X
joyme

Bere cehă, mici din carne de miel și atmosferă faină. JOYME PUB, cel mai nou local din Sibiu

JOYME PUB este cel mai nou pub din Sibiu deschis într-un loc strategic: la intersecția dintre Calea Dumbrăvii și Bulevardul Mihai Viteazul. Proprietarii localului și-au propus să le ofere clienților care vor decide să le treacă pragul un colț din micul orășel ceh Plzen, acolo unde se produce cea mai cunoscută bere din Cehia, Pilsner Urquell.

Pubul a fost deschis de un cuplu tânăr sibian, Radu Cristian și Liana Duță, care mai dețin un local în Sibiu, Play Off, și care spun că această afacere s-a născut din pasiunea pe care o au față de acest domeniu. „În liceu am lucrat la un restaurant de lux și mi-a plăcut domeniul, mi s-a părut foarte interesantă partea asta de socializare. Îmi place mult că pot să le ofer oamenilor un loc unde să se relaxeze”, spune Radu.

joyme3

Ideea de a face acest pub a venit demult: cu 3 ani în urmă cei doi au închiriat actualul spațiu din clădirea Pavilionului A din cadrul Cazarmei Artileriei, construită în timpul primarului Wilhelm Edler von Hochmeister.

„Ne-a luat 1 an și 2 luni să-l amenajăm, să obținem toate avizele și să pornim afacerea. Dar nu s-ar fi putut fără partenerii noștri Pilsner Urquell, Julius Meinl și Coca Cola. Pe ultimii doi îi știam de la celălalt local și le-am arătat proiectul. Principalii artizani ai proiectului JOYME PUB sunt cei de la Pilsner Urquell din Cehia. Ei au o bere de foarte mare tradiție. E prima bere pilsner din lume. Mai întâi a fost o tatonare – au venit, au văzut locul, după care cei din Plzen au vrut să ne cunoaștem. Ne-am dus, am stat o săptămână în Plzen și într-un final am agreat să facem proiectul împreună”, explică proprietarii. Investiția totală în pub se ridică la 500.000 de euro.

JOYME PUB s-a deschis pentru publicul larg pe data de 29 ianuarie 2019. Aici, sibienii pot alege din aproximativ 54 de feluri de mâncare, multe dintre bucate fiind preparate exclusiv sau fiind prezentate într-un stil diferit. Or, în bucătăria celor de la JOYME PUB poate fi găsit Alin Barabancea, care este cel mai bun tânăr bucătar european din anul 2017 și deținător al Cupei Sibiului în Artă Culinară din august 2018.

joyme1

„Când am creat meniul noi ne-am bazat pe bucătăria românească modernă, oarecum. Avem preparate tradiționale, dar gătite cu alte tehnici și prezentate într-un alt mod. Spre exemplu, noi avem micii din carne de miel pe care doar noi îi facem în Sibiu, nu-i face nimeni altcineva. Ne-am setat un pic să se și potrivească cu locația. Avem obrăjorii de vită, pe care îi facem într-un anume fel aici la noi, toți burgerii pe care îi avem sunt marcă înregistrată, coastele le fierbem în bere, fiind un local cu bere cu tradiție și alte preparate pe care le găsiți doar aici”, adaugă bucătarul.

Din deserturi, din primele zile papanașii au făcut senzație: „Avem o rețetă cu smântână foarte bună, pe care o aducem de la o doamnă din Sadu”.

Clienții care vin la JOYME PUB sunt diferiți: vin cei care muncesc la Centrul de afaceri, judecători sau angajați ai băncilor din apropiere. Proprietarii spun că prețurile din meniu sunt medii. „Nu suntem un local de lux, ne adresăm clientelei medii și oamenilor de afaceri”.

joyme4

Totuși, principala piesă de rezistență rămâne berea Pilsner Urquell, adusă direct din Plzen. Iar odată cu berea, a fost adusă și tradiția. „Berea Pilsner se diferențiază de celelalte prin tradiția ei. Inaugurată în 1842, aceasta păstrează și astăzi același proces de producție: se folosesc aceleași ingrediente cehești de înaltă calitate și același proces de producție. Se remarcă printr-o foarte mare atenție la detalii: halba trebuie să aibă 2-5 grade, iar berea este turnată de o persoană specializată, numită simplu, tapster. Există trei moduri de servire a berii: hladinka (3 degete de spumă, restul bere), mlko (2 degete de bere, 3 de spumă) și snyt (numai spumă). Momentan, în România, accentul este pus pe primul mod de servire. Pe lângă acestea un alt mod unic de turnare este cel în sens invers: mai întâi spuma și sub spumă sigilezi berea ca să nu se oxideze. JOYME PUB păstrează ritualul de servire autentic, ce asigură păstrarea calității și gustul berii”, explică Radu.

Pe viitor, când pubul va deveni destul de popular și neîncăpător, proprietarii promit că berea va fi servită numai la tanc, așa cum se face în Cehia.

joyme2

Capacitatea JOYME PUB este de 99 de locuri. Localul este deschis de luni până joi de la 8 dimineața până la miezul nopții, iar în weekend – până la 2 noaptea.

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

9 opinii

  1. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  2. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Mihaela Coruz

    Papanașii extraordinari. Mai ales că e printre puținele locuri cu papanașii fierți. Și smântână e divină. Problema localului e atmosfera creata de muzica. Ori e prea tare muzica, ori prea încet… Și nu se potrivește mereu cu decorul. Ar merge uun soft rock, indie… In loc de muzică de taxi.

  3. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Anisoara Rulment

    Noua ne-a placut mult ciorbita de vacuta, portiile au fost generoase, impreuna cu mujdei de foarte buna calitate. La felul 2, am servit traditionalul bulz local, de asemenea, cu portii generoase, asa cum ne place noua la romani. Per total s-a meritat ca pret/calitate, bericioaicele au fost reci si bune. Vom m-ai reveni cand ne intoarcem la Sibiu, a fost bine.

  4. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  5. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  6. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  7. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Dragos

    As vrea sa-i vad si eu pe bucatarii aia care rezista la un program de la 8 la 2 dimineata, plus curatenie de final plus venit dimineata cu cel putin 1 ora inainte de deschidere… Ca la 54 de feluri de mancare .. majoritatea meniului e din pungi congelate. Dl Barabancea sigur doarme acolo.

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

      Alin

      Domnule Dragoș sau orice alt nume aveți in spatele acestui comment,va asigur ca nu dorm acolo și ca bucătarii noștri care sunt 8 la număr lucrează in regim de 5 cu 2,care se practica in majoritatea restaurantelor din Sibiu și țin sa va anunț ca programul nostru de servire a mesei este de la ora 12:00 la orele 23:00 . Plus ca dumneavoastră criticati programul doar pentru faptul ca,conducerea restaurantului a avut bunul simt de a va găzdui pana la ora mai sus menționata . As avea rugămintea sa vorbiți in cunostinta de cauza sau sa va informați real înainte de a face aceste comment-Uri care sunt ireale și negative . Iar totodata va pot spune ca dacă doriți sa aflați detalii despre programul meu va pot da numărul agentului meu sa discutați cu el,dar va anunț dinainte ca este mare tariful doar pentru informații :)

  8. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

Lasă un răspuns către Dragos Anulează răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Sibiu
  • Contact