Președintelui și al CSM în acest domeniu a devenit pur formal. Mai nou, Ministrul Justiției își arogă numirile în funcții ale procurorilor și la nivele inferioare. În acest fel, politicul își impune determinant voința și controlează – indirect dar eficient – întregul demers al procuraturii, cu o enormă posibilitate de a influența deciziile acesteia în favoarea sa.

Înființarea Secției Speciale de cercetare a magistraților ( judecători și procurori), scoaterea acesteia din structura Parchetului General și subordonarea ei Ministrului Justiției, provoacă adevărate frisoane, este o veritabilă amenințare pentru cei ce nu răspund comenzilor politice. Tot astfel, politicul și-a adjudecat Inspecția Judiciară, pe care a scos-o de sub autoritatea CSM. Într-un cuvânt, politicul și-a a subordonat autoritatea judecătorească prin destabilizarea ei structurală, cât și prin posibilitatea înlocuirii și respectiv a numirii în funcțiile de conducere și de decizie a oamenilor obedienți.

În nici doi ani de zile, prin măsurile draconice adoptate de puterea politică, România și-a pierdut în fapt caracterul de organizare statală democratică, devenind o autocrație de tip populist, prin subordonarea pârghiilor de putere unui partid și respectiv unui despot, victima principală a acestui aranjament fiind justiția.

Ceea ce nici prin minte nu-i putea trece cuiva, puterea politică românească tinde să pună la punct și Europa. Infatuarea și tupeul au mers până la a deschide un dosar penal cu acuzații deosebit de grave lui Frans Timmermans, vicepreședinte al Consiliului Europei și Verei Jurova, comisar european pentru justiție. Acest fapt dovedește fie că politicienii penali și-au ieșit din minți, fie că sunt sub influențe străine, care tind să submineze puterea, autoritatea și prestigiul Europei.

Nu cu mult timp în urmă, Dragnea, principalul penal al țării, a promis că va merge cu măsurile draconice până la capăt. Oare ce va urma și încotro ne îndreptăm, dacă am atins deja punctul care trădează o distanțare de Europa și valorile când nu-i mai respectăm principiile de căpătâi; când nu ne mai respectăm angajamentele și obligațiile asumate la semnarea pactului european; când transformăm statul de drept într-o autocrație dirijată de infractori? Prin ultimele măsuri adoptate în domeniul justiției ca și prin atitudinea față de Uniunea Europeană, față de reprezentanții oficiali ai SUA și în general, prin sfidarea valorilor real democratice, i-am depășit pe polonezi, pe unguri. Devenim fiii rătăcitori ai unui pustiu politic : fără obiective, fără țintă, alta decât subordonarea întregului edificiu și efort statal intereselor unui grup certat cu legea, cu morala și cu elementarul bun simț.

Este posibilă stoparea și deturnarea acestei evoluții catastrofale? Cum se vede – deși la un moment dat s-a crezut contrarul - justiția a pierdut pariul. Ea nu poate lupta cu Goliatul care o supune prin legi și ordonanțe. Nici criticile sau observațiile Uniunii Europene nu mai contează, așa cum se spera la un moment dat. Singura speranță a rămas și rămâne în mâinile românilor. Poate niciodată în istoria țării, responsabilitatea care apasă pe umerii alegătorilor, a societății civile, n-a fost mai mare în determinarea evoluției de viitor. Iar dacă lucrurile nu se vor îndrepta, românii să nu caute vină și răspundere în altă parte ci să-și scruteze propria conștiință. Am ales democrația, trebuie să o onorăm, nu s-o abandonăm.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

1 comentarii

canaris

Acum 5 ani

O analiza pertinenta si lucida !Multumesc,domnule Dejeu ! Va intreb(poate apare un text) ce poate fi in mintea unui fost prim-ministru taranist ? Avocat(zis) al Poporului.............
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus