X
bunatati de la sibiu

Lidl, despre Săptămâna sibiană: au fost furnizori locali care ar fi vrut, dar nu s-a putut. ”Nu aveau capacitate”

Ca urmare a parteneriatului semnat cu reprezentanții programului Sibiu Regiune Gastronomică Europeană, lanțul de magazine Lidl România a lansat, de luni, campania promoțională ”Bunătăți de la Sibiu”. A fost a doua promoție de acest fel, după cea de anul trecut, numită ”Săptămâna sibiană”. Cum au fost alese firmele sibiene care să facă parte din aceste campanii, de ce au fost refuzați anumiți furnizori și care ar fi condițiile pe care ar trebui să le îndeplinească sibienii care își doresc ca ale lor produse să facă parte din acest proiect-pilot sunt printre întrebările pe care le-am adresat reprezentanților Lidl România.

Un ”program de dezvoltare economică regională durabilă” este una din definițiile care pot fi date programului Sibiu Regiune Gastronomică Europeană. În acest context, reprezentanții acestuia au încheiat de anul trecut un parteneriat cu Lidl România, parteneriat în cadrul căruia retailer-ul de origine germană a inițiat și o serie de campanii proprii. Una din acestea este cea generic denumită ”Săptămâna sibiană”, în cadrul căreia pe rafturile magazinelor se încearcă aducerea de produse tradiționale din regiune, de la furnizori locali, ”ambalate în cutii cu un design special realizat pentru această ocazie”.

După prima ”Săptămână sibiană” care a avut loc în noiembrie 2018, săptămâna aceasta cei de la Lidl au lansat o nouă campanie similară, sub numele ”Bunătăți de la Sibiu”. Cârnați, crenvurști, brânză de vacă, muștar, pateu, cozonac, turtă dulce, biscuiți, praline sau vinuri – produse la Sibiu – au fost puse în vânzare în magazinele Lidl din toată țara. Producătorii acestora, însă, sunt cel puțin din categoria celor medii, cu cifre de afaceri de milioane de lei, ca să nu mai vorbim de producători mari care oricum s-au impus pe piața din România, precum Scandia sau Boromir. Prin urmare, am cerut celor de la Lidl să ne explice cum ”se poate ajunge” pe rafturile unui lanț de magazine, cel puțin în cadrul acestor săptămâni promoționale. Iar principalul impediment în relația cu un astfel de retailer pare a fi capacitatea de producție. Nu produc sibienii, cât au nevoie nemții pentru a vinde românilor.

Turnul Sfatului: Care sunt producătorii și produsele din Sibiu pe care românii le pot găsi în rețeaua Lidl?

Lidl România: Producătorii sibieni alături de care am colaborat pentru Săptămâna Sibiană la Lidl sunt Amylon, Grewe, Scandia, Complex Turistic Transfăgărășan, Sitemani, Pralin și Augusta Consult. Produsele pe care aceștia le-au livrat acoperă o gamă variată de categorii, precum produse lactate, dulciuri, vinuri, produse de panificație și prăjituri, mezeluri și conserve.

Numărul și diversitatea producătorilor s-au modificat de la prima promoție, cea din noiembrie 2018?
Numărul furnizorilor nu s-a schimbat, însă am crescut diversitatea produselor pe care le-am adus la raft. De exemplu, cu ocazia primei Săptămâni Sibiene de anul acesta, clienții din toată țara au putut găsi, în plus, față de Săptămâna Sibiană anterioară, specialități locale precum pasta vegetală Greuceanu, Mușchi Azuga Scandia Sibiu sau Muștar extra Casa Sibiană.

Cât de ușor sau dificil a fost să identificați producători sibieni și produse sibiene care nu existau în oferta Lidl înaintea acestor campanii? Întreb acest lucru deoarece am văzut în general nume de producători mari (cum ar fi Scandia sau Boromir) sau cel puțin din categoria celor medii (Casa sibiană – Sitemani, Grewe Veștem).

A fost un demers prin care am căutat activ producători din județul Sibiu, care au în portofoliu produse cu specific local. Cunoșteam deja o parte dintre furnizorii cu care am colaborat pentru Săptămâna Sibiană (de exemplu, Scandia), dar am reușit să identificăm și furnizori mai mici, precum Pralin sau Complex Turisitic Transfăgărășan. Cu ajutorul Camerei de Comerț și Industrie Sibiu, am reușit să luăm legătura cu furnizori noi pentru Lidl, ale căror produse au fost prezente sau vor fi prezente pe rafturile magazinelor noastre. Un bun exemplu în acest sens este Augusta Consult, care produce vinurile Apold.

Au existat și producători care v-au contactat, dar ale căror produse nu le-ați putut include în promoție? Dacă da, care au fost motivele?

Una dintre promisiunile noastre către clienți este că pot găsi în toate cele peste 240 de magazine din România aceleași produse. Astfel, au fost situații în care furnizorii interesați să colaboreze cu noi pentru Săptămâna Sibiană nu au putut susține demersul nostru, pentru că nu aveau capacitatea să ne aprovizioneze cu cantitățile de care aveam nevoie. Cu toate acestea, și în acest caz, suntem în permanent contact cu acești furnizori pentru a găsi cele mai bune soluții, astfel încât și produsele lor să ajungă în magazinele noastre.

Au existat demersuri pentru a aduce pe rafturile magazinelor Lidl și produsele unor producători mai mici? Care ar fi, pentru un lanț de magazine precum Lidl, impedimentele în a oferi spațiu de vânzare și micilor producători?

Una dintre provocările din colaborarea cu furnizorii mai mici este capacitatea acestora de producție, având în vedere faptul că trebuie să poată livra o cantitate suficientă de marfă pentru a acoperi toate magazinele Lidl din toate județele țării. Încercăm, însă, să găsim împreună cu aceștia cele mai bune soluții pentru a putea avea la raft și produse de la furnizori mai mici.

Câte astfel de campanii “Bunătăți de la Sibiu“ mai sunt programate în cursul acestui an? Cum ar putea și alți producători din Sibiu să fie parte din aceste campanii? Care sunt condițiile pe care ar trebui să le îndeplinească?

Pe lângă săptămânile promoționale, Lidl va pregăti și o serie de activități și evenimente în Sibiu, prin intermediul cărora va aduce și mai aproape de clienții săi produsele cu specific local. Împreună cu Camera de Comerț și Industrie Sibiu, continuăm să identificăm noi furnizori. Condițiile esențiale pe care aceștia trebuie să le îndeplinească sunt cele legate de rațiuni logistice, respectiv cele legate de capacități de producție – furnizorii trebuie să poată asigura marfă suficientă pentru cele peste 240 de magazine Lidl.

Din punctul dumneavoastră de vedere, care este câștigul Sibiului și care este câștigul Lidl ca urmare a campaniilor “Bunătăți de la Sibiu“?

Odată cu programul Sibiu Regiune Gastronomica Europeană și parteneriatului cu Lidl, Sibiul va beneficia cu siguranță la capitolul turism, pentru că produsele tradițional-sibiene vor deveni accesibile românilor din toată țara, trezindu-le acestora apetitul pentru gastronomia locală a regiunii. Mai mult decât atât, parteneriatul dintre furnizorii sibieni și Lidl contribuie și la dezvoltarea economiei locale, pentru că aceștia au oportunitatea de a-și vinde produsele în întreaga noastră rețea, la nivel național.
Pentru noi, este un foarte bun prilej de a identifica noi furnizori și de a stabili relații comerciale de lungă durată. Unul dintre principalele noastre obiective, încă de la intrarea pe piața din România, a fost de a lucra cu un număr tot mai mare de furnizori locali și ne bucurăm că am reușit să creștem acest număr de la an la an.

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

3 opinii

  1. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Io

    Parteneriatul cu Lidl, marele eșec al SRGE.
    Citit regulamentul, misiunea si scopul Regiunilor Gastronomice Europene si veti înțelege.

  2. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    sibienii locali

    Da , cine sunt reprezentantii cu care a ti discutat ? ei stiu ca preturile oferite producatorilor locali sunt ft mici ? dau exemplul produselor importate la pret de dumping , ca sa le oferim si noi preturi similare , insa calitatea celor importate este indoielnica .
    Parteneriat cu SRG ? doar dc ai pile !!! nu te baga nimeni in seama .
    Sunt in permanent contact cu producatorii …. care ….
    pretentiile lor sunt mari pe preturi mici . Noi nu stim sa ne aparam productia locala . Nici pana astazi nu s au platit subventiile pe animale , cum sa supravietuim cu preturile lidl ???

  3. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Contact