Miercuri,
17.04.2024
Partial Noros
Acum
18°C

Apărarea lui Dragnea cere rejudecarea dosarului în care a fost condamnat la 3,6 ani de închisoare

Apărarea lui Dragnea cere rejudecarea dosarului în care a fost condamnat la 3,6 ani de închisoare

Apărarea lui Liviu Dragnea, dar şi cea a fostei directoare DGASPC Teleorman au depus la ÎCCJ cereri prin care arată că decizia de la fond a fost pronunţată de un complet nelegal şi cer rejudecarea dosarului de către un complet de 3 judecători specializat pe cauzele de corupţie.

Imaginea articolului Apărarea lui Dragnea cere rejudecarea dosarului DGASPC în care liderul PSD a fost condamnat, în primă instanţă, la 3 ani şi 6 luni de închisoare, anunță Mediafax. „Trebuie spus că în calitate de avocat am invocat această nulitate absolută în dosarul din apel, pentru clienta mea nu pentru altcineva, şi că am deplină încredere în modul de soluţionare a ei de către completul de judecată investit. Dacă se va admite acest motiv de apel, soluţia legală este trimiterea cauzei spre rejudecare în fond la un complet de 3 judecători specializat pe judecarea cauzelor de corupţie, legal înfiinţat. Nu ascult încă la zvonurile care spun că la nivelul ICCJ s-a conştientizat de ceva vreme această vulnerabilitate majoră - dată de încălcarea flagrantă de către conducerea administrativă, din nou, a legii de organizare, aşa cum a fost şi cu completele de 5 - şi s-a decis acoperirea ei prin deciziile ce vor fi luate.

Chiar cred că judecătorii supremi nu iau decizii în funcţie de agenda publică ori calendarul alegerilor. Dacă sunt prea naiv vom vedea”, a scris pe Facebook avocatul Adrian Toni Neacşu, apărarea Olguţei Şefu, din dosarul DGASPC.

Toni Neacşu, dar şi avocaţii lui Liviu Dragnea, au invocat, la termenul de luni în dosarul angajărilor fictive de la Protecţia Copilului Teleorman, o nulitate absolută privind nelegala compunerea completului de fond pentru completuri specializate pe fapte de corupţie. Concret, avocaţii vor rejudecarea fondului cauzei de către un complet de 3 judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie specializat pe fapte de corupţie. Avocatii mai spun că a fost constituit nelegal completul de 3 judecători care a pronunţat decizia în primă instanţă.

Judecătorii instanţei supreme au stabilit ca Liviu Dragnea să fie audiat în dosarul privind angajările fictive de la DGASPC Teleorman pe data de 15 aprilie. Dragnea ar fi trebuit să se prezinte luni la ÎCCJ, însă este internat în spital în urma unei duble hernii..

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Alin Bratu

de Alin Bratu

Politic
Telefon:
0745 590 991

alin[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

3 comentarii

Eu

Acum 5 ani

Auzi ce pretentie ridica intemnitatul! Vreu asa, nu vreau asa...mai paduche imputit! Ho!
Raspunde

Tu

Acum 5 ani

Gunoiul ăsta se ascunde prin spitale pentru a scapă de justiție.
Raspunde

EL

Acum 5 ani

...no sa vedem ce iasa pana la urma !?!
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus