X
furt din buzunare, iarna

Tânăr de 20 de ani, prins de polițiști în timp ce fura un telefon pe stradă

Un tânăr de 20 de ani fost prins de polițiștii medieșeni în timp ce fura telefonul unei femei care mergea pe stradă.

Evenimentul a avut loc marți, la data de 12 martie, în jurul orei 15:00. Polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Mediaș au surprins în flagrant un tânăr în timp ce sustrăgea telefonul mobil al unei femei care se deplasa pe strada  Ștefan Ludwig Roth  din municipiul Mediaș.

”Tânărul a fost prins, a fost identificat în persoana unui medieșean în vârstă de 20 de ani, iar în urma cercetărilor efectuate de către polițiști, s-a stabilit că persoana în cauză ar fi sustras telefonul mobil și banii altor două femei, fapte săvârșite cu o zi înainte, tot pe străzi din municipiul Mediaș”, explică reprezentanții IPJ Sibiu într-un comunicat de presă.

Prejudiciul a fost recuperat în toate cele trei cazuri.

Față de medieșean a fost luată măsura reținerii 24 de ore pe bază de ordonanță, urmând a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Mediaș cu propunere de arestare preventivă pentru săvârșirea infracțiunii de furt.

Cercetările continuă la nivelul Poliției Municipiului Mediaș, Biroul de Investigații Criminale.

Foto: Arhivă

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

O opinie

  1. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Contact