X
panorama_sibiu_balea

Tranzacție imobiliară record la Sibiu: 2,5 mil. de euro

Raportul de activitate pe anul 2019 al companiei imobiliare RE/MAX arată că cea mai mare tranzacție înregistrată în România a fost la Sibiu.

Compania RE/MAX România a intermediat anul trecut peste 2.500 de tranzacții imobiliare, în valoare de 155 de milioane de euro per total. Pentru anul curent, compania estimează o creștere de 40% la nivelul comisioanelor înregistrate, până la aproximativ 4,2 milioane de euro.

Potrivit datelor centralizate de companie, valoarea comisioanelor totale încasate în 2018 din intermedierile imobiliare s-a situat la peste 3 milioane de euro, înregistrând o creștere de circa 50% față de anul precedent.

„Putem afirma că 2018 a fost un an productiv pentru RE/MAX, care a marcat pozitiv dezvoltarea companiei pe toate planurile, atât la nivelul cifrelor obținute, cât și în ceea ce ține de dezvoltarea rețelei. Luând în calcul evoluția constant ascendentă a business-ului, investițiile continue în educație și tehnologie, precum și tendințele actuale ale pieței în care activăm, estimăm pentru acest an o creștere de 40% a comisioanelor încasate, precum și a numărului de francize și agenți”, a declarat Răzvan Cuc, Președintele RE/MAX România.

Topul orașelor cu cele mai multe tranzacții realizate de RE/MAX în 2018 rămâne similar cu cel înregistrat anul anterior, birourile RE/MAX din Cluj-Napoca înregistrând cel mai mare număr de proprietăți tranzacționate, urmate de cele din Capitală, fapt datorat potențialului de dezvoltare al piețelor respective.

Clasamentul este completat în anul 2018 de Sibiu, aceasta fiind și schimbarea survenită în topul orașelor, în 2017 pe al treilea loc regăsindu-se Arad.

Totodată, în Sibiu a avut loc și cea mai mare tranzacție imobiliară din cadrul RE/MAX în 2018, respectiv vânzarea unui spațiu industrial de peste 2,5 milioane de euro, urmată de vânzarea unui teren în Cluj, care s-a ridicat la o valoare de aproape 2 milioane de euro și apoi o hală industriala în Sibiu, de 1,6 milioane de euro.

De asemenea, segmentul de închirieri a cunoscut o evoluție pozitivă, cea mai importantă tranzacție în acest sens fiind o proprietate industrială din Brașov, ce a generat un comision de 50.000 de euro.

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Contact