X
stadion

Cât din stadion “era gata“ când Primăria a decis să rezilieze contractul: peste 80%

Lucrările la stadionul municipal Sibiu au fost întrerupte prin rezilierea contractului înainte de finalizarea hidroizolației tribunei principale. Potrivit administrației locale, la acest moment mai sunt de executat mai puțin de 20% din lucrările prevăzute în această primă etapă de reabilitare și modernizare a stadionului.

Decizia reprezentanților Primăriei municipiului Sibiu de a rezilia contractul cu societatea Construcții SA, anunțată în cursul zilei de duminică, vine ca urmare a faptului că, pentru a treia oară, asocierea care gestiona lucrările nu a reușit să își respecte termenele asumate.
Ultimul termen asumat de asocierea Construcții SA – Arhimus SRL a fost cel de 15 martie 2019.
La acea dată, avansul lucrărilor era de 80%, arată Primăria municipiului Sibiu într-un răspuns transmis la solicitarea Turnul Sfatului. “Au fost executate și achitate peste 80% din lucrările prevăzute de contract. Au mai rămas de executat următoarele lucrări: finalizarea hidroizolației; turnarea șapei; montarea scaunelor pentru spectatori; furnizarea și montarea băncilor de rezervă, montarea scaunelor în sectorul VIP și în lojă și montarea treptelor“, se arată în răspunsul administrației locale.

”Având în vedere faptul că lucrările nu au fost finalizate conform contractului și în termenul prevăzut de acesta, executantul SC Construcții SA – Arhimus SRL a fost notificat privind punerea în întârziere. În conformitate cu clauzele contractuale, în data de 15 aprilie contractul va fi considerat reziliat de drept, iar până la acea dată executantul va continua să plătească penalizări de întârziere”, anunțul Primăriei Sibiu referitor la rezilierea contractului

Penalități de sub 3%

Până acum, asocierea desemnată câștigătoare a contractului în valoare inițială de 6,93 milioane de lei, fără TVA, a primit penalități care au o valoare totală de mai puțin de 3% din valoarea totală a lucrărilor. Primăria susține că va mai aplica penalități și la facturile pe care constructorii urmează să le mai aducă. “Pentru lucrările la interior neexecutate până la termen s-au aplicat și încasat penalități în valoare de 155.525,79 lei. Pentru lucrările la exterior al căror termen de finalizare a fost data de 15.03.2019 urmează sa fie aplicate penalități la situațiile de lucrări pe care constructorul le va preda până în data de 15 aprilie, când contractul se va rezilia“, se arată în răspunsul transmis de Primăria Sibiu.

Hidroizolația stadionului, unul din “cuiele lui Pepelea“ în derularea acestui contract

Hidroizolația stadionului, unul din “cuiele lui Pepelea“ în derularea acestui contract

Ce urmează

După rezilierea contractului anunțată pentru ziua de 15 aprilie, administrația locală va trebui să angajeze un nou constructor. Acest lucru se va putea realiza prin intermediul unei noi proceduri de atribuire publică a contractului de execuție lucrări și numai după expertizarea lucrărilor deja executate.

Aceasta, însă, este doar o primă fază de lucrări de intervenție la stadionul municipal. Anul trecut, Primăria Sibiu a anunțat că în a doua etapă urmează a fi lansată o nouă lucrare, de modernizare și extindere a stadionului la o capacitate de 19.000 de locuri.

Chestiunea hidroizolației

Faza în care se află acum șantierul reabilitării stadionului municipal – cea a hidroizolației tribunei oficiale – a fost unul din “cuiele lui Pepelea“ în derularea contractului în discuție. Problemele de aici au apărut la finele lui iulie anul trecut, când firma constructoare a anunțat că în urma îndepărtării vechii șape și a vechii hidroizolații, a descoperit că la suprafață au ajuns armături care trebuie curățate și protejate cu mortare speciale. Printre problemele ascunse identificate se mai numără și fisuri superficiale care trebuie închise și că soluția tehnică identificată este cea a unor mortare auto-nivelante pentru hidroizolație.
Chestiunea este mai complicată, susțineau constructorii, deoarece dacă folosesc hidroizolația propusă prin proiectul tehnic, atunci vor trebui să folosească și mortare speciale, altfel producătorul hidroizolației nu mai oferă garanție. Totodată, cei de la Construcții SA au anunțat că aceste lucrări pe care le considerau suplimentare vor duce la decalarea termenului de finalizare a lucrărilor. ”Construcții SA nu va executa nicio lucrare suplimentară fără adiționarea acesteia la contract printr-un act adițional semnat”, avertizau în 28 iulie 2018 constructorii.
Chestiunea acestor reparații suplimentare a fost unul din principalele subiecte pe care reprezentanții Primăriei și cei ai Construcții SA nu au reușit să ajungă la o soluție de comun agreată în timp util. ”Menționăm că lucrările de reparații, hidroizolare, execuție șape și montaj scaune în tribună nu au fost eșalonate, având în vedere că până la această dată nu a fost aprobată de către Beneficiar niciuna dintre soluțiile transmise de Asociere”, arătau, spre exemplu, cei de la Construcții SA în 3 septembrie 2018, cu o lună și jumătate înaintea termenului inițial de finalizare a lucrărilor.

Aceste lucrări suplimentare au fost estimate de cei de la Construcții SA ca având o valoare de 615.853 de lei. Iar pentru executarea acestora era solicitat un termen suplimentar de execuție de 22 de zile, care să fie prins într-un act adițional. De cealaltă parte, reprezentanții administrației locale au insistat ca soluția de remediere a deficiențelor să fie cea propusă de către SC Techmedia SRL din Iași, societatea care a întocmit documentația tehnică de avizare a lucrărilor de intervenție, pe baza căreia a fost elaborat mai apoi proiectul tehnic.
În aceste condiții, cei de la Construcții SA arătau că vor executa lucrările după cum indică Primăria prin opinia celor de la Techmedia, dar nu vor interveni pentru eventualele remedieri necesare decât după realizarea unei expertize. În plus, pentru anumite lucrări ”impuse de proiect în faza DALI și preluate în mod forțat de proiectant”, cei de la Construcții SA anunțau că nu își asumă nicio garanție.

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

5 opinii

  1. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    rammstein

    parca in proiect tribunele erau acoperite ???…sau asta e alt stadion…!!!…cosmetizarea asta la vechiul stadion a durat atat ???>..de ce nu dati imaginile cu proiectul initial al stadionului.???pai avea dreptate miriuta ca-si vinde casa din budapesta, daca stadionul asta va fi gata anul asta…

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

      Eu, sibianul

      (Re)constructia tribunelor este faza a doua, care nici nu a fost licitata inca, faza in care mai intra tabela de marcaj, nocturna, refacerea totala a suprafetei de joc, etc.; in prima faza, trebuiau daramate tribunele vechi, cosmetizata tribuna mare, vestiarele, refacuta pista de atletism si… carpita suprafata de joc (ziceau ceva de inlocuit suprafete din gazon, montat porti noi, banci de rezerve, etc). Deci, pe cand va fi gata autostrada Sibiu – Pitesti, probabil va fi gata si stadionul…

  2. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Stadion a la Romanica

    Se vede unde sunt bani privati ….exemplu mall`ul care se ridica peste noapte tot mai mult si unde sunt bani publici…totul se distruge si nu se face nimica.
    Asta este Romanica …..

    PS:
    Mai bine il faceau afara din oras, il daramau complet si faceau o sala de sport ca la Cluj. (Este nevoie de o sala mai mare ).

  3. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Von Bock

    Toata lumea da in Constructii SA dar onor Primaria nu tb sa se gandeasca de vreo 4 ani ca avem o echipa in divizia C fara stadion si parca in Germania ,Tara Tarilor, echipele din a 3 a liga au stadioane de prima liga. Bine ca avem excedent de 80 mil euro si stam cu ruptura aia de stadion .

  4. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    bzzz

    Nici nu va inchipuiti cat de rau imi pare ca aveti dreptate “Eu,sibianul” si “Stadionul a la Romanica”.
    Aveti foarte, foarte mare dreptate. Nu vreau sa fiu carcotas dar madame Aristide este cu mult sub Werneras. Daca in orasul din care este führer-ul merg treburile asa apai ce ne miram de jud. den TL sau mai stiu eu care? Daca aici unde presintele putea sa ii traga de maneca pe primar, contructor si pe restul agaricilor se intampla chestii din astea apai eu nu mai trag nici o nadejde. Suntem fara scapare! Stau cu fundul pe un munte de bani si il tuF pe interese proprii in loc sa il foloseasca in interesul comunitatii. Este incredibil cum de aproape 30 de ani se folosesc cam aceeasi “algoritmi ” de furt. La inceput au furat cat s-a putut prin metoda “falimenteaza, dupa care vinzi la pret de rahat”. Dupa ce au falimentat tot ce a fost de stat si tot ce a fost de EUROinteres au trecut la metoda “licitatie , relicitata”.
    Sa revenim la subiect. Cum se numesc juristii si angajati din primarie daca nu sunt in stare sa faca niste contracte cu clauze stricte si clare in favoare noastra? INCOMPETENTI sau HOTI???? Manca-v-ar pamantul pe toti care ati saracit/saraciti tara asta!!!!

Lasă un răspuns către rammstein Anulează răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Sibiu
  • Contact