Marţi,
16.04.2024
Partial Noros
Acum
21°C

Directoarea dată afară de la Ambulanță: „Da, am greşit". Dr. Stoiță îi ia locul

Directoarea dată afară de la Ambulanță: „Da, am greşit

Alina Tărnăuceanu, recent demisă din funcția de director al Serviciului de Ambulanță al Județului Sibiu, transmite prima reacție oficială după ce a părăsit conducerea. În locul acesteia, la șefia SAJ Sibiu ar urma să fie numită dr. Ioana Stoiță.

Sub denumirea „Decalogul greșelilor”, în ultimul său mesaj, Alina Tărnăuceanu a punctat câteva dintre evenimentele centrale ale perioadei petrecute la șefia SAJ Sibiu. Fosta directoare a vorbit despre acțiunile de reparații constante ale ambulanțelor, bugetul de care a beneficiat în timpul petrecut în fruntea serviciului și despre problemele SAJ Sibiu pe care le-ar fi semnalat în mod constant Ministerului Sănătății.

Redăm mai jos întregul mesaj al Alinei Tărnăuceanu.

0001

Reamintim faptul că Alina Tărnăuceanu a fost demisă pe 6 martie din funcția de director SAJ Sibiu în urma unor controale realizate recent la solicitarea ministrului sănătății. „Decizia de încetare a contractului de management al directorului SAJ Sibiu a fost luată în urma verificărilor realizate de către Corpul de Control al MS. Una dintre măsurile dispuse în Raportul de Control vizează această decizie”, se arată în răspunsul transmis de Ministerul Sănătății, la solicitarea Turnul Sfatului.

Noua conducere nu și-a luat biroul în primire

Potrivit unor surse apropiate Serviciului de Ambulanță al Județului Sibiu, dr. Ioana Monica Stoiță ar fi preluat șefia serviciului. Reporterul Turnul Sfatului a căutat-o astăzi pe noua directoare, în jurul orei 8:30, aceasta nefiind însă la birou.

Ipoteza conform căreia dr. Soiță ar fi noua directoare SAJ Sibiu nu a fost confirmată încă de surse oficiale.

Potrivit C.V.-ului său, dr. Ioana Monica Stoiță a lucrat timp de trei ani și jumătate la Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu, fiind mai apoi angajată într-o unitate medicală din străinătate. Din 2014 și până în prezent, dr. Stoiță a fost angajată a Serviciului de Ambulanță al Județului Sibiu.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Cristina Bălău

de Cristina Bălău

Eveniment, Cultură 
Telefon:
0770 962 946
E-mail: cristina[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

6 comentarii

City Zen

Acum 5 ani

Stoiță ? E cumva rudă cu fam. Stoiță-PSD ?
Raspunde

Andrei

Acum 5 ani

Noua directoare este cea care a depus toate reclamațiile împotriva fostei conduceri și a condus mișcarea sindicală de protest împotriva fostei conduceri
Raspunde

Anonymus

Acum 5 ani

altfel spus probabil o schimbare politica pana se mai poate suge ceva si de acolo...
Raspunde

Goia

Acum 5 ani

Ati gresit partea cu CVul noului manager dr Stoita. Ea a lucrat pana in noiembrie 2015 cu contract in Anglia, paralel din noiembrie 2014 a lucrat la Ambulanta Sibiu. Cum putea lucra simultan in doua tari? Isi lua mereu concediu de la Ambulanta si pleca la munca in Anglia. Nu doar ea si alti medici de acolo, care inca mai merg periodic la munca acolo. Si cand nu mai au concedii de luat isi iau fara plata sau medicale. E corect?
Raspunde

Goia Laura

Acum 5 ani

Domnule sau Doamnă Goia, dacă se poate, vă rog să folosiți nume și prenume sau un pseudonim când postați o opinie personală, deoarece pot exista confuzii referitoare la persoana care face anumite afirmații. Și in plus, se poate să nu împărtășim aceleași păreri. Vă mulțumesc pentru înțelegere!
Raspunde

Mara

Acum 5 ani

Probabil ca de aici au plecat reclamatiile. Nu a mai fost lasata cu '' fundul in doua luntrii''! Nu stiu, zic si eu, dar asa ''miroase''!
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus