Vineri,
29.03.2024
Cer Senin
Acum
20°C

Fără permis, a condus o mașină cu care a avariat alte patru și a fugit de la locul accidentului

Fără permis, a condus o mașină cu care a avariat alte patru și a fugit de la locul accidentului

Un bărbat din Avrig a fost sancționat aspru de polițiștii sibieni, după ce a condus o mașină fără să dețină permis, a provocat un accident în lanț și a fugit de la locul incidentului.

În fapt, la data de 17 martie, în jurul orei 19:30, bărbatul a condus un autoturism pe DN 1, km. 306, intrarea în municipiul Sibiu dinspre Șelimbăr, unde, pe fondul nepăstrării distanței de siguranță în mers, a produs un carambol în urma căruia a rezultat avarierea a patru autoturisme, relatează IPJ Sibiu. Imediat după producerea evenimentului, șoferul a abandonat autoturismul și a fugit spre localitatea Șelimbăr, fără a se prezenta la unitatea de poliție competentă în termenul legal de 24 de ore.

În urma cercetărilor efectuate, la data de 25 martie a.c., polițiștii rutieri au identificat șoferul care a produs tamponarea în lanț, constatând că bărbatul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule, arată sursa citată.

În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de conducere fără permis.

 

Foto: arhiva TS

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Vizualizari: 1682

Cristina Bălău

de Cristina Bălău

Eveniment, Cultură 
Telefon:
0770 962 946
E-mail: cristina[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

2 comentarii

dancp2

Acum 5 ani

era din dinastia lazariciu?
Raspunde

de gringo lada

Acum 5 ani

Vo rog cu toata puterea sufletului, tanti autoarea de articol, daca se poate sa precizati care este sanctiunea aplicate de politisti ? cumva arestarea ?
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus