Vineri,
29.03.2024
Partial Noros
Acum
18°C

Soluția Consiliului Județean pentru ambuteiajele din Cartierul Arhitecților: a treia bandă de circulație

Soluția Consiliului Județean pentru ambuteiajele din Cartierul Arhitecților: a treia bandă de circulație

Reprezentanții Consiliului Județean Sibiu intenționează ca, în continuarea proiectului de lărgire a Căii Cisnădiei derulat de Primăria Sibiu, să lărgească cel puțin o parte din drumul județean care trece prin dreptul Cartierului Arhitecților.

În calitate de administrator al DJ 106C, Sibiu – Cisnădie, Consiliul Județean Sibiu își propune să intervină cu lucrări de modernizare a drumului pe care, în fiecare zi lucrătoare, se formează cozi imense de mașini dinspre Cartierul Arhitecților către Sibiu. “În bugetul pe anul 2019 am alocat fonduri pentru realizarea unui studiu de trafic a întregii zone. Soluția pe care noi am identificat-o și sperăm să fie confirmată de specialiști prin acest studiu de trafic este aceea de a se amenaja o a treia bandă de circulație. Noi credem că ar mai fi loc pentru o astfel de bandă de circulație“, arată Daniela Cîmpean, președinta CJ Sibiu.

Proiectul celor de la Consiliul Județean ar urma cuplat la cel al Primăriei Sibiu, care a lansat la finele anului trecut o licitație pentru proiectarea a patru benzi de circulație la ieșirea din Sibiu către Cisnădie. Calea Cisnădiei ar urma să aibă aceste patru benzi de la intersecția cu strada Gheorghe Dima până la limita administrativă a orașului, deci până la marginea Cartierului Arhitecților. “Noi vrem să venim în continuarea proiectului Primăriei Sibiu, cu o a treia bandă de circulație, cel puțin până la podul peste Seviș“, arată Daniela Cîmpean. Anul acesta fondurile alocate sunt doar pentru studii și documentație, alocarea bugetară pentru execuția propriu-zisă a lucrărilor urmând a fi făcută din viitoarele exerciții financiare.

În paralel, de anul trecut, Primăria din Cisnădie a demarat proiectul amenajării unei piste de biciclete între Cisnădie și Sibiu. Pista este în curs de amenajare pe partea stângă a drumului (pe sensul de mers dinspre Cisnădie) până după podul peste Seviș, de unde – prin intermediul unei treceri de pietoni cu semafor – traseul pistei ar urma să se mute pe partea dreaptă a drumului și să continue până la intrarea în Sibiu. Pentru această lucrare, administrația din Cisnădie speră să primească o cofinanțare din bugetul județean care să acopere jumătate din investiții. “Pista de biciclete este, de asemenea, o soluție pentru respectiva zonă și sper să conving colegii noștri să susținem și noi acest proiect“, a mai declarat Daniela Cîmpean.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

24 comentarii

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Sufana

Acum 5 ani

Daca saracii si-au luat case ieftine acolo pentru ca nu au bani ca noi, sibienii adevarati, inseamna ca primaria trebuie sa ii ajute? Eu nu sunt de acord cu asa ceva. Saracii sa steie cum si-au asternut!!!
Raspunde

Cetățean arogant

Acum 5 ani

Chiar numai atâta te duce mintea?!
Raspunde

Unul

Acum 5 ani

Gandesti ingust si numai prin prisma banilor, ai impresia a a avea bani esti neaparat bogat -bogat material, dar sufleteste se vede ca esti mic de tot, asa ca la Poiana - dupa nume esti de acolo.
Raspunde

Alzara 1918

Acum 5 ani

Un dobitoc
Raspunde

Sufanu

Acum 5 ani

Ti-ai cumpart tu o casa cu banii tai, sau ti-a dat ma-ta una sa stai in ea... bogatule
Raspunde

Shadow

Acum 5 ani

Idioțenie. O să se facă dop la giratoriul cu Rahovei. Dacă vrei să se circule mai fluent faci cumva să-i convingi pe oameni să lase mașina acasă. Dar nu cu benzi de biciclete pe trotuar din piatră cubică. Centuri și autobuze. Dar no, las'că merge și așa.
Raspunde

Ciresica

Acum 5 ani

si alora de pe Cisnadiei care urmeaza sa se trezeasca cu banda carosabila sub geam ce le propuneti? sa se mute in arhitectilor, ca asta e singura solutie pe care autoritatile au fost in stare sa o gaseasca in atatia ani de zile? ati discutat cu locatarii de la parter macar?
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

sibian100%

Acum 5 ani

Singura soluție,relocarea câtorva fabrici în Vâlcea și așa ar pleca o mare parte a săracilor din C.Cisnadiei.
Raspunde

#sibiu

Acum 5 ani

La cat de prost esti ma mir ca nu stai si tu pe C. Cisnadiei. Eu sunt sibian si stau acolo, fara a fi un idiot ca tine ( am mai multa minte) si nu lucrez intr-o fabrica ce ar trebui relicata
Raspunde

Inspectorul Javert

Acum 5 ani

Puțin, foarte puțin ...soluția CJ este târzie şi cu impact mic, dacă vorbim despre fluidizarea traficului ,pe Calea Cisnădiei .Din Cartierul Arhitecților orce persoană care doreşte să ajungă cu maşina în orce locație din Sibiu sau Şelimbăr trebuie să ,,aglomereze "Calea Cisnădiei ,indiferent de destinație :Dedeman ,Vasile Aron ,Gară ,Terezian ,Parcul industrial vest ,Turnişor, Valea Aurie .Pe lângă asta deocamdată ,,SOLUȚIA CONSILIULUI JUDEȚEAN " este doar o poveste .Pentru reducerea ambuteiajelor din Calea Cisnădiei este nevoie de colaborarea sinceră a primarilor din Sibiu ,Cisnădie şi Selimbăr.
Raspunde

Alzara 1918

Acum 5 ani

Cum a fost aprobat un asemenea proiect urbanistic ? Ispas a fost singur de capul lui ca in pădure ?
Raspunde

Alzara 1918

Acum 5 ani

Poate transmite cineva autorităților , inclusiv Prefectura : statua de trasformatoare electrice a fost construită la Ciresica pe malul drept al Văii Săpunului pentru că era in extravilan și nici in perspectivă nu era extinderea pe acea direcție . Astăzi ( mâine !) , in fata faptului împlinit se impune mutarea stației pe malul drept al Sevișului cu desființarea corespunzătoare a liniei de 110 KV ; spațiul eliberat permite șosea cu doua benzi pe sens , pista de biciclete , trotoar , peluza , copaci ! Lipsesc : interes , voința , pricepere , autorizații , finanțare și muncitori ( toate plecate împreuna cu cele cinci milioane peste granița ) .
Raspunde

Ioi

Acum 5 ani

Tu nu stii ce vorbesti. Muta ma-ta statia de transformare. E grav daca doar atat te duce mintea!! Mai bine te apuci de facut prajituri, ca nu le prea ai cu tehnica. Vrei extindere? Incearca peste granita....
Raspunde

Zebra

Acum 5 ani

Stăm în studii, și studii, și alte hârtii... când realitatea și soluțiile care ar trebuii aplicate sunt evidente: - Centură ocolitoare în partea de sud a Sibiului (ceva măcar ca la Brașov sau Oradea, nu am pretenția unei alte autostrăzi). Fără centură în partea de sud, transportul în comun ar fi doar pe jumătate util, pentru că autobusele tot așa ar sta în trafic, în blocaje, plus opririle și ieșirile din stații, ar duce la întârzieri mari și utilizatorii nu l-ar vedea ca o alternativă. - Lărgirea străzii actuale la 4 benzi, nu la 3... plus, odată cu asta, o regândire a intrărilor pe străzile cartierului ... personal consider că ar fi o idee bună să fie câteva intrări înspre cartier, odată la câteva străzi, care s-ar putea sistematiza prin girații mai mari ... prin asta mă refer că nu e ok ca fiecare stradă din acel cartier să intre în actualul drum, în special în intersecții simple cu cedează / stop. - Extinderea măcar a câtorva străzi și spre Prelungirea Mihai Viteazu (zona Dedeman) astfel încât locuitorii să aibă mai multe alternative, și traficul să se dilueze. - Introducerea unei rute noi de transport în comun, cu fluențe mari în perioadele cele mai aglomerate (dimineața și seara), care să circule din zona cartierului arhitecților, pe Rahovei, Mihai Viteazu, C. Dumbrăvii, A. Șaguna, Alba Iuliei, Zona industrială vest, și retur. Astea îmi par a fi cele mai optime soluții. Pe viitor, se poate încerca o sistematizare a traficului și de pe Mihai Viteazu, prin construcția unor pasaje subterane pe acest bulevard, ori chiar îngroparea întregului bulevard, cu ieșiri doar în Rahovei, N.Iorga și C. Dumbrăvii, iar deasupra sa, parc.
Raspunde

agnes

Acum 5 ani

ce bine ca am plecat din Sibiu ... salutari din Anglia :)
Raspunde

nobody like everybody

Acum 5 ani

NU exista solutii ! Asta e pretul pe care trebuie sa-l platim traiului in oras in zilele astea. Am o verisoara stabilita de 20 de ani In America la New York. Nu are masina personala ( nu isi permite sa plateasca taxe si parcarea in zona unde sta, sunt enorme ) schimba 4 ( patru ) mijloace de transport in comun ca sa ajunga la lucru, face in medie 3 ore pe zi naveta casa-serviciu -casa si chiria apartamentului de 2 camere unde sta costa 6000$ pe luna. Barbat-su e new yorkez get -beget nascut, crescut acolo, are 52 de ani si mi-a zis sec:" asa a fost de cand ma stiu, stai in city esti sclavul vietii la oras. Te muti in periferie sau intr-un oras mai mic, adio oportunitati, chiria e jumate dar salariile sunt de 3 ori mai mici, sau dai bani pe naveta de nu-ti ramane nici de paine. " Deci? Asta e fratilor, e greu? Noi am vrut! De ce nu ne mutam in Marpod? Au si acolo scoala si dispensar si cu Putin noroc putem gasi un job cu juma de norma la supermarketul satesc. Aaaaaa, vrem sa fim oraseni? Foarte bine, excelent ! " decât " ca tre sa suportam alti 11500 de oraseni care merg la lucru in acelasi timp cu noi si care opresc la Piata Cibin in exact aceleasi timp cu noi si care culmea au exact aceleasi drepturi cu noi. Inclusiv dreptul la vot! Fain nu?
Raspunde

Ioan

Acum 5 ani

diferenta e ca in usa nu sunt asa multi corupti in guvern
Raspunde

Republica Teleormăneană România

Acum 5 ani

No șezi blând că Sibiul nu se compară cu NY și oportunități nu sunt numai în orașele mari! Dar dacă ai trăit toată viața la „City” îți pute oriunde altundeva. Du-te și întreabă un bucureștean autentic (din Moldova) oriunde altundeva decât la bucale viața e insuportabilă, cariere profesionale nu există și practic toți facem agricultură de subzistență! Iar comparația între Sibiu și Marpod denotă o „simplitate” în gândire pe care nu o mai adresez. Dacă un oraș presupune și trafic asta nu înseamnă că porcăriile urbanistice de genul Aglomerării Arhitecților, Mica Vâlcea din spatele Kaufland și Ghetto-ul Vertical din capătul lui M. Viteazu ar trebui acceptate!
Raspunde

sibian

Acum 5 ani

oare solutia: 20 de autobuze in loc de 1000 de masini nu se poate?
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus