Joi,
28.03.2024
Partial Noros
Acum
17°C

Lecție pentru șoferi. Caz de manual petrecut ieri în Sibiu

Lecție pentru șoferi. Caz de manual petrecut ieri în Sibiu

Polițiștii sibieni caută un șofer care a lovit cu mașina o femeie care traversa pe trecerea de pietoni de pe Constituției, la intersecția cu Coposu. Persoana responsabilă de accident ar fi plecat de la fața locului, după ce a coborât să o întrebe pe femeie dacă se simte bine iar aceasta din urmă a refuzat transportul la spital.

Accidentul s-a petrecut ieri, în jurul orei 15:30. Polițiștii au fost puși în temă cu situația femeii de-abia în jurul orei 18:30, de reprezentanții Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu. În urma verificărilor efectuate de către polițiștii și a audierii victimei s-a stabilit că în jurul orei 15:30, sibianca de 39 de ani a fost acroșată de un autoturism în timp ce traversa pe zebră, relatează Elena Welter, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliție al Județului Sibiu, pentru Turnul Sfatului. Conducătorul auto ar fi coborât să verifice starea de sănătate a femeii, aceasta din urmă refuzând să fie transportată la spital.

„O localnică a fost acroșată de un autoturism în timp ce traversa strada Constituției pe trecerea de pietoni amplasată la intersecția cu bvd. Corneliu Coposu. Conducătorul auto s-a oprit, a coborât din autoturism și a întrebat femeia dacă se simte bine și dacă are nevoie de intervenția unui echipaj medical. Întrucât sibianca i-a declarat că nu a fost rănită, că se simte bine și nu dorește să fie transportată la spital, șoferul a plecat de la locul evenimentului”, transmite IPJ Sibiu.
Câteva ore mai târziu însă, femeia s-a dus totuși la spital, unde a declarat că a suferit răni în urma unui accident rutier. „În jurul orei 18,00, femeia s-a prezentat la Spitalul Clinic Județean Sibiu acuzând dureri în partea superioară a corpului, iar în urma investigațiilor medicale s-a stabilit că nu necesită internarea. În cauză, polițiștii rutieri au deschis un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, iar cercetările continuă în vederea identificării conducătorului auto și aplicării măsurilor legale”, transmite Elena Welter.

 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Cristina Bălău

de Cristina Bălău

Eveniment, Cultură 
Telefon:
0770 962 946
E-mail: cristina[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

5 comentarii

je

Acum 5 ani

si care e lectia? care e concluzia?
Raspunde

nam

Acum 5 ani

... sa declari evenimentul la politie, chiar daca nu au fost consecinte grave (vatamari usoare de ex.) pentru a evita situatii de acest (dosare penale) ...
Raspunde

ioio

Acum 5 ani

ca in jurul orei 18 femeile se pot razgandi
Raspunde

Bogo

Acum 5 ani

Lectia o fi ca micile organe ale statului sunt, ca de obicei, imbecile!
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus