Vineri,
29.03.2024
Parțial Noros
Acum
14°C

Tursib înființează un nou traseu și modifică alte trei. Autobuzele ajung și pe Săcel și Dimitrie Cantemir

Tursib înființează un nou traseu și modifică alte trei. Autobuzele ajung și pe Săcel și Dimitrie Cantemir

Pe lângă 1, 2 și 5, traseul 8 va deveni cel de-al patrulea traseu principal pe care Tursib va asigura transport public în municipiul Sibiu. Noul traseu va lega cartierul Lazaret de Turnișor, ceea ce va determina scurtarea traseului 10. Modificări de traseu vor fi aplicate de la începutul lunii viitoare și pe traseele 14 și 17, ultimul incluzând străzi pe care, până acum, n-a mai circulat vreodată Tursib-ul.

Traseul principal 8 va deveni operațional de la 1 aprilie 2019, se arată într-un proiect de hotărâre lansat de administrația locală spre consultare publică, la inițiativa Tursib. “Capetele“ noului traseu vor fi Sembraz (cartierul Lazaret) și strada Zăvoi (cartierul Turnișor). Potrivit propunerii lansată de Tursib, pe noul traseu cu o lungime de aproximativ zece km vor circula patru autobuze (unul având curse doar la orele de vârf) în cursul zilelor lucrătoare (două autobuze în zilele nelucrătoare).

Itinerarul noului traseu Tursib va include, la dus, străzile Zăvoi – Gh. Asachi – Piața Iancu de Hunedoara – E.A. Bieltz – șoseaua Alba Iulia – Malului – Cibinului – Târgul Fânului – Nicolae Teclu – Constituției – Gușteriței – Strungului – Henri Coandă, capăt de linie fiind Sembraz.

La întoarcere, autobuzele vor porni de la Sembraz urmând stațiile de pe străzile Henri Coandă – Principatele Unite – Oțelarilor – Macaralei – Calea Gușteriței – Constituției – Abatorului – Târgul Fânului – Râului – Metalurgiștilor – Distribuției – Autogării – Alba Iulia – E.A. Bieltz – Piața Iancu de Hunedoara – Gheorghe Asachi – Zăvoi.

Cum noul traseu principal se suprapune peste o parte din actualul traseu secundar 10 (acum face legătura între str. Zăvoi din Turnișor și Cema (Tăbăcăriei/Scandia) din Gușterița, acest din urmă traseu va fi modificat, tot cu începere de la 1 aprilie 2019. Astfel, cele patru autobuze de pe traseul 10 vor mai circula de la stația Bosch (din zona șoselei Alba Iulia), urmând mai departe traseul străzilor Dealului – Banatului – bd. Victoriei – Piața Unirii – Corneliu Coposu – Calea Gușteriței – Podului, urmând stația de final. La întoarcere, traseul se suprapune cu cel de la dus, mai puțin pe porțiunea Piața Unirii – Andrei Șaguna – șoseaua Alba Iulia.

Modificări ample pe traseul 17 Ștrand

Propunerile celor de la Tursib sunt ca, de luna viitoare, traseul cu numărul 14 să aibă drept stație de pornire Valea Aurie 2 (str. Ludoș, în loc de strada Poiana, până acum). Restul datelor despre acest traseu ar rămâne nemodificate.

Modificări mai ample, în schimb, vor fi operate pe traseul 17, cel care face legătura între Gară și cartierul Ștrand. Practic, de la 1 aprilie, capătul din cartierul Ștrand al traseului 17 nu va mai fi în actuala zonă a complexului acvatic, ci tocmai la limita cu cartierul Tilișca. Iar celălalt capăt de traseu nu va mai fi la Gara CFR, ci în cartierul Reșița.

Mai precis, pe strada Săcel, de unde va urma itinerariul străzilor Săcel – Litovoi Vodă – Cristianului – Maramureșului – Vasile Cârlova - str. Transilvaniei – bd. Victoriei – Piața Unirii – Corneliu Coposu – Calea Gușteriței – Vulcan și Cartierul Reșița. La întoarcere, traseul 17 va urma itinerariul străzilor Viitorului – Vulcan – Calea Gușteriței – bd. Corneliu Coposu – Piața Unirii – Andrei Șaguna – șoseaua Alba Iulia – Vasile Cârlova – Maramureșului – Dimitrie Cantemir – str. Săcel – Ștrand 2. Prelungirea acestui traseu va avea un impact semnificativ și asupra proprietarilor de mașini din zona străzilor Săcel, Litovoi Vodă și Dimitrie Cantemir, având în vedere că majoritatea dintre aceștia își lasă mașinile parcate pe benzile de circulație.

Proiectul de hotărâre mai prevede și modificări în orarul de circulație a autobuzelor de pe traseele 2, 15, 111, 113, 114, 115 și 118, cei de la Tursib arătând că aceste modificări sunt propuse de către călători.

Modificările sunt supuse consultărilor publice. Sibienii interesați de acest subiect sunt invitați de reprezentanții Primăriei Sibiu să le transmită, în scris, eventualele sugestii sau opinii.

Puteți descărca de aici Proiectul de hotarare privind înființarea și prelungirea traseelor Tursib

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

24 comentarii

Niki Frauda

Acum 5 ani

Sunt linii foarte aglomerate la orele prânzului, când ies elevii de la școli și licee și intră/ies angajații din zona vest - linia 1, de exemplu. Și ar mai fi o problemă: cea a hoților de buzunare, care continuă să fure nestingheriți din autobuze - e drept că doamna Fodor nu ia niciodată autobuzul la orele de vârf, că poate i-ar fura și ei actele și banii și i-ar da de gândit. Nici măcar în autobuzele noi camerele video nu funcționează. Iar abonamentele s-ar putea elibera și la altă dată decât de la întâi ale lunii. Au mai fost propuneri în acest sens, dar degeaba.
Raspunde

Ura si la gara

Acum 5 ani

Din Strand la Gara cu ce se va ajunge?
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

a

Acum 5 ani

sigur si dupa parerea mea erea mai bine daca mergea tot pana la gara, dar daca tot nu sunteti o persoana care sa fie asa de comoda sa ia un taxi, veti pute merge cu autobuzul 17 pana la statia lector, iar apoi sa luati alt autobuz care merge spre gara( 5 spre exemplu), inapoi poteti lua 17-le de la Parcul Tineretului
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

solutie

Acum 5 ani

Iei 17 de pe Maramuresului sau Carlova si te cobori pe Coposu, la statia de langa viaduct. Mai ai 200 de metri pana la gara!
Raspunde

intrebare

Acum 5 ani

Oare de ce nu au si minorii gratuitate pe Tursib... ca pensionarii?
Raspunde

Ciprian

Acum 5 ani

Pentru ca minorii nu voteaza.
Raspunde

Mircea

Acum 5 ani

Minoriii pot sa munceasca
Raspunde

xXx

Acum 5 ani

Pe cand un traseu Aeroport - Gara CFR Sibiu ?
Raspunde

x

Acum 5 ani

A existat si circula gol!
Raspunde

Benchea teodora

Acum 5 ani

Suntem un grup mare de locatari in zonaselimbar str doamna stanca respectiv blocure de la avangarden de ce nu se prelungeste traseul autobuzului 12 pana in sensul giratorului dedeman!??cum paralel se circula autobuzul 15 pana la mall !?la dedeman seste exact strada paralela si mallul apartine de selimbar dorim insistent sa se prelungeasca statia de traseu autobuz nr 12 pana in sens giratoriu dedeman avem copii care iarna e foooarte greu sa ajungem pana la ultima statie de pe mihai viteazu rugam insistent prelungirea statiei de autobuz nr 12 pana la giratoriul dedeman fooarte nemultumiti suntem in privinta lipsei mijocului de transport nu mai spunem de prostul program de circulat doar din ora in ora tot weekendul pt ce platim 65lei pe luna???luati masurile necesare pt prelungirea statiei de aut.nr 12 pana la giratoriu dedeman
Raspunde

un cetatean

Acum 5 ani

primaria Selimbar este una din cele mai bogate din tara...isi permit oricand sa finanteze o linie de autobuz asa cum doresc platitorii de taxe din Selimbar...traseul 12 este finantat de primaria Sibiu...alta poveste...alti platitori de taxe!!!
Raspunde

un cetatean

Acum 5 ani

aia cu traseul 17 este NOAPTEA MINTII!!! pai e o aventura sa iesi cu Matizul din zona!!!
Raspunde

poate?

Acum 5 ani

Pe strazile Litovoi, Sacel si Cantemir, pentru fluidizarea viitorului trafic, avand in vedere ca va circula autobuzul 17, se impune transformarea acestora in strazi cu sens unic, mai ales ca momentan sunt pline de masini parcate pe carosabil si trotuare. Nu inteleg de ce primaria nu da o hotarare prin care sa oblige toti proprietarii de autoturisme din oras, care locuiesc la casa si au curte si garaj si care din comoditate prefera sa-si parcheze masina in fata casei pe carosabil, obstructionand traficul, sa-si parcheze autoturismul numai in incinta proprietatii? S-ar rezolva multe din problemele orasului!
Raspunde

alexandra

Acum 5 ani

chiar daca proprietarii vor parca in curte/garaj...pe strada vor parca cei care locuiesc la blocurile de langa si nu au loc de parcare (blocul de pe cantemir si sacel).
Raspunde

Ioan

Acum 5 ani

Pe cand prelungirea traseului 11 cu infiintarea unor statii si in cartierul arhitectilor(DJ106C)pe strada Grigore Ionescu???????
Raspunde

Maria

Acum 5 ani

Foarte bun articolul, multumesc pentru informatie.
Raspunde

Din seria ”alegeri neinspirate”

Acum 5 ani

Să lase 17ele așa cum e. Dacă nu mai pleacă 17ele din Ștrand va fi o mare problemă. E practic singurul autobuz către centru și, eventual, către gară. Foarte mulți elevi iau la prima oră 17 de la biserică, sau de la stația Bârsei, unde așteaptă să urce și câte 30 odată (elevi de la Ghibu și școala nr. 1). Iarăși vor fi siliți părinții să-și ducă copiii la școală și să provoace ambuteiaje pe Maramureșului și Hațegului. Trebuie să mergem acuma pe jos 15-20 de minute (de pe Maramureșului) ca să luăm autobuzele de pe Alba Iulia de la stația Penny către centru?! O zonă destul de mare din Ștrand va fi lipsită de accesul către centru. Mă-ntreb cine a gândit prostia asta?!
Raspunde

tudor

Acum 5 ani

Aceeasi problemă e şi cu 10-le care face legătura între Turnişor şi centru. Practic, cu modificările astea, jumătate de cartier nu va mai putea ajunge în Centru.
Raspunde

viorel

Acum 5 ani

ALOOO 1 Stimabile , de cand nu ai mai iesit din cartierul Strand ? Cei din cartierele Resita1 si Resita 2 , unde sunt 21 de blocuri , merg zilnic la si de la munca , cate 30-35 de minute pe jos ( si asta fie zapada , ploaie sau vant si ger ) pana la un mijloc de transport si asta o fac de aproximativ 10 ani si nu numai pe perioada anului scolar. Ei nu sunt oameni ? Ei nu platesc taxe si impozite ? E simplu sa afirmam in gura mare ca e o prostie , din moment ce ne gandim doar la propria persoana. Stiti cumva cum sa hotarat aceasta modificare ? Stiti ca TurSib primeste lunar ( de aproximativ 5 ani ) o lista cu 300-500 de semnaturi din aceasta zona ? Raspunsul a fost si este foarte clar , "nu avem posibilitatea infiintarii unui traseu in acea zona dar se vor face modificari de trasee". Din punct de vedere managerial , nu cred ca renunta nimeni la peste 300 de abonamente platite integral in favoarea a 50-100 abonamente scolare , platite la jumatate de pret. Inainte de a afirma ca este o prostie , va invit sa faceti un tur al orasului si sa constatati problemele care sunt si cu care se confrunta semenii nostri si abea dupa aceea sa sa va exprimati o parere. Cu stima , un abonat TurSib , platitor de taxe.
Raspunde

Strand

Acum 5 ani

Modificarea traseului 17 NU EXCLUDE statiile de pe Maramuresului . Cititi mai cu atentie traseul !Se face doar o bucla si se elimina str. Moldovei.
Raspunde

Vacariu Simona

Acum 4 ani

De ce cei din zona de case de pe Sacel si Cantemir trebuie obligati sa isi bage masinile in curte iar cei de la blocurile ,rasarite intre case,vin si isi parcheaza masinile pe unde apuca chiar in fata portilor celor care stau la curte?Noi primim amenda daca nu maturam zapada de pe trotuarele din fata caselor ,veniti si cu ideea de a fi obligati sa ne bagam masinile in curte si vin cei de la blocuri le parcheaza binemerci in fata portii si isi mai si scutura mizeriile pe trotuare si apoi pleaca!iIar cei care vin in vizita la cineva cam pe unde ar trebui sa isi lase masina ,ar trebui sa le bagam si pe acestea in curte?Cand se iau astfel de hotarari de ce nu se discuta si despre lipsa parcarilor din zona ,dde ce s-a dat aviz de cistructie blocuri in zona de case fara a avea si parcari ?
Raspunde

Roberta

Acum 4 ani

Cu 17 inca se poate ajunge in centru. De ce va plangeti inutil?
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus