X
plicuri posta fara postasi (3)

Teancuri de scrisori în oficiile poștale. Oamenii se duc singuri să-și caute corespondența

E opt dimineața, iar în fața Oficiului Poștal din Șelimbăr sunt deja câțiva oameni. Unii bat din picior nervoși, alții au priviri resemnate… iar trebuie să caute prin munți de plicuri și să-și găsească toată corespondența. Nici loc destul nu e în clădire să intre mai mulți, așa că intră doi-trei și restul mai stau preț de câteva minute afară, înainte să-și facă puțin curaj să intre. La Oficiul Poștal 6 Cedonia e același peisaj, dar după-masa. După ce ies de la muncă, înainte să meargă în Cartierul Arhitecților, rezidenții se opresc la poștă să-și ceară corespondența. Aici nu-i lasă nimeni să caute singuri, dar nici angajata nu e prea pornită neapărat pe căutat intens. 

De câteva luni bune, locuitorii din Șelimbăr și Cartierul Arhitecților sunt frați de suferință – nu are cine să le livreze corespondența acasă, așa că sunt nevoiți să meargă la oficiile poștale de care aparțin și să caute prin teancuri și teancuri de plicuri și cutii.

După câteva zile în care locatarii Cartierului Arhitecților s-au îndestulat cu plicuri și pachete aduse de un poștaș apărut de nicăieri, bucuria le-a fost retezată subit – atât au fost doar… câteva zile. De cealaltă parte, locuitorii din Șelimbăr se confruntă cu problema aceasta deja de mai bine de trei luni și nu e prima dată. În mod constant, la o anumită perioadă de timp, oamenii ajung iar să sape după corespondență, prin sacii de la Oficiul Poștal din Șelimbăr.

plicuri posta fara postasi (2)

Salarii prea mici și muncă prea multă

Oamenii spun că poștașii au renunțat din cauza salariilor prea mici comparativ cu nivelul de muncă. Au sute de străzi de luat la rând, de dimineața până seara, pentru niște bani de nimic. „Am vorbit cu ultimul poștaș care a mai lucrat pe zona noastră. Când a venit la mine mi-a zis că el pe 11 milioane (n.r. 1100 de lei) nu mai vine la lucru. Nu merită. Eu îl înțeleg, dar nu înțeleg de ce oamenii aceștia care sunt la conducere nu pot să conștientizeze acest lucru și să mărească salariile alea. Nu vede nimeni cât ne chinuim?”, spune Bogdan, rezident în Cartierul Arhitecților.

Același lucru îl spune și Maria, din Șelimbăr. „Nici eu nu aș lua un asemenea loc de muncă. Cine ar vrea să muncească pentru niște bani de nimic atâtea ore? Și dă-ți seama câte altele se pot întâmpla, că intri în curtea unuia mai nervos de fel, te atacă cineva pe o stradă mai lăturalnică, nu știi… orice se poate întâmpla. Nu merită banii să îți asumi așa riscuri”, spune aceasta.

plicuri posta fara postasi (4)

Vin în zilele libere și își așteaptă rândul la căutat 

Totuși, înțelegerea oamenilor are o limită. Atunci când ajung din nou la oficiul poștal și stau uneori și cu orele să-și caute facturile și coletele, situația se schimbă. Acela e momentul în care și-ar dori să poată da cu pumnul în masă și să ceară să se schimbe ceva. „Dar ce să cerem? Cui? Că dacă omul nu vrea să vină să muncească, nu vine. Eu nu mă duc să lucrez în locul lui… Am stat o oră aplecat peste cutii, căutându-mi corespondența. Nici nu am găsit-o și acum m-au mai luat și amețelile”, spune ostenit un localnic din Șelimbăr, în timp ce-și șterge fruntea cu mâneca.

O altă localnică spune că a venit acum să caute, că în următoarea perioadă nu va mai avea timp. „Am câteva zile libere și am venit să-mi caut corespondența… riști să ți se taie gaz, curent, că nu primești plicurile și nu știi când și cât ai de plată. Soțul e bolnav, m-am concentrat mult și pe asta, normal că nu mi-a mai prea stat mintea la facturi. Asta este… ne sacrificăm noi din timp și venim să stăm la rând că nu e mereu timp de pierdut așa”, spune aceasta.

Diriginta oficiului, care nu a dorit să dea o declarație oficială, a mărturisit însă că de două săptămâni de când s-a angajat, a găsit numai probleme la poștă și nu mai contenește cu munca. Alături de cealaltă angajată, încearcă să pună plicurile în ordine alfabetică, dar oamenii vin, caută ce îi interesează și haosul se reinstaurează printre plicuri.

plicuri posta fara postasi (8)

Rezidenții Cartierului Arhitecților își duc mai des nemulțumirile pe internet. Discută pe Facebook, se sfătuiesc și în mare parte se întreabă reciproc fie dacă e poștaș în zonă în sfârșit, fie de unde trebuie să își ridice corespondența.

„Oare de care oficiu poștal aparținem?”, întreabă un internaut.

„Aici e discutabil. Aș spune că de cel de la Cedonia, din spate, dar cred că nu ar strica să încercați și la cel de pe Plugarilor…”, răspunde un altul. Și așa începe de fiecare dată periplul câte unui localnic prin oficiile poștale din Sibiu.

„Am fost la alte două oficii poștale până să ajung aici”, spune Cătălina. „Și când în sfârșit am ajuns unde trebuie (n.r. OP 6 Cedonia), trebuie să stau la coadă până îmi cade rău, pentru că toată lumea așteaptă același lucru”, conchide aceasta.

plicuri posta fara postasi (5)

Reporterul Turnul Sfatului a încercat să obțină o poziție oficială și de la Oficiul Județean de Poștă Sibiu, dar până la momentul publicării acestui articol, nu a primit un răspuns.

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

7 opinii

  1. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Bici

    Saracii oameni:))))
    Pe cei mai in varsta care stau in Selimbar chiar ii compatimesc dar cei din minunatul cartier al arhitectilor::::))))
    Acolo sunt in majoritate tineri. Cine naiba mai primeste facturi prin posta? Eu nu am mai avut contact cu Posta Romana de 10 ani. Direct Debit la orice banca sau plata online pentru facturi si pachetele vin oricum prin curierat.
    Chiar este jenant sa te plangi ca ai problema asta.

  2. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  3. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Vai de posta noastra

    Ce e cu bataia asta de joc? Stat european democrat si nu are postasi. Suntem ca un sat fara caini. Nici in Africa nu vezi din astea. Inchideti posta aia de tot ca oricum nu isi mai are sensul.

  4. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    ger

    mai draga ion veres
    sá vezi cánd oi fi agátat de podul vinerii mari (de piciore si cu cápátína ín jos) la tine ín válcea unde totul este ín sistem automatizat…

  5. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Doru

    Posta romana e praf! La fel si persoanele care isi pierd timpul pentru a cauta prin mormane de plicuri facturile pentru utilitati, din moment ce exista de ani de zile factura electronica!

  6. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    sibian100%

    Dar de voluntariat a auzit cineva!?O grămadă de tineri din cartierul Vâlcea Nouă se plâng că nu le ajunge plicul acasă dar dacă-i pui să lucreze pe 1100 lei net se ascund pe unde apucă.10 oameni câte 2-3 ore pe lună ar rezolva problema,dar este mai simplu să ceri.Davă poșta ar cere 25 de lei pentru un plic,așa cum fac firmele de curierat ,care și ele lucrează prost,atunci nu s-ar plâmge nimeni

  7. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Miky

    Interesul unora a distrus și Poșta Română, eu lucrez la Deutsche Post, nu vă pot explica aici câtă poștă primesc nemții acum chiar și în era tehnologiei moderne.păcat pentru ce se întâmplă în România, nu e normal dar lumea se complace în această situație.

Lasă un răspuns către Miky Anulează răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Sibiu
  • Contact