Vineri,
29.03.2024
Cer Senin
Acum
14°C

Adio, alegeri! Fostul viceprimar Virgil Popa, declarat incompatibil într-o speță similară cu cea a primarului Astrid Fodor

Adio, alegeri! Fostul viceprimar Virgil Popa, declarat incompatibil într-o speță similară cu cea a primarului Astrid Fodor

Înalta Curte de Casație și Justiție a României a admis recursul Agenției Naționale de Integritate în procesul în care fostului viceprimar al Sibiului, Virgil Popa, îi era imputată drept incompatibilă prezența în consiliul de administrație al unei grădinițe. Un proces similar are pe rol și actualul primar Astrid Fodor. Procesul pierdut îl împiedică pe Virgil Popa să mai candideze la următoarele alegeri.

Istoria procesului pierdut acum de Virgil Popa începe din 2015, când alături de alți 29 de aleși locali din toată țara, Agenția Națională de Integritate (ANI) l-a declarat incompatibil pe cel care, la acea vreme, era viceprimar al Sibiului. “S-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 27 septembrie 2012 – 03 iulie 2014 întrucât a deținut simultan funcția de viceprimar al municipiului Sibiu și calitatea de membru în Consiliul de Administrație al Grădiniței cu program prelungit nr. 19 Sibiu, încălcând, astfel, dispozițiile art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003“, arătau, atunci, reprezentanții ANI.

În aceeași zi, ANI a declarat-o incompatibilă și pe Astrid Fodor, viceprimar cu atribuții de primar pe atunci. “S-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 27 septembrie 2012 – 03 iulie 2014 întrucât a deținut simultan funcția de viceprimar al mun. Sibiu și calitatea de membru în Consiliul de Administrație al Colegiului Național «Samuel von Brukenthal» Sibiu. De asemenea, viceprimarul mun. Sibiu s-a aflat în stare de incompatibilitate și ca urmare a deținerii calității de membru în Consiliul de Administrație al Grădiniței de copii cu program prelungit nr. 37 Sibiu, în perioada 27 septembrie 2012 – 03 iulie 2014, încălcând astfel dispozițiile art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003“, arătai cei de la ANI.

Un haos legislativ

Incompatibilitatea de care au fost acuzați Virgil Popa și Astrid Fodor vine pe fondul unor ample discuții create de o serie de modificări legislative care au ajuns să se bată cap în cap. Mai precis, până în 2006, funcțiile de viceprimar erau incompatibile cu cele de consilier local. Din 2006, odată cu adoptarea Legii 286/2006, incompatibilitatea a fost eliminată, în sensul că acei consilieri locali care sunt aleși viceprimari rămân, în continuare, și membrii ai Consiliului local, doar că nu mai sunt remunerați.

În același timp, datorită prevederilor Legii educației naționale (Legea 1/2011), consilierii locali sunt obligați să facă parte și din consiliile de administrație ale unităților de învățământ din localitate. Cum la Sibiu sunt 23 de consilieri locali și aproape 50 de consilii de administrație de grădinițe, școli și licee, au existat numeroase situații în care consilierii locali făceau parte și din două, trei sau chiar patru consilii de administrație. Merită menționat și faptul că apartenența la aceste consilii de administrație nu era remunerată în vreun fel.

Cu alte cuvinte, o lege (161/2003 privind asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice) interzice viceprimarilor să facă parte din consilii de administrație. O altă lege (cea a administrației publice locale) arată că viceprimarii rămân în continuare și consilieri locali, iar peste toate vine Legea educației naționale, care obligă membrii consiliilor locale să facă parte din consiliile de administrație ale unităților de învățământ.

Peste toată această abrambureală legislativă, în 2017 a fost adoptată o nouă lege (128/2017) prin care se modifică articolul 87 din Legea nr. 161/2003, adică acel articol în baza căruia Virgil Popa și Astrid Fodor au fost declarați inițial incompatibili. Doar că, noua lege adoptată nu clarifică întru totul lucrurile, deoarece nu face referire la cazurile aflate deja pe rolul instanțelor.

“Abrambureala“ din instanțe

Dincolo de toate aceste detalii legislative, Virgil Popa, ca și Astrid Fodor, au atacat raportul de incompatibilitate întocmit de ANI la Curtea de Apel Alba Iulia. Primul proces care s-a încheiat a fost al lui Virgil Popa: Curtea de Apel “admite acţiunea formulată de reclamantul Popa Virgil în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională De Integritate. Anulează raportul de evaluare“, se arată în minuta publicată pe 18 aprilie 2016.

Două luni mai târziu, Curtea de Apel Alba Iulia se pronunță și în procesul deschis de Astrid Fodor. La fel, admite acțiunea primarului Sibiului și anulează raportul de evaluare prin care ANI a constatat starea de incompatibilitate.

Hotărârile Curții de Apel au fost atacate cu recurs, însă, de ANI la Înalta Curte de Casație și Justiție a României. Iar în cazul lui Virgil Popa, Înalta Curte a pronunțat hotărârea definitivă în 14 februarie 2019. “Admite recursul formulat de pârâta Agenţia Naţională de Integritate împotriva sentinţei civile nr.86 din 18 aprilie 2016 a Curţii de Apel Alba Iulia – Secţia de contencios administrativ şi fiscal. Casează sentinţa atacată şi în rejudecare respinge acţiunea ca neîntemeiată“, se arată în minuta publicată luna trecută de Înalta Curte.

Prin urmare, Înalta Curte a dat dreptate ANI și a constatat starea de incompatibilitate a lui Virgil Popa, pentru că în urmă cu nouă ani a făcut parte din consiliul de administrație al unei grădinițe. Hotărârea dată de ÎCCJ îl afectează direct pe Virgil Popa, deoarece odată constatată starea de incompatibilitate, acestuia îi este interzis să mai candideze timp de trei ani. Iar Virgil Popa urma să candideze din partea PNL în cadrul alegerilor de la finele lunii mai 2019, pentru Parlamentul European.

Deocamdată, Virgil Popa nu a dorit să comenteze situația. Asta în condițiile în care aceeași Înaltă Curte de Casație și Justiție i-a admis cererea de sesizare a Curții Constituționale, în aceeași zi de 14 februarie 2019. Prin urmare, la sesizarea lui Virgil Popa, Înalta Curte a sesizat Curtea Constituțională a României referitor la haosul legislativ care a dus la sesizarea acestei situații. Mai tehnic spus, se așteaptă clarificarea situațiilor generate de adoptarea Legii 187/2017, respectiv a legii care elimina incompatibilitatea viceprimar – consilier local – membru în consiliile de administrație. Dar care lege nu clarifică ce se întâmplă și cu spețele aflate pe rol, având același subiect.

Astrid Fodor, “scăpată“ de o lege inițiată de deputatul-mitralieră

În cazul lui Astrid Fodor, termenul de judecată a recursului la Înalta Curte a fost stabilit pentru ziua de 9 mai 2019 (chiar ziua în care la Sibiu va fi organizat Summit-ul UE). Însă, de pe acum, rezultatul acestui proces este cât se poate de previzibil.

Iar acest lucru se datorează unei legi inițiată anul trecut de deputatul PSD, Cătălin Rădulescu, devenit celebru și sub porecla “deputatul-mitralieră“ (după ce s-a lăudat că are acasă un pistol-mitralieră). Legea respectivă a fost adoptată de Parlament pe 13 mai 2018 și modifică Legea 161/2003, adică actul normativ în baza căruia ANI a constatat starea de incompatibilitate a lui Virgil Popa și a lui Astrid Fodor. În termeni mai puțini tehnici, legea inițiată de Rădulescu aduce o formă de amnistie pentru aleșii locali declarați incompatibili. Altfel spus, noua lege înlătură răspunderea civilă pentru incompatibilitățile persoanelor aflate în demnități publice după un termen de trei ani.

Legea respectivă a fost considerată neconstituțională de Klaus Iohannis, deoarece includea și prevederi care dădeau aleșilor locali dreptul să facă parte și din consiliile de administrație ale unor societăți private. Iohannis a atacat, prin urmare, legea la Curtea Constituțională a României, care admis sesizarea lui Iohannis. Legea a fost retrimisă în Parlament, dar a fost adoptată în aceeași formă pe 6 martie 2019 de către Senat. Iar cum președintele are dreptul să reîntoarcă o singură dată legea în Parlament, de această dată el va fi obligat să o promulge. Odată promulgată această lege, procesul lui Astrid Fodor aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație nu mai are obiect.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

14 comentarii

yyy

Acum 5 ani

traim in Romania si asta ne ocupa tot timpul...absurd
Raspunde

Nicu

Acum 5 ani

Pacat pentru Gilu ca este cel mai iubit liberal de catre sibieni!Referitor la Astrid ,nu comentez!
Raspunde

gogu

Acum 5 ani

De unde stii tu bai desteptule ca este cel mai iubit liberal de catre sibieni? Cred ca ai baut cam mult....Legea si respectarea legii isi spune cuvantul....restul e gargara si subiectivisme.
Raspunde

Tehnic

Acum 5 ani

Pe cine au avocati?
Raspunde

carcotasul de serviciu

Acum 5 ani

Ce cauta in consiliul de administratia al unei gradinite? daca ar fi fost vreo regie autonoma de unde sa vina bani, dar la gradinita? se juca de-a luoul cel rau?
Raspunde

Erlkonig

Acum 5 ani

citeste articolul, scrie acolo :)
Raspunde

Căcănaru

Acum 5 ani

Acum are timp Gilu să-și vadă de construcții...
Raspunde

John

Acum 5 ani

Si de unde are bani de constructii?? Din salariu....a strans cureaua?
Raspunde

Ridichie Iglesias

Acum 5 ani

Sigur a contribuit la modernizarea orasului. Se si vad rezultatele,orasul arata ca in povesti.
Raspunde

Zigma

Acum 5 ani

Dar de afacerile imobiliare si cu terenuri ale acestui individ, nu spune nimeni nimic?! Cate terenuri a luat de la primarie?! Cum sta cu traficul de influenta pe langa CJ ca sa se faca spitalul judetean pe Calea Surii Mici in vecinatatea terenurilor lui si a domnului fost vice a CJ?!
Raspunde

Dragos

Acum 5 ani

Sper ca acest individ să dispară definitiv din primărie.
Raspunde

ionut1595

Acum 5 ani

Pentru PSD-isti nu exista decat sarac si cinstit,ca Iliescu sau bogat si corupt ca Dragnea. Nu au cum sa inteleaga ce e cu Virgil Popa.Ei traiesc in realitatea lor dictata de Daddy! Penibil!
Raspunde

Ana

Acum 5 ani

Le-au intrat banii pe card postacilor PSD.. imediat s-au activat criticile ...vad ca au inceput deja sa comenteze! Activitatea si profesionalismul omului nu mai conteaza???
Raspunde

Iccjr

Acum 4 ani

https://www.scj.ro/1094/Detalii-dosar?customQuery%5B0%5D.Key=id&customQuery%5B0%5D.Value=5700000000021240
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus