Joi,
28.03.2024
Innorat
Acum
11°C

Deziluzia Iohannis

Nu i-aș reproșa președintelui Iohannis lipsa de acțiune în războiul cu social-democrații. Să se fi ridicat pe metereze așa cum a făcut-o Traian Băsescu, ar fi reeditat mandatul unui om care a dus undeva jos de tot meseria de politician. N-a inventat șmecherii politice, așa cum a tot făcut Băsescu. Președintele care a reinventat majorități parlamentare, a pus presiune pe lideri politici, a format guverne aproape de la zero. A jucat. A fost acolo, cu mâinile suflecate, mânjit din cap până în picioare de flegme, lovit, zgâriat, dar mândru că a dat și el cât a putut. A făcut totul să ducă România pe un curs cât de cât normal. Chiar dacă a făcut-o ca un smardoi, ca un golan de la periferia Constanței, nu ca un politician european.

Iohannis e un alt tip de om și a vrut să arate încă din prima zi de mandat că nu e ca Traian Băsescu. Acest gând l-a urmărit permanent. Iohannis a făcut totul să nu i se pună ștampila ”băsescian”. Din păcate, din teama de a nu greși, nici n-a realizat mare lucru. A stat închis la Cotroceni și a început să puncteze acum, pe final de mandat. Când totul pare pierdut, când a rămas fără o parte din prerogative, când social-democrații au acaparat, una câte una, aproape toate instituțiile importante din stat. Un pic prea târziu. Și deja ineficient. Cu toate acestea, pare că și-a asigurat un nou mandat de 5 ani. Pentru simplul motiv că în România nu a apărut un altul care să semene cu Traian Băsescu. Îi are ca posibili adversari pe Călin Popescu Tăriceanu, Liviu Dragnea, Gabriela Firea, chiar și Dacian Cioloș. Nimic serios.

Pentru a-l judeca pe Klaus Iohannis trebuie să te întorci în 2014, atunci când și-a pus pe hârtie programul electoral. Punct cu punct, pas cu pas, actualul președinte poate fi acuzat că nu a făcut aproape nimic. Și nici măcar nu are totul treabă cu statul de drept, cu PSD-iștii, cu legile justiției, cu DNA-ul. ”România lucrului bine făcut” a fost un manifest decent, care putea să inspire mulți români. Din păcate, pe el s-a așternut praful și nu va mai fi frunzărit decât de consilierii care-i vor pregăti următorul manifest.

Să ne reamintim:

Cele două momente ratate

”Două momente majore, cu adevărat istorice, vor marca perioada următorilor cinci ani. România împlinește 100 de ani de la desăvârșirea statalității sale prin actul Marii Uniri de la 1918, iar în 2019, România este chemată pentru prima dată să asigure Președinția Consiliului UE. Acestea fac din mandatul viitorului președinte unul cu totul special și, mai ales, încărcat de o dublă responsabilitate.

Prima este legată de obligația de a reuși să pună capăt „războiului româno-român”, de a redescoperi curajul de a fi noi înșine, sensul unității în diversitate și de a reda speranța românilor. Scoaterea competiției politice din sfera conflictului personal, renunțarea la bătăliile fără miză națională și unificarea energiilor politice, economice și sociale pe un drum al progresului comun sunt obiective pe care mă angajez să le urmăresc cu răbdare și perseverență”.

Profilul de președinte

”Modelul pe care vi-l propun este al unui președinte care să fie un factor de echilibru, să acționeze ca mediator și integrator, să fie capabil să genereze consens între instituții și în societate, mobilizând energii și capabilități, gestionând riscuri și generând oportunități pentru dezvoltare. Acest lucru nu presupune transformarea Președinției României într-o instituție foarte slabă, dar nici foarte puternică. Președintele nu va nici jucător, nici simplu spectator. El trebuie să se desprindă de zgomotul de fond, de rutină, de interesele mărunte care nu aduc conținut și nu contribuie la viitorul țării, însă trebuie să fie ferm în fața derapajelor de la statul de drept, a exceselor politicienilor și a încălcărilor intereselor naționale. (...) România trebuie să aibă un preşedinte cu adevărat echilibrat și echidistant în raport cu jocul politic al partidelor. Şeful statului are obligaţia constituţională şi morală de a trata toate forţele politice cu aceeaşi măsură şi conform aceloraşi reguli. Românii nu doresc un președinte care una spune și alta face. Românii vor un președinte care să fie garantul respectării promisiunilor și al onorării angajamentelor”

Planurile

Strategia Națională Anticorupție

”Voi pleda pentru crearea, la nivelul Președinției, a unei platforme permanente de dialog și cooperare între toate partidele politice reprezentative, societatea civilă și instituțiile statului pe tema corupției. Cetățenii trebuie să fie implicați în implementarea strategiei naționale anticorupție (SNA) și, implicit, a Convenției Națiunilor Unite împotriva Corupției”.

Planul de Dezvoltare Durabilă

”Voi elabora un Plan de Dezvoltare Durabilă pentru următorii 10 ani, care să cuprindă atât obiectivele acoperite prin fonduri europene prin Acordul de Parteneriat, cât și pe cele care urmează a fi acoperite din bugetul de stat. Voi invita actorii implicați (cu precădere partidele politice) să-și asume acest Plan – un veritabil contract cu și pentru societate, pentru a nu se mai face cheltuieli în afara obiectivelor sale, adică în scopuri electorale sau clientelare;

Platforma națională comună de maximizare a absorbției fondurilor europene

”Voi milita pentru realizarea unei Platforme Naționale Comune de maximizare a absorbției fondurilor europene, care să faciliteze cooperarea între actorii implicați în acest proces și adoptarea rapidă și adecvată a deciziilor necesare”;

Viitorul sistemului de pensii

”Ca Președinte al României, voi chema toate forțele politice să decidem împreună viitorul sistemului de pensii. Spre exemplu, este important de stabilit ca obiectiv strategic conservarea actualului sistem care se bazează pe principiul solidarităţii între generaţii, aşa-numitul sistem pay-as-you-go (în care plata pensiilor este plătită din contribuțiile celor aflați în muncă) sau trecerea la un sistem de conturi individuale de economisire prin investiţii prudenţiale, centrat pe principiul contributivității, al responsabilității individuale şi al definirii şi garantării beneficiilor”.

Modificarea Constituției

”Misiunea mea, în calitate de viitor Președinte al României, ținând cont și de calendarul electoral, este ca, în anul 2015, să relansez și să impulsionez finalizarea dezbaterilor cu privire la schimbarea Constituției”.

Regionalizare și descentralizare

”Ca Președinte al României, voi relua temele regionalizării și descentralizării. În 2014, încercarea de a construi un mare proiect național pe tema regionalizării a eșuat, pe de-o parte datorită destrămării alianței politice aflate la guvernare, pe de altă parte, ca urmare a unei viziuni extrem de simplificatoare a actorilor implicați în acest proces”.

Relația cu Republica Moldova

”Ca Președinte al României, îmi propun să construiesc un consens politic și social pentru a fixa ca prioritate națională parcursul european al Republicii Moldova, care a fost și va rămâne o temă majoră a României în context european”.

Sursa: https://www.presidency.ro/files/userfiles/Program-prezidential.pdf

Mi se pare doar mie sau ”România lucrului bine făcut”, din care am citat mai sus, s-a transformat în ”România lucrului ne-făcut”?

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Alin Bratu

de Alin Bratu

Politic
Telefon:
0745 590 991

alin[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

13 comentarii

Eu

Acum 4 ani

Ce analiza...pai cum sa indeplineasca programul cu psd? Ori cu ei ori cu dracu, tot una e. N,a avut cu cine, astea au fost guverne? Daca ramanea Ciolos 4 ani, da; alta era situatia!
Raspunde

S

Acum 4 ani

Asta-i lecție pt oameni sa meargă la parlamentare, unde prezenta a fost doar 70% din cea de la prezidențiale (unde a fost tot mica). Alegătorii (sau ne alegătorii) sunt principalii vinovați de cum a fost condusa tara în ultimii 2 ani.
Raspunde

Ileana Violeta

Acum 4 ani

Sa nu facem, fie si din greseala, o confuzie: Romania este in situatia asta din cauza PSD si nu din cauza presedintelui . Asta ca sa fie clar ! Iohannis a vrut “guvernul lui” , a incercat , a impins de la spate cat a putut. Acum e momentul nostru: sunt alegeri!!
Raspunde

...

Acum 4 ani

Corect. Sincer nu ma asteptam la o analiza atat de corecta din partea TS-ului.
Raspunde

M

Acum 4 ani

Si care din aceste puncte asumate in program au depins 100% de el? Toate au nevoie ori de colaborarea parlamentului, ori de a guvernului. Cand n-ai cu cine, n-ai cum. E absurd sa ii imputi ca nu a facut mai nimic din lucrurile care nu depind de el. De ce sunt serviciile de salubritate din Sibiu scumpe si proaste calitativ, domnule Bratu? Sa-ti fie rusine! (vezi cum e?)
Raspunde

...

Acum 4 ani

Articolul puncteaza foarte bine faptul ca a existat o lipsa evidenta de interes pentru acele puncte din program. Si am vazut cu totii ca asa a fost. E drept ca unii nu vor sa recunoasca in ruptul capului asa ceva. Intrebarea cu salubritatea ma face sa rad. Dumneata vezi vreo legatura intre ceva program propus de domnul Bratu si salubritate? Vezi si ceva parghii? Inseamna ca ai vedenii serioase...
Raspunde

Ionut1595

Acum 4 ani

Cred ca numai un alegator dus cu autocarul la vot ( deci socialist) si-a imaginat ca lista aia se indeplinea fara o majoritate favorabila presedintelui. PSD este cel care a guvernat /guverneaza, care a dus tara in haos. Daca nu era presedintele era si mai rau!
Raspunde

...

Acum 4 ani

Dupa cum am mai zis-o si alta data: pentru unele persoane (prea) sus puse, faptul ca pesedeii au ajuns la putere a insemnat o adevarata mana cereasca. Capital electoral castigat foarte usor iar in ce priveste lipsa rezultatelor se poate mereu arunca vina pe ei. Este chiar fain, nici nu incercam sa facem ceva pentru ca e mai simplu sa faci nimic si apoi sa dai vina pe ciumapalacul pesedist.
Raspunde

sibian vechi

Acum 4 ani

Un articol penibil scris de un ziarist care s-a vandut si se vinde in continuare pe bani marunti. Produce confuzie si nedumerire in analiza cetatenilor orasului care l-au cunoscut cu adevarat pe presedinte. Se putea schimba el de la Sibiu la Bucuresti ? ? Numai oameni corupti si vanduti pot sustine aceasta "transformare" a presedintelui!
Raspunde

Ana

Acum 4 ani

Nu e momentul de bilant al lui Klaus Iohannis. Este , insa, momentul de bilant al PSD si situatia e nasoala: au mintit , au eliberat infractorii, eu dat euro peste cap, au scazut puterea de cumparare, nu au facut spitale regionale, autostrazi , nu au facut nimic. In peisajul asta Iohannis e personajul pozitiv.
Raspunde

Che

Acum 4 ani

Bun articolul si obiectiv.
Raspunde

..

Acum 4 ani

Foarte bun articolul!!!! Din pacate e foarte adevarat..... nu am fost fan Basescu, dar actualul nu ii ajunge nici la degetul mic....
Raspunde

Amadeus

Acum 4 ani

Slabut - slab ... go Home !! ( la Carmelita ) :(
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus