X
erasmus

Sunt student în Sibiu și vreau să studiez un semestru în Europa sau în Cambodgia. Ce trebuie să fac?

Lansat acum 32 de ani, programul Erasmus oferă astăzi oportunități de neuitat pentru studenți, de care mulți încă nu știu că pot să profite. Zeci de studenți sibieni se numără printre cei care se bucură anual de programele de studiu de la licență, master sau doctorat la una din universitățile de top din Europa sau de pe alt continent.

Deoarece Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu a anunțat că a demarat procedura de înscriere în program pentru anul academic 2019-2020, propunem o serie de informații utile pentru cei care încă ezită să-și încerce norocul să plece peste hotare pentru cel puțin un semestru.

Ce este Erasmus+?

Programul Erasmus a fost lansat în anul 1987 de Uniunea Europeană și era orientat pe schimbul de studenți. Scopul principal era ca aceștia să să-și facă o imagine despre viața și studiile în străinătate.

Programul a evoluat în aceste trei decenii, iar din 2014 se numește Erasmus+. Cu alte cuvinte, oferă un număr mai mare de oportunități individuale. Spre exemplu, studenții, dar și personalul universitar, pot merge în străinătate și ca voluntar, iar programul a depășit granițele Uniunii Europene, prin diversificarea programelor în cadrul Erasmus+ Partner Countries.

Pentru perioada 2014-2020 programul are aprobat un buget total de 14.7 miliarde de euro la nivel european și se estimează că până la finalul anului viitor vor beneficia de el aproximativ 4.000.000 de studenți, profesori, tineri, voluntari, etc. dintre care aproximativ 130.000 din România.

În ultimii 5 ani bugetele pentru România au fost de 78,3 milioane de euro în anul 2018; 67,6 milioane de euro în 2017; 57,2 milioane de euro în 2016; 54,5 milioane de euro în 2015 și 51,7 milioane de euro în 2014.

Interesant. Cum pot să aplic și eu?

Este simplu, însă ca orice program european este nevoie să treci prin câteva etape birocratice. Dar acestea nu sunt atât de „dureroase” ca și atunci când vrei să-ți deschizi un business, mai ales că membrii Departamentului pentru Relații Externe de la ULBS promit să ofere toată consilierea necesară. Astfel, procesul de aplicare nu va fi deloc complicat, mai ales dacă există dorință.

În general, sunt trei tipuri de formalități generale de îndeplinit: înainte de plecare, în timpul mobilității și la întoarcerea în țară. Totodată, mai sunt trei criterii generale de selecție – criterii minimale la care facultatea poate adăuga altele proprii: studentul nu trebuie să aibă restanțe în momentul începerii mobilității; studentul trebuie să aibă media de studii bună; studentul trebuie să ateste cunoașterea limbii de studiu din universitatea pentru care candidează printr-un certificat lingvistic (minim nivelul B1).

Înainte de plecare trebuie mai întâi să decizi unde vrei să pleci și pe ce perioadă. E important de menționat că studenții ULBS, spre exemplu, au dreptul la mai multe mobilități Erasmus+ (studiu și/sau practică/plasament) pentru fiecare ciclu de studiu (licență, master și doctorat) care în total să însumeze 12 luni într-un ciclu de studiu. Studenții de la Facultatea de Medicină au dreptul la mobilități Erasmus+ pentru ciclu de licență care să însumeze 24 luni.

După confirmarea selecției trebuie să iei legătura cu universitatea de destinație, prin e-mail sau telefonic. De la persoana care se ocupă de Programul ERASMUS+, componenta INCOMING, trebuie să afli următoarele detalii:

  • modalitatea de obținere a invitației;
  • lista cursurilor disponibile;
  • formalitățile în vederea înmatriculării la universitatea parteneră;
  • posibilitățile de cazare pe care le oferă universitatea parteneră (în spații proprii sau în chirie);
  • permisul de ședere și procedura de obținere;
  • cheltuielile de întreținere în localitatea de destinație etc.

Ce acte trebuie să pregătesc?

Pentru a participa la program vei încheia un contract financiar cu Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu. Pentru aceasta, cu aproximativ 3 săptămâni înaintea plecării în mobilitate trebuie să prezinți următoarele documente: Curriculum Vitae în format Europass, Formular de aplicare (Student Application Form), Scrisoare de acceptare la studii (Acceptance Letter), Contractul de studiu (Learning Agreement), Cont în Euro (la orice bancă), Asigurare de sănătate / card de sănătate.

Câți bani voi primi în timpul studiilor? E aceeași sumă indiferent de țară?

Pentru mobilitatea de studiu, bursele lunare oferite studenților români sunt fixate în funcție de țara de destinație. Astfel pentru primul grup de țări (Austria, Belgia, Cipru, Grecia, Germania, Finlanda, Franța, Irlanda, Italia, Islanda, Liechtenstein, Luxemburg, Norvegia, Malta, Marea Britanie, Olanda, Portugalia, Spania, Danemarca, Suedia) studenții primesc 520 de euro lunar pentru studii, respectiv 720 de euro pentru plasament. Cel de-al doilea grup de țări cuprinde Bulgaria, Croația, Cehia, Estonia, Letonia, Lituania, FYRO Macedonia, Polonia, Slovacia, Slovenia, Ungaria și Turcia, unde bursa lunară este de 470 de euro pentru studii și 670 de euro pentru plasament.

Cei care se încadrează în criteriile pentru bursă socială la granturile stabilite se adaugă 200 de euro lunar.

Important: Virarea grantului Erasmus se efectuează în două tranșe în contul de Euro al studentului. Astfel, prima tranșă este de 80% din toată suma în avans și se transferă la plecare, astfel că nu trebuie să-ți faci griji la început că nu vei avea ce mânca sau unde trăi. Dar fii atent să-ți planifici și gestionezi suma ca să-ți ajungă pentru întreaga perioadă a studiilor. A doua tranșă, de 20%, o vei primi la întoarcere după ce vei aduce documentele justificative de cheltuieli. Cei care nu vor respecta contractul financiar semnat vor fi obligați să restituie grantul Erasmus integral.

Despre ce formalități e vorba „în timpul mobilității”?

Nu-ți face griji, nu-ți vor da bătăi de cap:
– Obținerea confirmării de sosire (Certificate of Arrival);
– Realizarea de modificări pe Learning Agreement (dacă este cazul) și trimiterea acestuia spre semnare coordonatorului de la ULBS;
– Frecventarea cursurilor selectate;
– Obținerea notelor și creditelor ECTS pentru cursurile selectate;
– Cerere de prelungire;
– Obținerea confirmării de plecare (Certificate of departure).

Dar formalitățile la întoarcere ce prevăd?

Sunt două etape: efectuarea decontului financiar și a decontului academic.

În prima etapă vei depune la Serviciul Relații Internaționale și Programe Comunitare câteva documente necesare în original: Learning Agreement cu semnături, Transcript of Records (foaia matricolă) (cuprinsă în LA), Arrival Certificate, Departure Certificate, Raport narativ, Declarație de evitare a dublei finanțări, documente de transport și cazare, Raportul Mobility Tool, Testarea OLS 1 și 2, plus un set de copii pentru toate documentele.

Decontul academic se face la facultate, unde se depun aceleași documente în copie: Learning Agreement cu semnături, Transcript of Records, Arrival Certificate și Departure Certificate.

Tot aici procedura de echivalare a creditelor ECTS se realizează de către coordonatorul Erasmus de la facultate, care va emite Atestat de echivalare.

Am decis că vreau să mă înscriu în program. Unde găsesc lista universităților partenere ale ULBS și a programelor disponibile?

ULBS are în total 253 de parteneriate bilaterale cu universitățile din UE și alte 83 de parteneriate bilaterale cu țările non-UE și de pe alte continente. Cele mai multe au fost încheiate cu instituțiile din Germania (64), Turcia (30), Franța (27), Italia (27), Polonia (24), Spania (21) etc.

În total, poți alege din 877 de programe dacă ești la licență, 427 de programe dacă ești la master sau 107 de programe dacă faci doctoratul. Acestea, precum și numărul locurilor disponibile pot fi găsite aici, pe pagina Departamentului pentru Relații Internaționale al ULBS, pentru fiecare domeniu disponibil: Litere și Arte, Teatrologie, Inginerie, Științe, Științe Economice, Medicină, Teologie, Științe Agricole, Industrie Alimentară și Protecția Mediului, Drept, Științe Socio-Umane, Istorie, Jurnalistică, Sociologie și Psihologie, Științe Politice și Teologie Protestantă.

Mai multe informații despre procesul de selecție poți solicita de la profesorul responsabil ERASMUS+ din cadrul facultății la care studiezi. Lista lor poate fi găsită aici. Cu un sfat te pot ajuta și colegii tăi de la ESN Sibiu (Rețeaua Studenților Erasmus Sibiu).

Am înțeles. Când e perioada de selecție?

Săptămâna viitoare va fi una de informare privind acest program – zilele de informare vor avea loc la diferite facultăți din cadrul ULBS. Selecția propriu-zisă, adică interviul pentru Erasmus+ 2019-2020 va avea loc în perioada 25-29 martie.

Ca fapt divers, există și studenți străini care vin să studieze în Sibiu prin Erasmus+? Câți sunt și din ce țări vin la ULBS?

Desigur. Reprezentanții ULBS ne-au spus că anul trecut, spre exemplu, în cadrul parteneriatelor Erasmus+ de mobilitate universitatea a fost gazdă pentru 91 de studenți internaţionali care au urmat o perioadă de studii de licență/masterat în cadrul facultăților și departamentelor universității. În acest an universitar în Sibiu sunt 82 de tineri.

Țările din care provin aceștia sunt diferite. În anul universitar 2017-2018 în orașul nostru au venit să studieze 27 de tineri din Turcia, câte 11 din Spania și Portugalia, 10 din Egipt, 5 din Franța, câte 4 din Grecia, Cambodgia și Germania etc. Cei mai mulți au ales programele de la Inginerie (16), Filologie (12) și Economie (11).

Citește și experiența altor colegi care au studiat este hotare:

Studenții sibieni, îndemnați să profite de programul Erasmus+: „Am văzut pe viu ceea ce am văzut la televizor”

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Sibiu
  • Contact