Actualizare:
Primarul comunei Șeica Mare, Nicolae Șușa, spune că reacțiile DGASPC și a Inspectoratului Școlar, după incidentul din comună, nu sunt cele pe care le aștepta. ”Sunt mai multe lucruri care nu sunt în regulă. Eu cred că Inspectoratul Școlar trebuia să vină de multă vreme cu lucruri concrete, nu cu citate din lege. În caz de urgență nu te apuci să citești ce zice legea, trebuie să acționezi. Cam asta așteptăm și noi de la instituții”, spune Nicolae Șușa.
În consecință, primaria Șeica Mare a realizat un plan de măsuri pe care l-a postat în fiecare sală de clasă. ”Nu am pus pe pereți ce zice legea, am scris clar și concis ce trebuie să facem, într-un mod ușor de înțeles și de aplicat în situații de urgență. Părerea mea este că astfel de lucruri trebuie să vină de la Inspectoratul Școlar, pentru că o astfel de situație se poate petrece oriunde și o luăm de la capăt cu unii care îi acuză pe alții”, spune primarul.
Planul de măsuri realizat de Primăria Șecia Mare
Referitor la cazul prezentat de Inspectoratul Școlar primarul spune că faptele au o cu totul altă nuanță. ”Doamna directoare a dus copilul acasă pentru că nu era atât de grav, încât să cheme direct salvarea. S-a gândit că are nevoie de haine, acte, că probabil aparținătorii vor să meargă ei. De acolo s-a apelat la salvare. Doamna directoare a fost cea care l-a adus acasă pe copil de la spital, în aceeași zi. A fost doar o fisură și i-au pus piciorul în gips, nu necesita internare. Acest caz a fost unul fericit, până la urmă, dar ce se va întâmpla în cazul unei situații mai grave? Vor ști oamenii ce să facă sau ne uităm la articole de lege?”, se întreabă primarul.
Știrea inițială:
Un incident ce a avut loc la începutul lunii martie în școala gimnazială din Șeica Mare a determinat responsabilii de la Direcția Generală Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) să amintească directorilor instituțiilor de învățământ o serie de reguli în domeniul siguranței copiilor. La rândul lor, cei de la Inspectoratul Școlar Județean Sibiu spun că până acum reprezentanții DGASPC nu s-au grăbit să transmită aceste informații.
Într-o adresă a DGASPC Sibiu trimisă IȘJ Sibiu se menționează că fiecare unitate de învăţământ are o serie de obligații faţă de copii, care se regăsesc în Legea privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului.
În document specialiștii scot în evidență mai multe articole din legea respectivă, precizând că „pe perioada în care copiii se află în şcoală, în cazul unor accidente, vătămări care afectează integritatea fizică, psihică, siguranţa copiilor, precum şi în cazuri de urgenţe medicale, unitatea de învăţământ are obligaţia de a anunţa atât aparţinătorii legali (părinţi, asistenţi maternali, familii de plasament etc.) cât şi să anunţe serviciul medical de urgenţă”.
(1) Copilul are dreptul de a se bucura de cea mai bună stare de sănătate pe care o poate atinge şi de a beneficia de serviciile medicale şi de recuperare necesare pentru asigurarea realizării efective a acestui drept.„Este o informare din partea noastră pentru toate școlile din județ în ceea ce privește obligațiile pe care le au în timpul orelor”, a explicat purtătoarea de cuvânt a DGASPC, Beatrice Muntean, pentru Turnul Sfatului.(4) Părinţii sunt obligaţi să solicite asistenţă medicală pentru a asigura copilului cea mai bună stare de sănătate pe care o poate atinge şi pentru a preveni situaţiile care pun în pericol viaţa, creşterea şi dezvoltarea copilului.
(5) În situaţia excepţională în care viaţa copilului se află în pericol iminent ori există riscul producerii unor consecinţe grave cu privire la sănătatea sau integritatea acestuia, medicul are dreptul de a efectua acele acte medicale de strictă necesitate pentru a salva viaţa copilului, chiar fără a avea acordul părinţilor sau al altui reprezentant legal al acestuia.
(2) Prin neglijarea copilului se înţelege omisiunea, voluntară sau involuntară, a unei persoane care are responsabilitatea creşterii, îngrijirii sau educării copilului de a lua orice măsură pe care o presupune îndeplinirea acestei responsabilităţi, care pune în pericol viaţa, dezvoltarea fizică, mentală, spirituală, morală sau socială, integritatea corporală, sănătatea fizică sau psihică a copilului şi poate îmbrăca mai multe forme: alimentară, vestimentară, neglijarea igienei, neglijarea medicală, neglijarea educaţională, neglijarea emoţională sau părăsirea copilului/abandonul de familie, care reprezintă cea mai gravă formă de neglijare.” etc. (sublinierile aparțin DGASPC - n.n.)
Informarea a fost emisă după ce la Școala gimnazială din Șeica Mare a avut loc un incident, la începutul lunii martie, despre care s-a aflat ieri.
„Este vorba despre un copil care este în grija noastră, adică în asistență maternală, care în timpul orei de educație fizică s-a accidentat și și-a rupt un picior. Reprezentanții școlii au dus copilul acasă în loc să sune la 112. Ulterior, persoana care are copilul în îngrijire a sunat la ambulanță”, ne-a spus Muntean.Directoarea școlii din Șeica Mare a confirmat accidentul, dar spune acum că băiatul care s-a accidentat „este ok acum”. Elevul care a avut nevoie de îngrijiri medicale este în clasa a V-a. „Nu s-a întâmplat nimic grav. Copilul s-a ales cu o fisură la picior. E ok băiatul. El a fost dus acasă chiar cu mașina mea personală, este bine. Sunt incidente care pot să apară la ora de eduație fizică sau la școală, dar suntem în regulă”, a adăugat directoarea instituției.
De cealaltă parte, reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Sibiu susțin că DGASPC abia acum a trimis această adresă ca să fie postată pentru ca unitățile de învățământ să știe ce au de făcut în asemenea caz: „Până acum n-au venit la o întâlnire cu directorii în care să prezinte ceva. Oricum, în legătură cu ce s-a întâmplat, reacția profesorului, a conducerii școlii a fost excelentă”.
FOTO: Arhivă
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: Inspectoratului Şcolar Sibiu , Turnul Sfatului , Beatrice Muntean , Șeica Mare , Protecția Copilului Sibiu , Inspectoratul Şcolar Judeţean , Direcția Generală Asistență So , Primăria Șecia Mare , Nicolae Șușa
Vizualizari: 4751
Ultimele comentarii
Acum 27 minute
Ombladon
Acum 52 minute
Paganini
Acum 55 minute
Didulescu
Acum 58 minute
Mioara
Acum 1 oră
Andrei