X
protest elevi (6)

FOTO Elevii militează în Piața Mare. „Mai bine o absență și un viitor sigur, decât fără absență și fără viitor”

Câteva zeci de elevi sibieni se alătură unei inițiative internaționale de a milita pentru protecția mediului înconjurător, în timpul orelor de curs. Pentru aproximativ o oră, tinerii cântă și ridică pancarte desenate de mână, în Piața Mare. 

Paula Dorr are 13 ani și este elevă la Colegiul Național Brukenthal din Sibiu. Încă de la o vârstă fragedă, atât ea cât și colegii ei au înțeles că ceea ce se întâmplă la momentul actual în lume nu este normal. Așadar, la îndemnul unei eleve de 16 ani din Suedia, care a protestat de una singură în fața Parlamentului, tinerii au organizat o astfel de inițiativă și la Sibiu.

„Vrem să spunem politicienilor că totuși este viitorul nostru în joc și viitorul generațiilor următoare pe care ei îl aruncă, luând decizii incorecte. Vrem să înțeleagă că nu suntem de acord cu asta. Suntem de prin toate școlile din Sibiu. Ideea a venit de la o fată din Suedia. Ea a început această grevă școlară, singură, în fața Parlamentului Suediei. Apoi a început o mișcare globală, iar astăzi peste tot în lume copiii merg în stradă și protestează pentru viitorul lor și al nostru”, spune Paula.

protest elevi (2)

Întrebată dacă are emoții în ceea ce privește o posibilă absență notată în catalog pentru ora petrecută în Piața Mare, Paula a spus zâmbind că nu își face probleme. Mai bine o absență și un viitor asigurat.

„Să sperăm că profesorii sunt alături de noi. Dar dacă este neapărat, atunci mai bine o absență și un viitor, decât fără absență și fără viitor”, spune Paula Dorr.

Alături de elevi este și Kilian Dörr, prim preot al Parohiei Evanghelice Sibiu. Acesta susține inițiativa tinerilor și spune că speră ca adulții să ia aminte și să aibă mai multă grijă la rândul lor de mediul înconjurător. „Este o acțiune a elevilor care participă cu tineri din peste 1000 de orașe pentru a atrage atenția celor care au putere de decizie, asupra schimbărilor climatice și asupra faptului că este viitorul lor cel care este în joc. Sigur că va avea un impact această manifestare. Oamenii vor deveni mai atenți asupra modului în care se poartă cu mediul înconjurător. Sper că adulții vor face pași mai concreți pentru a opri aceste schimbări climatice care se petrec mult mai repede decât s-ar fi crezut. Mulți adulți le-au spus întâi să meargă la școală, apoi salvați pământul, dar elevii vor întâi să salveze pământul și apoi să meargă la școală”, spune Killian Dörr.

Inspirația pentru acțiune a venit din partea unei eleve de 15 ani, Greta Thunberg, care a ales să plece în timpul orelor de curs și să protesteze în fața Parlamentului Suediei. Tânăra a spus „de ce să te obosești să fii atent la orele de curs, dacă politicienii nu acordă atenție problemelor care sunt în fața lor?”, reușind să mobilizeze mii de tineri din întreaga lume.

protest elevi (7) protest elevi (5) protest elevi (4) protest elevi (1)

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

7 opinii

  1. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  2. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  3. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

      La fiecare lucru pozitiv trebe să comentăm ceva negativ

      Pt tine tineri = drogați și alcoolici?! Întreb, pt că mereu se găsește unul care la orice inițiativă pozitivă are ceva negativ de comentat. Copiii ăia cel mai probabil știu mai multe decât voi ce se întâmplă în lumea largă.

      • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

        realistul

        Crezi ca stiu? Fii serios! Cine stie cine le-o fi dat ideea… Fac orice numai sa nu stea la ore… ca, de fapt, stau la ore, nu invata nimic… cei de la Bruk au noroc cu banii parintilor ca iau meditatii… Altii..

  4. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  5. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Sibiu
  • Contact