Joi,
28.03.2024
Cer Senin
Acum
8°C

La Sibiu se poate: fabrica fără niciun fel de acte a fost finalizată

La Sibiu se poate: fabrica fără niciun fel de acte a fost finalizată

Fabrica din Zona industrială vest la care lucrările au început fără niciun fel de documentație urbanistică aprobată și, prin urmare, și fără autorizație de construire, a fost finalizată. Și asta în ciuda mai multor controale prin care s-a dispus stoparea lucrărilor și chiar în timp ce aleșii Sibiului votau în unanimitate un proiect de hotărâre prin care solicitau investitorilor să intre, totuși, în legalitate.

Construcție demarată în timp ce schița de plan urbanistic zonal era supusă consultării publice, cea mai nouă hală care va adăposti o nouă fabrică în Zona industrială vest a fost finalizată. Finalizată înainte ca Primăria Sibiu să mai apuce să emită autorizație de construire.

Spre reamintire, Turnul Sfatului a descoperit, la începutul finele lunii septembrie a anului trecut, cum compania WDP Development SRL (subsidiara românească a unui important dezvoltator belgian cu aceeași nume) a început să construiască pe strada Monaco o fabrică fără să aibă niciun fel de act sau aviz. În urma publicării articolului, atât Inspectoratul de stat în construcții, cât și Primăria Sibiu au impus, în urma unor controale, stoparea lucrărilor. Mai mult, a fost deschis și un dosar penal pentru refuzul de a se conforma și a fost aplicată o amendă de 100.000 de lei (maximul prevăzut de lege). Nimic, însă, nu a oprit elanul muncitorilor pe strada Monaco.

Un PUZ aprobat, retras și iar aprobat. Cu unanimitate

În timp ce lucrările la fabrica fără acte înaintau ca și cum totul este avizat și autorizat, funcționarii din cadrul Urbanismului Primăriei Sibiu au inclus pe ordinea de zi a ședinței de Consiliu local din noiembrie 2018, un proiect de hotărâre privind aprobarea PUZ-ului elaborat pentru respectiva investiție. PUZ-ul a fost adoptat în unanimitate de către consilierii locali, însă, imediat după acest vot, primarul Sibiului a anunțat că retrage proiectul de pe ordinea de zi.

Și retras a rămas până la ședința următoare, din 20 decembrie 2018. Când, planul urbanistic al fabricii celor de a WDP Development a fost inclus pe ordinea de zi suplimentară. Iar în timp ce muncitorii tocmai montau închiderile perimetrale ale fabricii, consilierii locali ai Sibiului votau, în unanimitate, un proiect despre cam care ar trebui să fie volumetria, procentul de ocupare a terenului sau cam câți arbori să fie plantați prin curtea fabricii. ”Etapele obligatorii pentru realizarea obiectivului: (...) 4. Obținerea autorizațiilor de construire pentru construcțiile propuse”, se arată la articolul 2 al hotărârii de Consiliu local ce a primit numărul 503/2018.

Ce s-a modificat?

Turnul Sfatului a comparat proiectul de hotărâre retras din ședința Consiliului local din noiembrie, cu proiectul de hotărâre aprobat în cele din urmă în luna decembrie, când a fost introdus pe ordinea de zi suplimentară. Aprobarea unei astfel de documentații urbanistice a devenit o chestiune sensibilă, în contextul în care în controalele din octombrie și noiembrie s-a constatat că au fost ridicate construcții ilegale. Ori, potrivit articolului 56 din Legea 350/2001 (privind autorizarea executării lucrărilor de construcție) se precizează că nu pot fi inițiate și aprobate documentații de urbanism care au drept scop intrarea în legalitate a unor construcții ridicate fără autorizație de construire.

Cu toate acestea, PUZ-ul aprobat în decembrie 2018 nu este cu nimic diferit față de cel retras de pe ordinea de zi a ședinței care a avut loc cu o lună în urmă. Singurele modificări au fost aduse la raportul care însoțea proiectul de hotărâre și la datele cadastrale ale terenului de pe strada Monaco (căci între timp au fost efectuate o serie de comasări și o dezmembrare).

Prin urmare, spre diferență de proiectul din noiembrie, raportul care însoțește proiectul de hotărâre din decembrie face o mențiune pe tema caracterului ilegal al cel puțin unei părți din fabrica ridicată fără niciun fel de act. ”Pe parcela investitorului au fost demarate lucrări de construire ulterior inițierii documentației de urbanism, având drept consecință emiterea procesului-verbal de constatare și sancționare nr. 00766/15 octombrie 2018. Prezentul PUZ nu reglementează lucrările de construcții executate, lucrări ce fac obiectul procesului verbal și care se supun reglementărilor de intrare în legalitate. Toate celelalte reglementări ale documentației prezentate în vederea aprobării în Consiliul local rămân valabile”, este pasajul introdus față de proiectul retras de pe ordinea de zi din luna noiembrie. Rămâne de văzut cum nu vor fi rezolvate prin autorizația de construire construcțiile executate și declarate, în octombrie, drept ilegale, având în vedere că, în fapt, acestea reprezintă structura întregii hale.

În același raport, funcționarii din cadrul Primăriei Sibiu au mai adăugat că ceea ce au făcut ei este legal. ”Se certifică că documentația înaintată respectă cadrul legal în forma prezentată și este elaborată în corelare cu toate condițiile din avizele/acordurile obținute în baza certificatului de urbanism nr. 396/16 februarie 2008”, se arată deasupra semnăturii arhitectei șefe Ioana Urdea și a șefului Serviciului Urbanism și amenajarea teritoriului, Paul Mureșan – Iuga.

etc.

Stadiul lucrărilor în 20 septembrie 2018

Stadiul lucrărilor în 20 septembrie 2018

Stadiul lucrărilor în 12 octombrie 2018

Stadiul lucrărilor în 12 octombrie 2018

Stadiul din martie 2019. La fabrica ridicată fără acte a mai rămas de finalizat cabina de la poartă Stadiul din martie 2019. La fabrica ridicată fără acte a mai rămas de finalizat cabina de la poartă

Măcar au certificat de urbanism

Cu sau fără plan urbanistic zonal pus sau retras pe ordinea de zi a Consiliului local Sibiu, lucrările la fabrica fără acte au continuat nestingherite. În prezent, clădirea este finalizată, la fel și împrejmuirile și platformele betonate. Din toate obligațiile care, din nou, au fost impuse celor de la WDP Development prin hotărârea de adoptare a PUZ-ului, între timp a fost respectată una: în 21 ianuarie a acestui an, reprezentanții WDP Development au plătit 24 de lei Primăriei Sibiu pentru a-și ridica un certificat de urbanism, în baza căruia să demareze procedurile de obținere a autorizației de construire.

Pentru cine

Noua fabrică din Zona industrială vest a fost ridicată în lipsa unui diriginte de șantier care să verifice execuția corectă a construcțiilor. De asemenea, inspectorii din cadrul Inspectoratului de stat în construcții au mai constatat lipsa proiectelor verificate de specialiști, dar și eludarea obligației de a ”asigura nivelul de calitate corespunzător cerinţelor printr-un sistem propriu de calitate conceput şi realizat prin personal propriu, cu responsabili tehnici cu execuţia autorizaţi”.

Fabrica a fost ridicată, însă, pentru a fi folosită de o altă companie - Aeronamic Eastern Europe, o companie de origine olandeză prezentă în Zona industrială vest a Sibiului încă din 2010. Această companie ar urma să se mute în noua fabrică, pentru a-și extinde capacitatea de producție. Ca un detaliu, fabrica Aeronamics funcționează, în prezent, într-o hală închiriată de la Werner Keul, personaj apropiat fostului primar al Sibiului, Klaus Iohannis. Werner Keul este, totodată, și beneficiarul parțial al unui controversat plan urbanistic elaborat de Primăria Sibiu pentru zona Pădurii Dumbrava. Controversat deoarece PUZ-ul inițiat de Primărie i-ar permite lui Werner Keul să ridice un ansamblu rezidențial pe terenul din spatele hotelului Hilton, zonă în care au fost ridicate numeroase construcții ilegale.

Citește și “Informație clasificată“. În Zona industrială vest se construiește o fabrică fără acte

Amendă record în Zona industrială vest. Fabrica ”fără acte” s-a ales și cu dosar penal, dar degeaba

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

20 comentarii

Solutia

Acum 5 ani

Intrat cu buldozerele și dărâmat TOT, doar așa se pot stopa astfel de abuzuri. NU INTRAREA ÎN LEGALITATE PENTRU CĂ ASTA CREEAZĂ UN PRECEDENT PERICULOS. Dacă și asta trece neobservată chiar ne merităm soarta de duplicitari subiectivi.
Raspunde

un sibian

Acum 5 ani

hai nu zau? dar tziganii aia care au construit in broscarie pe Rampa Stefan Cel Mare??? acolo de ce nu se intra cu buldozeru de vreo 20 de ani???
Raspunde

bibi

Acum 5 ani

Imi pare rau dar eu stiam ca daca esti belgian,olandez sau de alta natie din comunitate, nu mai ai nevoie de PUZ, PUD sau de autorizatie de constructie!
Raspunde

x

Acum 5 ani

La cat ar fi asteptat dupa avize/autorizatii, investitorii au zis ”pentru ca putem” si si-au facut treaba!
Raspunde

Sibian la care i a ajuns

Acum 5 ani

Asa e cu prietenii fostului. Iar cei care conduc acum sibiul sunt doar niste marionete incapabile care nu sunt in stare de altceva decat sa fie slugai
Raspunde

City Zen

Acum 5 ani

Așa este. Dacă te cheamă Werner, e suficient să ai dreptate.
Raspunde

Zexe

Acum 5 ani

Păi e sat fără câini, orașul cu autoritățile și justiția cele mai corupte din România, orașul imposturii, al infatuării colective, acea fudulie nejustificată tipică omului prost, țara sasului penal Mălai Mare Vodă. Un oraș condus de mafioți și locuit de idioți. Nu toți, doar marea majoritate... :)
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Trandafir

Acum 5 ani

"Un oraș condus de mafioți și locuit de idioți..." daca pleci tu din romania, o sa fie cu 50% mai bine
Raspunde

PamPam

Acum 5 ani

Si mai zice lumea ca in Cisnadie si Selimbar e haos ! Vai tu Astrid, da chiar la tine in ograda se fac d'astea ? Mno acu ce faci ...retragi autobuzele Tursib de acolo ? Asa protejezi tu sibienii, lasand sa se construiasca fabrici ilegale ? Tz tz tz ....nu-i frumos....
Raspunde

DREPTATE

Acum 2 ani

Doar comentam toti si nu facem nimic concret. Sa vedeti in cazul meu cum s-a eliberat autorizatia de construire nelegala pe un teren neconstruibil conform PUG. DL.Deleanu a publicat articolul in 17.12.2017 dupa care s-a oprit.De ce domnule Deleanu? Doar presa mai poate arata adevarul si poste ajuta cetatenii acestui oras.Cunoasteti ce s-a intamplat in cazul meu si faptul ca instantele de judecata au anulat autoriz.de construire se cert.de urbanism emise cu incalcarea multor norme de urbanism.Nu inteleg de ce nu ati adus la cunostinta opiniei publice tot ce s-a intamplat in acest caz? De ce nu doriti sa spuneti adevarul in continuare si sa vedeti hotararea OAR Filiala Sibiu Valcea cu privirea la aceste acte administrative?
Raspunde

dancp2

Acum 5 ani

cu bunica si cu fuergo se poate orice sa vedeti dupa aia vaicareli da asa e daca orasul e condus de echipa fdgr-pnl aia care or consrtuit nu puteau face tribuna de la stadion/CU ACTE OK?
Raspunde

edy

Acum 5 ani

acest KEUL, de multa vreme ar fi trebuit sa fie cercetat si verificate afacerile in afara legii pe care le realizeaza in zona Sibiu. Inca di anii 2000, acest individ impreuna cu fostul primar johanis au derulat activitati imobiliare cu incalcarea legii in mod fraudulos. Este de neinteles de ce institutiile abilitate nu intervin si sa stopeze acest individ. In anul 2000, prin fraudarea legii si cu sprijinul nemijlocit al primarului a autorizat si a construit centrul commercial la iesirea din Sibiu pe stanga,falsificand actul de proprietate, legal fiind pe teritoriul Selimbarului, Sibiul neavand nici.o autoritate. Si urmeaza alte ilegalitati facute de acest individ.
Raspunde

un arhitect

Acum 5 ani

Adevarat .
Raspunde

Republica Teleormăneană România

Acum 5 ani

Corupția și incompetența din cadru serviciului public al Primăriei Sibiu era cunoscută, acum doar ceea ce se vorbea pe la colțuri a devenit evident și pe față! Cine să dărâme, cine să oprească șantierul, cine să ia măsuri? Cei care ar putea probabil sunt mituiți bine, așa că o să ofere o variantă de intrare în legalitate ... știți Dvs. o cerere în trei exemplare, cu sută și cu dop la dosar!
Raspunde

Cetățean arogant

Acum 4 ani

Nu știu ce are Teleormanul cu afacerile de ani și ani ale Sibiului fdgrist și pnlist.
Raspunde

Nemilosu

Acum 5 ani

Imi amintesc de romanul ala care a facut un hotel (misto) pe Centumvirilor si caruia i-au facut dosar penal ca a dat jos un zid secundar, neportant, din interior. Si procuratura si inspectoratul in constructii si primaria au sarit pe el. Pe astia nu sar, ca s-a lasat postul...
Raspunde

Arhitecti corupti

Acum 5 ani

Si muncitorii de la fabrica o sa tine chefurile la cortul tot ilegal al sponsorilor primariei
Raspunde

CHE

Acum 5 ani

Johannis +Codruta+Marincuta=Love
Raspunde

Pepe

Acum 4 ani

Daca vrei, poti! Nu mai este nevoie de functionari la primarie. Fiecare isi rezolva problemele.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus