X
asistenta sociala

Patru sibieni sunt finaliști la Gala Excelenței în Asistență Socială

Patru sibieni cu o carieră în asistență socială vor reprezenta județul nostru peste două săptămâni, la Gala Națională a Excelenței în Asistență Socială.

Evenimentul va avea loc marți, 19 martie, la Ateneul Român din București. Amfitrion al evenimentului va fi ca în fiecare an Andreea Marin, Ambasadorul Excelenței în Asistența Socială din România. Organizat de Colegiul Național al Asistenților Sociali (CNASR), cu ocazia celebrării Zilei Mondiale a Asistenței Sociale și aflat la a VI-a ediție, evenimentul recompensează performanța și excelența celor mai merituoși asistenți sociali, instituții guvernamentale și neguvernamentale, personalități și jurnaliști implicați în campanii sociale.

„Promotor al excelenței în asistență socială, județul Sibiu a participat și anul acesta  cu 15 nominalizări la 10 categorii. După parcurgerea cu succes a etapelor de preselecţie, vot online și jurizare comunitatea sibiană va fi reprezentată cu onoare la eveniment  de 4 (patru) finaliști,” a declarat Valeria Guliman, președintele CNASR- Structura Teritorială a județului Sibiu.

Iată care sunt cei patru finaliști sibieni:

Eugenia STOICA- asistent social practicant, angajată a Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Sibiu-Centrul de Îngrijire și Asistență Biertan, la categoria  Premiul Asistentul social din domeniul persoanelor vârstnice şi îngrijirii la domiciliu.

Daniela-Iosefina BALGARAZAN RAȚIU – asistent social practicant, angajată a Primăriei orașului Tălmaciu – Serviciul Public de Asistență Socială , la categoria Premiul Asistentul social din domeniul asistentei sociale comunitare. 

Lavinia IAGĂR – asistent social principal cu aviz de liberă practică – Cabinet individual de asistență socială, la categoria Premiul de excelență pentru promovarea profesie liberale de asistent social.

Teodor PĂDUREAN – asistent social principal cu aviz de liberă practică, director executiv al Fundației ‘’Un copil, O speranță‘’ – la categoria Premiul pentru întreaga carieră în promovarea asistenţei sociale 

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

4 opinii

  1. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    excelenta in protectia sociala protejata de Andreea Marin

    Pt. protectia Copilului>: in zona Kaufland Mall snt copii la cersit, in mall s-au aciuat niste copii care au fugit de acasa si dorm in vila aflata in contructie peste parau… printre ei si o fata de vreo 14 ani care dupa silueta s-a parea ca e si gravida… nimeni nu s-a autosesizat pana acum/ Eu ii vade de vreo 3 luni…

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

      PSDistul mandru

      Corect, niste putori ajunse prin pile cele mai multe. Biserica ortodoxa din Sibiu are actiuni de caritate, ofera mese calde si produse saptamanal si nu si dau premii sau fac caz din asta.

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

      dan

      Pai, prin parteneriatele incheiate de cei de la protectia copilului cu diferite institurii, normal ca asteapta ca altii sa le faca treaba. Ei prezinta doar niste grafice la sfarsit de an. Niste AMATORI!

      • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

        pentru Dan

        Daca nu stiti mai bine nu comentati. Din cei 4 doar un asistent social apartine de DGASPC si acesta lucreaza zi de zi cu beneficiari adulti cu handicap. Ceilalti apartin fie de primarie fie de ONG-uri care isi desfasoara activitatea in asistenta sociala. Munca in asistenta sociala e grea domnule Dan. Sa mergi in fiecare zi la lucru si sa lucrezi cu persoane cu dizabilitati care in orice moment iti pot da in cap nu e deloc simplu mai ales ca lucreaza in asistenta sociala mai multe femei decat barbati. E usor sa arunci cu noroi inainte sa te informezi. Pentru buna functionare a unei institutii care gestioneaza 15000 de beneficiari e nevoie si de oameni care lucreaza la birou si care fac grafice. Este nevoie si de oameni care sa verifice daca le sunt respectate drepturile beneficiarilor copii si adulti din centre. Trist

Lasă un răspuns către dan Anulează răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Sibiu
  • Contact