X
Foto: eminescubm.ro

O nouă specializare pentru liceenii din Sibiu: un fel de babysitter

La Colegiul Naţional Pedagogic „Andrei Şaguna” din Sibiu va fi introdusă o nouă specializare, începând cu anul școlar 2019-2020, anunţă conducerea instituției.

Astfel, pe lângă specializarea Educator – Învăţător, noua specializare la profilul pedagogic se va numi Educator – Puericultor. Aceasta va fi studiată o dată la 4 ani, fiind constituită o clasă cu 28 de locuri.

Potrivit instituției, în următorul an școlar 2019-2020, la profilul pedagogic, vor fi două clase cu specializarea Educator – Învăţător, la secţia română, o clasă cu specializarea Educator – Puericultor, secţia română şi o clasă cu specializarea Educator – Învăţător, secţia germană. Cei interesați vor putea afla mai multe detalii pe data de 19 aprilie, când la Colegiul Național Pedagogic „Andrei Șaguna” va fi organizată Ziua Porților Deschise.

Rodica Țălnariu, directoarea Colegiului ne-a explicat de ce a fost introdusă această nouă specializare și unde vor activa viitorii specialiști:

„Acești educatori-puericultori sunt viitoare cadre specializate care pot lucra în educația ante-preșcolară și anume în educația copilului de la 0 la 2 ani, deci în creșe, pe înțelesul tuturor. Vor avea sarcina nu numai de a supraveghea copilul, de a-l schimba și hrăni, ci de a-l educa, de a-i oferi o formă incipientă de educație. Sunt necesari acești oameni calificați, pentru că numărul de creșe este în creștere și pentru că un copil socializat adus într-o colectivitate trebuie să primească și o formă de educație. Plus, și legislația va impune încadrarea la acest nivel cu persoane calificate”.

Potrivit directorei, viitorii specialiști vor putea lucra doar în creșe. „E un fel de babysitter. În mediul privat, dacă vor vrea să lucreze, practic asta va fi sarcina lor – să aibă grijă de copii până merg la grădiniță și vor fi calificați pentru așa ceva. În centralizatorul nostru de ocupații nu apare baby sitter, ci Educator-Puericulor, dar în ultimă instanță asta este, o bonă pentru un copil mic. Și părinții care vor dori ca cineva să stea cu copilul lor acasă, vor avea certitudinea că acea persoană este calificată pentru această ocupație”, a adăugat Rodica Țălnariu.

FOTO eminescubm.ro

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

O opinie

  1. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

Lasă un răspuns către Anonim Anulează răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Sibiu
  • Contact