Joi,
28.03.2024
Cer Senin
Acum
11°C

Liderii Alianței USR-PLUS, întrebați la Sibiu până la cel nivel vor politiza administrația locală dacă ajung la putere. „Tot așa ca PSD-ul?”

Liderii Alianței USR-PLUS, întrebați la Sibiu până la cel nivel vor politiza administrația locală dacă ajung la putere. „Tot așa ca PSD-ul?”

Președinții celor două partide au anunțat că Alianța USR-PLUS a depășit pragul de 200.000 de semnături necesare pentru înscrierea în alegerile europarlamentare care vor avea loc pe 26 mai. Dan Barna și Dacian Cioloș au venit azi în Sibiu în cadrul unui eveniment politic, de promovare a alianței. Aceștia au organizat și o conferință de presă lângă Parcul ASTRA.

„Vom rămâne în stradă până la alegeri, tocmai pentru a păstra acest dialog deschis cu comunitatea, pentru a discuta cu oamenii. Obiectivul acestei alianțe este ca în 2020 să preia guvernarea”, a anunțat la început Barna.

barna si ciolos semnaturi europarlamentare (1)

La rândul său, Dacian Cioloș a vorbit despre Sibiu ca despre „un oraș cu care România se mândrește”. „Sibiul este un oraș european prin definiție, nu numai pentru că a fost capitală culturală europeană, dar și pentru că pe data de 9 mai va găzdui un summit care poate să facă istorie pentru UE și în care România trebuie să fie mai mult decât un simplu organizator al întâlnirii șefilor de stat și de guvern. Este un mesaj pe care Sibiul îl transmite Europei - că România și românia sunt europeni și că ceea ce se întâmplă în momentul de față la guvernare în România este un accident al istoriei pe care o să-l rezolvăm tocmai pentru că avem încrederea cetățenilor”, a spus Cioloș.

Cei doi au lăudat lista de candidați cu care alianța va participa în scrutinul europarlementar, după care liderul PLUS a ținut să mai facă o retrospectivă a evenimentelor pe care le găzduiește Sibiul în acest an, pe lângă Summitul UE.

barna si ciolos semnaturi europarlamentare (2)

„Sibiul este, totodată, capitală europeană a gastronomiei în acest an. Sibiul are foarte multe de oferit și regiunea are multe de oferit din punctul de vedere al tradițiilor care dau valoare adăugată a ceea ce înseamnă România. Sper ca împreună să fim în măsură să punem în valoare și aceste calități gastronomice. Vreau să mai amintesc faptul că la Sibiu ar urma să se instaleze și un comandament NATO temporar. Aș vrea să profit de prezența mea la Sibiu și să reamintesc Guvernului că sunt încă multe lucruri de făcut pentru ca România, prin Sibiu, să poată să găzduiască acest comandament al NATO. Sunt câteva sute de ofițeri care ar urma să vină la Sibiu - este o ocazie foarte bună pentru noi de a aminti că facem parte de o alianță care, la fel, promovează niște valori. Toate lucrurile acestea, pentru noi, ne arată că România este o țară europeană și valorile europene trebuie să le putem materializa în comportamentul nostru și în ceea ce facem”, a adăugat Dacian Cioloș.

După declarațiile celor doi lideri, unul dintre locuitorii Sibiului care asista la conferință i-a întrebat „până la ce nivel veți politiza administrația locală, în cazul în care veți ajunge la guvernare - tot așa ca PSD-ul?”.

ciolos semnaturi europarlamentare (6)

„Problema în România nu e lipsa banilor, ci incompetența. Avem un ministru al Agriculturii care se ceartă cu cormoranii, avem un ministru al Finanțelor care dă noaptea o declarație și prăbușește bursa cu 3 miliarde a doua zi - atât de jos suntem ca incompetență. Avem oameni loiali lui Liviu Dragnea și atât. Cu astfel de oameni România se luptă în momentul de față”, i-a răspuns Dan Barna.

Alți trecători s-au interesat dacă vor susține referendumului despre care a anunțat recent nesigur Klaus Iohannis, priind reforma în justiție sau dacă vor pune în aplicare rezultatele vechiului referendum - cel de reducere a numărului de deputați. În ambele subiecte, Barna și Cioloș au oferi răspunsuri afirmative.

ciolos semnaturi europarlamentare (5)

În legătură cu intenția de vot a românilor și preferințele lor conform ultimelor sondaje (Alianța 2020 ar acumula 15,3% din voturi, după PSD și PNL), Dacian Cioloș crede că importante sunt procentele alegătorilor care sunt indeciși.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Ion Surdu

de Ion Surdu

Redactor

Comentarii

9 comentarii

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Sufana

Acum 5 ani

Cel mai oras mandatar mare din tara si de pe mapamond! Basel, Oslo, Stockholm sau Viena sunt mici glume pe langa Sibiul nostru sorosist! Traiasca!
Raspunde

A

Acum 5 ani

Fandosismele astea cu ”Sibiul e un oras european” sunt deja fumate. Sibiul este european mai mult pentru ca se afla in Europa nu pentru ca este ceva exceptional la el. Au trecut 12 ani de cand a fost CCE si inca mai mergem pe valul ala fara sa se faca altceva iar summitul este ceva trecator care va crea mare tam-tam acum si poate si anul urmator (cu putin noroc) si cam atat. Renumele si importanta unui oras nu vine doar din evenimente mai mult sau mai putin culturale sau din summituri. Trebuie sa ai renume dpdv economic, social, cultural, educational si inovativ. Sibiul momentan are putin renume cultural si cam atat, restul sunt lasate deoparte.
Raspunde

Nicu

Acum 5 ani

USR+PLUS sunt a doua forta politica a Romaniei,a zis analistul politic Bogdan Chireac!Daca sunt organizati si harnici la aceste prime alegeri pentru ei in duet vor obtine un scor onorabil!Nu trebuie sa ocoleasca in drumul lor comunele si satele Romaniei,mediul RURAL trebuie trezit,acolo se face ce zice primarul!Acolo e CHEIA succesului PSD siPNL,ei au primarii!
Raspunde

agentul dublu

Acum 5 ani

Sunt o forta politico-securista!
Raspunde

Voltaire

Acum 5 ani

Sculați, voi oropsiți ai vieții, Voi, osîndiți la foame, sus! Să fiarbă-n inimi răzvrătirea, Să-nceapă al lumii vechi apus! Sfîrșiți odată cu trecutul negru, Sculați, popor de osîndiți! Azi nu sînteți nimic în lume, Luptați ca totul voi să fiți! Hai la lupta cea mare, Rob cu rob să ne unim, Globalizarea Prin noi s-o făurim!
Raspunde

2cents

Acum 5 ani

Raspuns tipic de "politician tipic". Omul l-a intrebat ceva foarte clar si el a luat-o prin balarii ca nea Nelu', care in loc sa iti raspunda iti zicea cu totul altceva. Probabil ca le este greu sa recunoasca nivelul de politizare pe care l-ar accepta daca ar ajunge la putere.
Raspunde

S

Acum 5 ani

@A Asa crezi tu, ca economic nu e sus de tot pt România? Sunt doar 6 județe cu populație în crestere, Sibiul e unul. De rău ce e? Pai la cati investitori au venit la Sibiu, autoritățile locale nu s-au lăudat destul. Ca rămân din ce în ce mai în urma la infrastructura și altele, e altceva. De aia trebuie scuturate lucrurile un pic la locale.
Raspunde

A

Acum 5 ani

Call-centerurile si fabricile in care peste 70% din munca este la banda nu sunt investitii. Salarile sunt cu putin peste medie (cu putin noroc) cu cateva exceptii care chiar au salarii fabuloase. Populatia creste cu oameni veniti din alte parti (doamne ajuta ca altfel Sibiul era pana in 2030 ca Mediasul) dar da ala e un plus. Pacat ca majoritatea lucreaza in fabrici si call-center sau deloc. Studentii, dupa ce termina facultatile nu prea au de ales decat sa plece sau sa ramana si sa ia un salariu mizer (pentru cei care termina profile ok, nu tampenii). ULBS-ul nu prea aduce inovatii, firmele locale nu prea aduc inovatii pentru ca nu au cum pentru ca sunt firme de transport, distributie, comert si ceva ”IT” (sa faci template-uri de wordpress nu e IT dar ok). ULBS-ul nu produce studenti foarte bine pregatiti pentru cine stie ce munca in inovatie. Orasul arata mediocru, doar o mica parte din centru e ok. Urbanismul si amenajarea lasa de dorit. Mai sunt lucruri care trebuiesc rezolvate, dar daca 90% din oameni merg pe premiza ”Sibiu, oras european, suntem cei mai tari” si ne culcam pe o ureche, o sa ajungem in regres. Dezvoltarea inseamna sa fi tot timpul in priza, sa cauti noi solutii si sa nu te bazezi pe reusitele din trecut intr-un mod exclusiv.
Raspunde

CA

Acum 4 ani

PARTIDUL VIETII CA SA NU-I SPUN ALTFEL ...CE PUII MEI AU FACUT TEHNOCRATII CU CIOLOS IN FRUNTE CAT AU FOST LA GUVERNARE ...? CE A FACUT USR-UL DACA A AJUNS IN PARLAMENT ?...AU BATUT DIN GURA FARA ROST SI FARA REZULTATE ....AU BANI DE CAMPANIE SI EI AU IMPRESIA CA TOATA LUMEA E A LOR ... EU INTELEG CA MULTI DINTRE CEI TINERI SUNT OARECUM INJECTATI DE FENOMENUL USR PLUS DAR ...LA FEL DE MULTI SUNT CONSTIENTI DE FAPTUL CA NICI UNUL DIN CELE 2 PARTIDE NU AU FACUT SI NU VOR FACE NIMIC....DOAR VORBE-N VANT !
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus