Deși primăria a anunțat încă de la finalul săptămânii trecute că a reziliat contractul cu asocierea Construcții SA – Arhimus SRL, stadionul arată acum mai bine ca oricând în ultimele nouă luni.
Imaginile realizate la începutul acestei săptămâni arată că lucrările se apropiau de final, deși cu pași foarte mici. Finisajele exterioare în zona tribunei par a fi aproape gata, precum și căile de acces. Tribuna însă în continuare nu are scaune, iar din peisaj lipsește complet și sistemul de turnicheți.
Până în acest moment municipalitatea nu a precizat stadiul lucrărilor. De asemenea, la o privire atentă, nici calitatea gazonului nu este una prea bună, pe alocuri fiind doar mocirlă.
După rezilierea contractului ar trebui realizată o expertiză care să analizeze volumul și calitatea lucrărilor realizate până în prezent. Pe baza acestei expertize ar urma lansată o nouă procedură de achiziție pentru finalizarea lucrărilor.
Din istoricul achizițiilor derulate în ultimii ani de administrația locală, durata acestora însă se poate prelungi chiar și mai mult de un an. În tot acest timp, ca și până acum, FC Hermannstadt joacă la Pitești meciurile ”de acasă” și se luptă din greu să nu retrogradeze în Liga 2, fără să fi apucat să joace măcar o partidă la Sibiu.
http://www.turnulsfatului.ro/2019/03/26/exemplu-de-implicare-un-sibian-isi-ofera-muncitorii-cu-titlu-gratuit-pentru-finalizarea-stadionului-municipal/
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: App Image , Primăriei Sibiu , Execuție Lucrări , Stadionului Muncipal , Pentru Sibiu , municipalitate , stiri sibiu
Vizualizari: 4677
Ultimele comentarii
Acum 7 ore
Gigil sibianu forta
Acum 7 ore
Sorin Stoica
Acum 7 ore
Rădulescu
Acum 8 ore
Popa
Acum 8 ore
Dincă