X
image-2019-03-4-23008555-41-imagini-din-timpul-perchezitiilor

Bătrân ținut în ”stare de sclavie”, pus să cerșească în fața unei mănăstiri din județul Sibiu

Un bătrân în vârstă de 66 de ani era obligat de o familie din municipiul Sebeș să cerșească în fața unei mănăstiri din județul Sibiu. Cei doi soți au fost condamnați la închisoare cu suspendare de Tribunalul Alba.

Doi soți din Sebeș pe care DIICOT i-a acuzat că țineau un bătrân de 66 de ani „în stare de sclavie”, bătându-l și obligându-l să cerșească au fost condamnați la trei ani de închisoare cu suspendare și interzicerea unor drepturi de Tribunalul Alba, informează ziarul Unirea.

Potrivit minutei instanței de judecată, cei doi trebuie să-i plătească bătrânului 20.000 de lei. Ei au fost judecați pentru trafic de persoane.

În aprilie anul trecut DIICOT anunța reținerea celor doi soți precizând că în cauză există suspiciunea rezonabilă că începând cu vara anului 2017, aceștia„au adăpostit la domiciliul lor din municipiul Sebeș, judeţul Alba, o persoană vătămată, în vârstă de 66 de ani, pe care prin constrângere și profitând de starea de vădită vulnerabilitate a acesteia, au exploatat-o prin supunerea la executarea de munci în gospodărie în mod forțat, și ocazional la practicarea cerșetoriei, ținând-o în stare de sclavie”.

Potrivit sursei citate bătrânul era închis într-un grajd, era bătut cu obiecte contondente sau cu lanțul, iar apa îi era restricționată.

DIICOT descrie tratamentul la care era supusă victima

  • În urma cercetărilor efectuate a rezultat că în vara anului 2017, victima s-a deplasat la domiciliul inculpatului Bumbu Dumitru pentru a-și recupera o sumă de bani, care reprezenta plata pentru diferite munci prestate anterior în gospodăria acestuia, moment în care nu a mai fost lăsat să plece. De atunci, persoana vătămată a fost ținută sechestrată într-un grajd de la domiciliul inculpaţilor fiind obligată să muncească în gospodăria acestora și ocazional şă cerșească. Victima era permanent supravegheată de către inculpat sau de către soţia acestuia, pentru a o împiedica să fugă, fiind agresată fizic cu obiecte contondente și cu lanțul de către aceștia, în mai multe rânduri.
  • Persoana vătămată a fost obligată la diverse munci, amenințată, agresată fizic pentru a lucra sau pentru că nu muncea îndeajuns, pe timpul nopții fiind închisă într-un grajd a cărui ușă era închisă cu lacăt. Totodată, inculpaţii îi ofereau victimei puţină mâncare, de slabă calitate, iar apa îi era restricţionată.
  • De asemenea, persoana vătămată a fost obligată să cerșească în folosul inculpaţilor, fiind transportată de către aceştia pentru a cerși la diferite biserici din Tărtăria, Vințu de Jos și la mănăstirea Sădinca, din comuna Loamneș, judeţul Sibiu, la această ultimă locație, persoana vătămată fiind depistată de către organele de poliție la data de 1.04.2018, în timp ce cerșea.
  • La data de 2.04.2018, cu ocazia examinării medico-legale, s-a constatat că persoana vătămată a suferit mai multe leziuni traumatice, ce necesită pentru vindecare 7-8 zile îngrijiri medicale, cu vechime de producere cuprinse între 1-10 zile.
  • Totodată, la solicitarea inculpaţilor, persoana vătămată și-a stabilit domiciliul la adresa din municipiul Sebeş, aceştia find interesați și de obținerea unei pensii pentru limită de vârstă pe numele victimei, ocazie cu care au întreprins demersurile necesare pentru depunerea dosarului de pensionare la Casa Judeţeană de Pensii Alba.
  • Cu ocazia percheziţiei efectuate la domiciliul inculpaţilor, au fost găsite şi ridicate actele de identitate ale persoanei vătămate, alte documente aparţinând acesteia precum şi obiecte contondente despre care există suspiciunea că ar fi fost folosite pentru agresarea victimei.

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

3 opinii

  1. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  2. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Ion Veres

    Ce pedeapsa.. rusine. Imi imaginez daca se intampla in orice alta tara ce primeau.. Cu asa pedepse incurajati infractiunile. Ii doresc celui care a pronuntat asta sa ajunga in locul batranului la batranete.

  3. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    un sibian

    Rusine!!!!! Jalnica justitie!!! cu suspendare dupa ce au torturat un batran atata timp…… nu imi vine da cred…. minim 10 ani in astfel de cazuri…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Sibiu
  • Contact