X
CL (5)

Acum doi ani erau împotrivă. Cum vor vota acum FDGR și PNL în cazul filmării ședințelor de Consiliu local?

Chestiunea transmiterii în direct a ședințelor Consiliului local Sibiu revine pe masa aleșilor locali. În 2016, majoritatea formată din FDGR și PNL a respins o astfel de propunere, motivând că dezbaterile din forul legislativ local nu reprezintă interes pentru sibieni.

La fel ca în 2016 și acum tot dinspre PSD Sibiu vine propunerea de modificare a Regulamentului de organizare și funcționare a Consiliului local Sibiu. Doar că, spre diferență de 2016, acum întreg grupul de consilieri locali ai PSD semnează expunerea de motive prin care se solicită “transmiterea în direct, în format audio-video, a dezbaterilor asupra proiectelor de hotărâri înscrise în ordinea de zi a ședințelor și publicarea înregistrării acestora pe site-ul Primăriei municipiului Sibiu“.

Consilierii PSD Sibiu sunt cei care susțin că astfel de transmisii sunt necesare pentru a crește încrederea cetățenilor în clasa politică și în instituțiile statului. “Neîncrederea în clasa politică, în instituțiile statutului ne conduce către un deficit de democrație“, se arată în expunerea de motive semnată de Elena Colceriu, Claudia Sîmtion, Liviu Cotârlă, Ioan Stroie, Tiberiu Mitrea și Daniel Moșin (grupul de consilieri locali ai PSD).
Ei invocă principii precum “guvernarea deschisă“ sau “transparența decizională“ în susținerea necesității transmiterii ședințelor de Consiliu local. “Potrivit principiului transparenței, autoritățile publice au obligația să își desfășoare activitatea într-o manieră deschisă față de public, în care accesul liber și neîngrădit la informațiile cu caracter public să constituie regula, iar limitarea accesului la astfel de informații să fie doar o excepție, asigurând totodată respectarea și aplicarea legii în mod unitar. Considerăm că membrii Consiliului local al municipiului Sibiu au fost aleși de cetățeni prin votul exprimat democratic, iar hotărârile Consiliului local al municipiului Sibiu trebuie să fie adoptate în interesul și aduse la cunoștința cetățenilor“, înșiră reprezentanții PSD Sibiu în susținerea demersului lor.

Ca urmare a expunerii de motive mai sus amintită, aparatul din cadrul Primăriei Sibiu a redactat un proiect de hotărâre pentru modificarea Regulamentului de organizare și funcționare a Consiliului local Sibiu. Modificarea impune ca ședințele forului legislativ local să fie transmise în direct pe site-ul Primăriei, după care, în cel mult trei zile, înregistrarea video să fie publicată pe același site.

Cum ședințele CL Sibiu sunt publice, reprezentanții Primăriei se mai obligă, potrivit aceluiași proiect, să informeze participanții referitor la înregistrările video, în contextul noului regulament de protecție a datelor cu caracter personal.

Proiectul de hotărâre referitor la înregistrarea ședințelor Consiliului local

Proiect cu repetiție

Un proiect identic a mai fost inițiat la începutul mandatului actualului Consiliu local, mai precis în august 2016. Tiberiu Mitrea (PSD) a fost cel care a inițiat acest proiect, avizat de comisiile de specialitate și de către primarul Astrid Fodor.
Doar că, la momentul dezbaterii în plenul CL, majoritatea FDGR – PNL s-a opus. ”Am reanalizat cu consilierii FDGR acest proiect. Înregistrarea video și audio a ședințelor Consiliului local nu ar aduce nici un plus, deoarece cetățenii sunt interesați de finalitatea acestor proiecte de hotărâri. Dezbaterea proiectelor locale nu prezintă niciun interes, ci finalitatea acestora. Am verificat și niciun alt municipiu din România nu are pe site linkuri către înregistrarea video a ședințelor consiliilor locale. Considerăm că ordinea și solemnitatea ședințelor Consiliului local s-ar pierde în detrimentul spectacolului electoral”, a declarat, printre altele, Bianke Marion Grecu (FDGR), înaintea respingerii proiectului.

De această dată, consilierii PSD Sibiu au avut grijă să enumere în expunerea lor de motive faptul că în județul Sibiu sunt transmise în direct ședințele Consiliului Județean, dar și ale consiliilor locale din Mediaș, Avrig sau Târnava, de exemplu. Iar printre exemplele date la nivel național se numără București, Brașov, Oradea, Cluj-Napoca, Iași și Târgu Mureș.

Puține dezbateri

Ședințele Consiliului local Sibiu au loc în fiecare ultimă zi de joi a lunii și sunt, de obicei, foarte puțin animate. 15 – 20 de minute este durata medie a unei ședințe, chiar dacă pe ordinea de zi sunt între 30 și 40 de proiecte de hotărâri. Dezbătute în comisiile de specialitate ale CL Sibiu (comisii care se întrunesc în ziua de marți de dinaintea ședinței), proiectele de hotărâri sunt votate “pe bandă rulantă“, singura voce care se aude de obicei fiind cea a președintelui de ședință care dă citire proiectului și a secretarului de stat care anunță rezultatul votului exprimat prin ridicarea mâinii.
Singurele luări de poziții aparțin consilierilor PSD, dar nici acestea nu sunt dese (sunt ședințe în care nu există discuții pe marginea proiectelor). Totodată, mai iau cuvântul în plen, uneori, și reprezentanți ai FDGR pentru a explica anumite puncte de vedere.

Procesele verbale cu stenograma ședințelor de Consiliu local sunt publicate pe site la o lună după ședință.

Citește și Consiliul local Sibiu: FDGR și PNL au votat ca ședințele să nu le fie filmate și făcute publice

Foto: arhiva TS

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

6 opinii

  1. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  2. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

      Republica Teleormăneană România

      Ba sa-ți vină să crezi!
      Și ei vor la fel de „mult” ca toți ceilalți aleși locali dar prin propunerea asta îi pun pe FDGR+PNL în colț. Dacă pică propunerea, ciuma roșie se bate cu pumnul în piept că „ei vor dar nu-s lăsați” (de 30 de ani …) dacă trece, câștigă puncte pentru transparență și pac apare vreo poveste lacrimogenă cu beizadeaua din conducere care lupta cu statul perpendicular când era mic!
      TrăiasCĂ CAmpania!

  3. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  4. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Cititescu

    In principiu, in Parlamentul Romaniei nu ar trebui sa aiba acces persoane care nu au functionat cel putin o legislatura ca primar sau consilier orasenesc, municipal sau judetean si care au demonstrat prin activitatea lor ca merita sa ajunga parlamentari.
    Transmiterea in direct sau inregistrate video a sedintelor consiliilor locale sau judetene, ar fi cea mai eficienta forma de cunoastre a calitatii, implicarii si comportamentului alesilor sau viitorilor alesi, alegatorii ar vota in cunostinta de cauza, iar in Parlament nu vor mai ajunge persoane de proasta factura care uneori nu au nici o legatura cu localitatea in cauza.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Sibiu
  • Contact