X

Stadionul Municipal – un eșec general

Bogdan Brylynski

Stadionul Municipal stă de ani buni să se prăbușească. Cu mici intermitențe, FC Sibiu, Voința, nici nu și-a avut cine știe ce mare rost în buricul târgului, în plin centru al orașului. Și probabil că s-ar fi și prăbușit dacă n-ar fi apărut FC Hermannstadt.

Stadionul a fost perfect pentru Liga a IV-a, în 2015. Arăta exact așa cum arăta și liga în care evolua echipa de pe gazon, cenușiu, prăfuit, cu tencuială scorojită, scaune rupte, incomode, era perfect pentru misiunea pe care o avea de îndeplinit. Nu s-a făcut de rușine nici în Liga a III-a, căci diferențele sunt nesemnificative din toate punctele de vedere. Cu Gilortul Târgu Cărbunești puteai juca oriunde, chiar și pe fostul Șoimii, ba puteai trasa un teren în spatele mall-ului, pe maidan. Așa ligi, așa terenuri. Când s-a „sărit” în B, însă, lucrurile n-au mai stat chiar așa. Purgatoriul Ligii I a văzut la viața lui nume mari din fotbalul românesc, e ca antrenamentele pentru Liga Campionilor. Teoretic, stadionul local ocupa locul 5 ca dimensiune în liga secundă între cele 20 de echipe ce s-au aliniat la start, după stadioane mult mai faimoase ca Nicolae Dobrin din Pitești sau stadionul Dan Păltinișanu din Timișoara, arene ce au văzut fotbal adevărat la vremea lor și nu miuțe cum au văzut sibienii pe Municipal. De ce nu s-a pornit modernizarea stadionului o dată cu promovarea în Liga secundă e o mare dilemă. Pentru că logic și normal așa ar fi fost. A fost nevoie de o serie întreagă de victorii în Liga a II-a și un meci fabulos cu Steaua în Cupa României ca să se aprindă un beculeț roșu deasupra stadionului: „hei, mă bagă și pe mine cineva în seamă?”.

Rău cu rău, dar mai rău fără rău. Probabil fiecare microbist sibian se autoflagelează când își aduce aminte că s-a bucurat când a auzit că se va renova stadionul, fără să își imagineze că nu va apuca să vadă nici măcar un minut de Liga I pe stadionul ăsta. Și sunt șanse să nu mai prindă niciodată un meci de Liga I pe Municipal. Evident că nimeni nu-și dorește asta dar Hermannstadt joacă la retrogradare și dacă va coborî din nou în mocirla din liga secundă nu poate spune nimeni cu exactitate ce se va întâmpla. Și FC Sibiu a murit subit după ce a fost la un vârf de bocanc de glorie. Pentru echipă, întreaga poveste a renovării stadionului e echivalentul unui glonț în picior cu cinci minute înainte să înceapă meciul. Pe lângă banii aruncați pe fereastră pe chirii și deplasări, pe lângă nopțile dormite de sportivi în autocar venind de la mama naibii mergând spre mama naibii, cel mai mult a durut lipsa suporterilor în tribune. Am văzut cu ochii noștri cum se urcă echipa (orice echipă, de altfel) pe entuziasmul publicului și cum nivelează o echipă de top ce a stat la masă cu mai toți granzii lumii. Câte puncte a pierdut FC Hermannstadt pentru că a jucat pe stadionul „Dracu în praznic” de unde s-a nimerit? Cam cât a pierdut Construcții S.A. în penalități? Sau Primăria Sibiu în prestigiu? Pentru că modul în care a decurs renovarea stadionului e un eșec major pentru toți cei implicați, constructor sau finanțator.

Acum se va șterge totul cu buretele și o vom lua de la zero. O nouă licitație, probabil contestată de Construcții S.A. în dulcele spirit al „noi vrem contractele, nu neapărat lucrările”, un alt constructor, dacă nu va câștiga din nou aceeași firmă și o nouă telenovelă pe care o vor deconta tot sibienii, localnicii din tribune sau sibienii de import din teren. Îmi dau peste gură, dar presimt că n-o să mai vedem noi meciuri de Liga I pe Municipal pentru

că ocaziile se răzbună, după cum spune o veche regulă a fotbalului.

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

11 opinii

  1. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Ion ionescu

    Pai sincer, au orase ca Giurgiu, Vaslui, Sf Gheorghe sau Chiajna stadioane cu teren si nocturna, jucam “acasa” la Pitesti, ceva rusinos din cale afara, ca sa nu mai zic ce stadioane moderne exista la Cluj, Ploiesti , Craiova sau Bucuresti. La capitolul acesta, ca la multe altele, din nefericire, Sibiul e esuat lamentabil. Si cand te gandesti ca firma locala Cona a cladit stadioanele din Cluj si Craiova, iti dai seama ca nu a fost vorba de incompetenta autorităților, ci evident si rea intenție. RUSINOS!

  2. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  3. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Ioan Popescu

    Stadionul din centru ar trebui demolat si valorificat terenul.
    Primaria ar trebui sa investeasca intr-un stadion modern la marginea orasului cu parcari subterane si supraterane pe mai multe niveluri.
    Acolo ar fi loc bun si de concerte, nu ai aglomera nici orasul aiurea la meciuri, ai putea face si un Park&Ride, etc. Dar … mai bine ramai cu excedent bugetar de la an la an… nu ?

  4. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Republica Teleormăneană România

    Eu cred că operațiunea a fost un succes pentru cei ce au demarat-o.
    Stadionul a fost facut una cu pământul iar acum terenul poate încăpea pe mânuța cinstită a “dezvoltatorilor” imobiliari!
    Spuneți adio stadionului din parc acolo vor fi clădiri de birouri! Get used to it!
    Cu drag, Primăria Sibiu!

  5. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    S

    La fotbal suntem cei mai penibili din România. Nu din cauza rezultatelor ci din cauza administrării lor. Ce alt oraș mare din România si-a desființat în 25 de ani trei echipe de primele 2 ligi? Asta fără sa mai fie altele în oras la momentul respectiv. Iar acum își bate joc de a patra. Dacă reușesc sa o distrugă și pe asta, apai trebuie sa se dea o lege sa nu mai fie înființate echipe noi la Sibiu, decât de vreo companie străină. Sau și din tara, dar nu de către prostalai ca noi de aici. De vreo suta de ani nu reușim sa ținem una singura în viata mai mult de 10-15 ani. Noroc cu gaz metan în județul asta…

  6. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    me

    D-le Brylynski de cat timp mergeti la stadion? Miute sunt doar in capul unui pseudojurnalist care de fapt nu stie ca pe Municipal au jucat nationale precum Italia sau Polonia. Pe acelasi gazon s-a jucat o finala de Cupa Balcanica, au jucat, totodata si echipe importante din campionatul nostru. Pe acelasi gazon au calcat jucatori importanti, interni/externi dar nu dau nume ca si asa nu-i cunosti. Comparatia cu Dan Paltinisanu nu este valabila ( nici acolo nu s-au mai jucat meciuri importante). Nici macar la Pitesti. In concluzie si la Sibiu s-a jucat fotbal adevarat, intr-o vreme, dar informatia ajunge mai greu pana la Deva.

  7. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  8. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Paul Alexandru

    Sibiul are o super firma de constructii S C CONA , CARE A CONSTRUIT 2 SUPER Arene de fotbal la Craiova si Cluj….Cum au fost lasati amatorii de la SC CONSTRUCTII sa isi bata jjoc de noi si sa ne faca de ras..?

  9. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Erlkonig

    autorule, ia zi si mie un meci jucat de H’stadt in liga a 4-a. Chiar asa greu e sa te documentezi? sau iti trebuie un curs de Google?

  10. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Contact