Cu o zi înainte de expirarea termenului limită de depunere a contestațiilor, semnarea contractului pentru proiectarea și execuția secțiunii I a autostrăzii Sibiu – Pitești a înregistrat o primă contestație. Depusă de singura firmă din Sibiu care a participat la licitație.
Lansată încă din iulie 2017, licitația pentru atribuirea contractului de proiectare și execuție a celor 13,7 km de autostradă dintre Șelimbăr și Boița (secțiunea I a autostrăzii Sibiu – Pitești) este contestată din nou. De această dată, este contestată decizia Companiei naționale de administrare a infrastructurii rutiere (CNAIR) de a atribui contractul către SC Porr Construct SRL.
Cei care au depus această primă contestație (termenul limită de depunere expiră pe 20 martie 2019) sunt reprezentanții societății sibiene Construcții SA, de altfel singura firmă din Sibiu care a depus ofertă în cadrul acestei proceduri de atribuire.
Prin contestația trimisă la Consiliul național de soluționare a contestațiilor (CNSC), cei de la Construcții SA cer anularea raportului prin care a fost desemnată SC Porr Construct SRL câștigătoare, dar și excluderea societății respective din cadrul licitației. Drept urmare, mai arată cei de la Construcții SA în contestația lor, se impune “reevaluarea ofertelor și declararea drept câștigătoare a ofertei care respectă cerințele documentației de atribuire și care nu are un preț neobișnuit de scăzut“.
Contestație de pe locul 2
Valoarea estimată a contractului în discuție a fost de 765,8 de milioane de lei, fără TVA, iar oferta celor de la Porr Construct, declarată câștigătoare, a fost de 612,6 milioane de lei, fără TVA. Potrivit celor prezentate în contestație, oferta sibienilor de la Construcții SA a fost declarată admisibilă, dar în urma aplicării criteriului de atribuire “cel mai bun raport calitate-preț“ s-a clasat pe locul 2, după cea a firmei de construcții de origine austriacă. “Apreciem că autoritatea contractantă a realizat o evaluare superficială a ofertei depusă de primul clasat, considerând-o admisibilă, deși aceasta trebuia să fie exclusă pe de o parte, fie respinsă ca urmare a prețului neobișnuit de scăzut“, susțin cei de la Construcții SA. Potrivit lor, austriecii de la Porr Construct nici nu ar mai fi trebuit să fie admiși la licitație, deoarece există patru certificate constatatoare emise de CNAIR pentru nerespectarea angajamentelor asumate în cadrul altor proiecte (este vorba de patru certificate de constatare negative întocmite de CNAIR în cadrul contractului pentru lucrările de întreținere pe timp de vară a două loturi de autostradă din vestul țării). În acest condiții, arată reprezentanții Construcții SA, Porr Construct ar fi trebuit exclusă de la licitație.Pe lângă acest aspect, reprezentanții firmei sibiene de construcții susțin că prețul ofertat de Porr Construct este neobișnuit de scăzut. “Considerăm că autoritatea contractantă nu a respectat prevederile legale enunțate mai sus, prin faptul că nu a efectuat verificările necesare, deși este evident faptul că oferta depusă de Porr Construct SRL are un preț neobișnuit de scăzut. În consecință, considerăm că autoritatea contractantă ar fi trebuit să efectueze verificări amănunțite privind oferta societății Porr Construct SRL și să respingă această ofertă având în vedere prețul neobișnuit de scăzut“. În fine, un al treilea motiv invocat de Construcții SA este de ordin birocratic, sibienii susținând că raportul întocmit pentru licitația în discuție nu a fost întocmit prevederilor legale.
Referitor la această contestație, ministrul Transporturilor a spus ceva. Autorul acestui articol consideră, însă, că persoana care conduce în prezent Ministerul Transporturilor nu mai merită să fie luată în considerare, având în vedere și lipsa de rezultate din mandatul trecut, care i-a fost încheiat pe motive de incompetență.
Ce urmează?
Sesizați de către Construcții SA, judecătorii CNSC urmează să dezbată speța, în care pot interveni și cei de la Porr Construct SRL pentru a-și susține oferta. Soluția dată de CNSC va putea fi, însă, contestată mai departe la Curtea de Apel, care va da hotărârea definitivă.Până mâine, 20 martie, în afara contestației celor de la Construcții SA ar mai putea să apară și alte contestații. În afară de Porr Construct și firma sibiană, la licitație au mai participat Astaldi SpA, asocierea SC Impresa Pizzarotti&C SpA – SC Pizzarotti SA, asocierea Itinera SpA – SC Retter Projectmanagement SRL, Societa Italiana per Condotte d’Acqua SpA, asocierea SC Spedition UMB SRL – SC Tehnostrade SRL – Aktor Technical Societe Anonyme (Aktor SA), asocierea Tirrena Scavi SpA – Toto SpA Costruzioni Generali și asocierea Trameco SA – Vahostav S.K. a.s. – Constructii Erbasu S.A. – East Water Drillings SRL).
Construcții SA este societatea sibiană care, în prezent, are în derulare mai mult contracte inclusiv cu administrația municipiului Sibiu. Probabil că cel mai discutat, până acum, este cel de reabilitare a stadionului municipal din Sibiu, lucrare ce ar fi trebuit finalizată încă din toamna anului trecut. Pe fondul unor dispute cu reprezentanții administrație sibiene, termenul a fost prelungit până pe 15 martie 2019, dar nici acesta nu a fost respectat.
În afară de stadion, Construcții SA mai are în derulare proiectarea și execuția unui nou Liceu de artă în Sibiu, dar și amenajarea Lacului lui Binder. Pe de altă parte, reprezentanții firmei au determinat-o pe Astrid Fodor, primarul Sibiului, să își declare public nemulțumirea ca urmare a contestațiilor depuse la licitațiile la care au participat. Un astfel de caz este cel al contractului de modernizare a Băii Populare, contract a cărui implementare a fost amânată din cauza contestațiilor depuse (și ulterior respinse) de către Construcții SA.
Citește și Aproape istoric. CNAIR anunță constructorul primilor 13 km din autostrada Sibiu – Pitești
Autostrada Sibiu – Pitești întârzie iarăși vreun an. Din cauza lipsei a peste 200 de foraje
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: Astrid Fodor , ministerul transporturilor , licitatie , Societa Italiana , Activag Pitești , Prestări Construcții , Astaldi Sp , autostrada A1 inchisa , Construcţii Erbaşu , Impresa Pizzarotti , Băii Populare , Procedură Penală , Acqua Sp , autostrada Sibiu - Pitești , Asocierea Tirrena Scavi Sp , Pentru Sibiu , contestație , Octavian Calotă , Asocierea Itinera Sp , Costruzioni Generali , East Water Drillings , Porr Construct , Retter Projectmanagement , Toto Sp , sectiunea 1 , Părintele Constantin Voicu
Vizualizari: 8165
Ultimele comentarii
Acum 2 ore
MB
Acum 2 ore
Claudiu
Acum 2 ore
Liberal autentic
Acum 2 ore
Neli Oproiu
Acum 2 ore
Bobo