Vineri,
29.03.2024
Cer Senin
Acum
20°C

Președintele PSD Sibiu, Bogdan Trif, alături de candidații PSD la europarlamentare, Victor Negrescu, Mihai Macaveiu și Alexandru Popa, în mijlocul sibienilor

Președintele PSD Sibiu, Bogdan Trif, alături de candidații PSD la europarlamentare, Victor Negrescu, Mihai Macaveiu și Alexandru Popa, în mijlocul sibienilor

Președintele PSD Sibiu, Bogdan TRIF: Sibiul trebuie să fie un punct pe harta Europei. PSD va câștiga alegerile europarlamentare și va spune la Bruxelles „România merita mai mult”.

Sibienii care au trecut ieri prin Piața Mare au fost încântați să afle despre Petiția "Pentru o Cetățenie Europeană. Românii, cetățeni europeni cu drepturi depline", un demers al PES România prin care se dorește ca interesele românilor, oportunitățile și șansele la dezvoltare să fie egale cu ale tuturor europenilor. Bogdan Trif, președintele PSD Sibiu, candidatul PSD la europarlamentare, Victor Negrescu, și candidații sibieni, Mihai Macaveiu și Alexandru Popa au făcut echipă pentru a le spune oamenilor din Sibiu despre inițiativa socialiștilor europeni din România, o inițiativă pe care sibienii au primit-o cu brațele deschise.

“Este pentru prima dată când PSD are candidați din Sibiu la alegerile europarlamentare, iar acest lucru demonstrează că noua structură a PSD Sibiu funcționează din ce în ce mai bine. E timpul ca sibienii să ne cunoască pe noi, cei pro-europeni, social democrații care promovează România în Parlamentul European și nu o denigrează așa cum au facut liberalii, care au mințit și au dezinformat parlamentarii europeni doar pentru a servi intereselor lui Iohannis. O Românie care merită mai mult este o Românie care merită în același timp să fie reprezentată de oameni care își iubesc țara, onești, puternici și capabili să lupte pentru interesele românilor”, a declarat președintele Organizaţiei Judeţene PSD Sibiu, Bogdan TRIF.

PES s-a reunit sîmbătă la Sibiu în Adunarea Generală a Socialiștilor Europeni din România. Președintele PSD Sibiu, Bogdan Trif și cei doi candidați sibieni la alegerile europarlamentare, Mihai Macaveiu și Alexandru Popa, președintele Organizaţiei Municipale PSD Sibiu, Cătălin Stanciu, alături de președintele-coordonator PES România, Victor Negrescu, au discutat despre obiectivele viitorilor europarlamentari social-democrați în ceea ce privește poziționarea României pe o treaptă cât mai înaltă în rândul statelor membre.

8 1 12 5 3 6 16 13 14

 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

12 comentarii

justinian

Acum 4 ani

gahahahahahhaha...pacat ca nu am trecut prin oras la acea ora azi...pacat
Raspunde

kokos

Acum 4 ani

Lasa ca nici eu nici tu n-am pierdut nimic . ne luam revansa cand va veni in Sibiu stapanul lui , mafiotul suprem don livio , cand vor fi alegeri in grupul infractional organizat psd
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Verdict cert ...

Acum 4 ani

Penibili ! Penibili ! .............. Penibili !
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Enfractorul

Acum 4 ani

Mulțumim că susțineți drepturile interlopilor
Raspunde

Eu

Acum 4 ani

Mai lebenita iar jignesti sibienii cu afirmatii si gunoaie de astea! Ce ati facut cu Kovesi in Parlamentul European cum se numeste? Piei satano!
Raspunde

Adevarat

Acum 4 ani

Despre cine vorbeste trif asta ca ar fi onesti ca in psd sigur nu este nici unul. Poate vroia sa.zica hoti, analfabeti sau infractori dar sigur nu onesti. O fi gresit
Raspunde

Cosmin

Acum 4 ani

E unu Ionescu pe la PSD, un om merituos...., harnic...., inteligent...., gospodar...., bun de candidat la primărie. E așa de harnic încât atunci când îl vezi ai impresia ca a ieși de sub pat...., se trezește in fiecare dimineața foarte devreme.
Raspunde

kokos

Acum 4 ani

Da , da , pesedistii sunt cei mai pro-europeni Romania.Ha! ha ! ce gluma buna!Si pentru prima data , psd are candidati sibieni pe lista. Bravo , nu conteaza ca sunt pe locurile 35 , 50 si 99 cu zero barat sanse .Dupa cum vad din poze , nu i-a bagat nimeni in seama in afara de pensionari.
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Maria

Acum 4 ani

Ma bucur ca psd sibiu s-a reformat si a lansat candidati tineri.
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Eva

Acum 4 ani

Nu prea va functioneaza creierul ! Sunteti bine spalati pe cerebel. Nu prea cunosteti cat de curva e politica si politicienii ?Toti !
Raspunde

filossoft

Acum 4 ani

TS be like : domnu trif nu va mai stergeti ca facem noi curat . banul ochiul dracului
Raspunde

S

Acum 4 ani

Bah, nu va mai identificați cu România. Guvernul României nu e România!
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus