Joi,
28.03.2024
Cer Senin
Acum
8°C

Sibiul - regiune gastronomică renunță la vechea orânduială și introduce o filosofie de lucru: ”triplu helix”

Sibiul - regiune gastronomică renunță la vechea orânduială și introduce o filosofie de lucru: ”triplu helix”

După ce anul trecut au înființat o asociație prin intermediul căreia să implementeze programul Sibiu Regiune gastronomică europeană, autoritățile sibiene revin acum și șterg totul cu buretele. Sibiu RGE va funcționa în baza unui nou acord în care filosofia de lucru să fie ”«triplu helix» cu interacțiune hibridă”. Noul acord este în curs de adoptare la mai bine de doi ani de la desemnarea Sibiului ca ”regiune gastronomică europeană în 2019” și la o lună de la lansarea oficială a acestui program.

Reuniți în cadrul unui consorțiu fără personalitate juridică, reprezentanții primăriilor din Sibiu și Mediaș, cei ai Consiliului Județean, ai Asociației județene de turism, ai Camerei de comerț, ai Universității ”Lucian Blaga” din Sibiu și ai Academiei forțelor terestre au decis că e vremea să lucreze într-un nou mod în implementarea programului regiunii gastronomice. ”Reprezentanții legali ai entităților menționate își susțin în continuare obiectivele generale formulate în conținutul dosarului de candidatură trimis la data de 31 iulie 2016 și vor derula acțiuni concrete pentru atingerea lor”, se arată în draftul de acord elaborat de membrii consorțiului.

Documentul mai prevede faptul că programul Sibiu RGE 2019 este conceput, implementat și gestionat de către Consorțiul care nu are personalitate juridică. ”Semnatarii acestui acord au convenit că filosofia de lucru în cadrul programului să fie «triplu helix» cu interacțiune hibridă între autoritățile publice – mediu de afaceri – universități”, se mai arată în proiectul de acord. Conceptul de ”triplu helix” a fost elaborat în anii `90, fiind teoretizat drept un set de interacțiuni între mediul academic, industrie și autorități în scopul dezvoltării economice și sociale.

Cine ce ar trebui să facă

Acordul detaliază oarecum și responsabilitățile pe care fiecare membru al consorțiului le va avea. Astfel, în sarcina primăriilor din Sibiu și Mediaș și a CJ au fost puse ”coordonarea și implementarea componentei privind politicile publice în domeniu”, precum și asigurarea de finanțare pentru agendele culturale și comunitare.

Camera de comerț, industrie și agricultură, pe de altă parte, ”va asigura coordonarea strategică a programului”. Totodată ”va coordona și implementa componenta referitoare la implicarea mediului de afaceri, parteneriate internaționale, naționale, regionale și locale și componenta privind măsurile economice de susținere a producătorilor și industriilor de profil”. În sarcina Asociației județene de turism este pusă componenta referitoare la turism și ”legătura cu mediul asociativ”, iar cele două instituții de învățământ superior implicate trebuie să conceapă, coordoneze și să implementeze ”componentele referitoare la cercetare-inovare”.

Asociația care ar fi trebuit să implementeze programul, redusă la bani

De remarcat faptul că, pentru prima dată, în discuție este adusă și Asociația de dezvoltare intercomunitară (ADI) Sibiu regiune gastronomică europeană 2019. Această asociație a fost înființată în prima parte a anului trecut cu exact același pe care și le propun din nou membrii Consorțiului. Doar că acest scop este definit cu alte cuvinte. ”Scopul Asociației este de a facilita cooperarea între unitățile administrativ-teritoriale și colaborare interinstituțională, în vederea stimulării dezvoltării economice sustenabile a regiunii, prin exploatarea creativă a patrimoniului gastronomic și abordarea integrată a comunităților locale, educației culturii, turismului și mediului de afaceri”.

Iar obiectivele acestei asociații sunt extrem de diverse, fiind stabilite tocmai pentru ca această asociație să fie cea care implementează programul Sibiu RGE 2019: de la crearea unor beneficii de ordin economic pentru producătorii locali la consolidarea identității gastronomice, la omologarea produselor specifice, cercetare în domeniu, crearea de programe de interconectare turistică, sprijinirea înființării și dezvoltării structurilor economice private sau realizarea unei hărți gastronomice interactive. Obiectivele specifice asumate de membrii respectivei ADI sunt peste 50.

Conducerea acestei asociații este asigurată ”prin rotație”, conform datelor înscrise în Registrul asociațiilor: din septembrie 2018 până luna aceasta, inclusiv, președinte este Daniela Cîmpean, cea care conduce CJ Sibiu. Din mai și până în decembrie 2019, președintele asociației urmează a fi Astrid Fodor, primarul Sibiului, iar din ianuarie 2020 și până în august 2020, conducerea urmează a fi preluată de Gheorghe Roman, primarul Mediașului.

Acum, însă, rolul acestei asociații este redus la atragerea de eventuale fonduri. ”ADI SRGE 2019, în calitate de organizație neguvernamentală de interes public, va asigura măsurile care ar putea determina participări sub formă de finanțare sau cofinanțare din bugetele publice locale, județene, naționale, europene sau internaționale”.

Fiecare cu a lui

Noul mod de lucru al Consorțiului prevede ca fiecare membru al acestei organizații fără personalitate juridică ”să-și finanțeze propriile acțiuni și să-și bazeze propunerile de acțiune sau proiecte în cadrul componentelor de care răspund pe resursele proprii sau pe cele pe care le pot atrage în baza legislației aplicabile”.

Decizii adoptate tacit în 48 de ore

Noul acord stabilește și modul în care vor fi luate deciziile în cadrul Consorțiului: fie prin vot direct, fie electronic. Dacă o decizie nu poate fi luată în cadrul a două reuniuni consecutive, la cea de-a treia reuniune aceasta va fi adoptată sau respinsă cu majoritatea simplă a celor prezenți la ședință. ”O propunere față de care un membru al Consorțiului nu exprimă un punct de vedere în maxim 48 de ore de la momentul anunțării cererii de vot este considerată aprobată prin procedură tacită”, se mai arată în acordul respectiv.

Prin care, în fine, membrii Consorțiului își asumă să realizeze în fiecare trimestru un ”raport sumativ” despre acțiunile și proiectele realizate în cadrul Sibiu RGE 2019.

Acest draft de acord a fost adoptat, deocamdată, doar de consilierii locali ai municipiului Sibiu. Aceștia au votat în unanimitate proiectul prin care împuternicesc primarul Sibiului să semneze noile reguli. Consiliul Județean Sibiu și cel local din Mediaș nu au supus, deocamdată, dezbaterii acest nou mod de lucru. Documentul vine după un debut de program cel puțin ezitant și, parțial, contestat de cei care lucrează în industria gastronomică sibiană și nu numai.

Descarcă de aici Acordul privind organizarea și implementarea programului Sibiu RGE 2019 și Statutul ADI Sibiu Regiune Gastronomică Europeană

Citește și Cum face Iordănescu Sibiul – regiune gastronomică? Exemplul meniului oficial

Regiune gastronomică, cine reprezintă Sibiul. Bucătarii Sibiului s-au dublat: acum sunt doi

Partenerul Sibiu – Regiune Gastronomică 2019, acuzat de impostură. ”Falși bucătari”

Sibiu Regiune Gastronomică – 10 întrebări fără răspuns

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

7 comentarii

Stefan

Acum 4 ani

Ce pompos sună: "Sibiu RGE va funcționa în baza unui nou acord în care filosofia de lucru să fie ”«triplu helix» cu interacțiune hibridă”. Tipic romanesc. Vorbărie multă, acțiune putina spre deloc! Ne mișcăm și noi mai cu talent?
Raspunde

sibian

Acum 4 ani

astia sunt pe nicaieri...cu Iordanescu in frunte
Raspunde

yyy

Acum 4 ani

Iordanescu...triplu heciumpeci
Raspunde

the one

Acum 4 ani

mare fasssssss!
Raspunde

Pepe

Acum 4 ani

Si eu care credeam ca renunta la vechea burghezie din primarie! Sibiul la gastronomie e ca si orasul la administratie, absolut identic.
Raspunde

Bogo

Acum 4 ani

Suntem plictisiti MAXIM de subiectul asta! PS n-am citit articolul si nu ma intereseaza ce imbecilisme scot unii si altii din ce stii ce dracu de structuri.
Raspunde

David

Acum 4 ani

Un mare concept " triplu helix" echivalent cu un triplu bulshit : Campean, Iordanescu, Fodor. Probabil este ideea lui Iordanescu pe care Campean a savurat-o cu o mare placere ptr ca ii place cum suna ptr ca nu stie ce inseamna. Sibiu Regiune Gastronomica un esec total, la fel ca si Daniela Campean in functia de presedinta si Fodor in postul de primar.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus