X
50414366_2112728035439787_638778313996763136_o

Vocalistul celei mai noi trupe a Sibiului: „ThisObey a venit de la o bubă ce a copt prea mult”

Marius Amariei are 33 de ani și iubește să cânte. Deși nu este de acord cu motivul pentru care mama lui l-a trimis la școala de muzică, pregătirea în acest domeniu i-a venit mănușă. După ce a cântat alături de Suburbia 11 timp de câțiva ani, Marius a pornit acum pe un nou drum, cu o trupă ce se pregătește să urce pe scenele Sibiului – ThisObey.

E o sâmbătă însorită, cu un vânt prea puternic pentru stat la terasă, așa că Marius Amariei mă poftește în curtea înverzită, amenajată chiar de el. La un pahar de sirop de soc, așezat în poziție de Buddha pe masa din paleți, tânărul îmi povestește cum s-a lansat în muzică alături de o trupă sibiană, cum a rămas fără trupă și cum într-un final, ca și cum totul ar fi fost foarte bine pus la punct încă de când a început să cânte pentru prima dată la patru ani, lucrurile s-au așezat și a apărut trupa ThisObey.

Sibianul a stat de vorbă cu reporterul Turnul Sfatului despre cum a început să cânte și cine l-a determinat să aleagă acest drum în viață.

Când ai început să cânți?

De mic de tot am început cu muzica. La patru ani am prima mea amintire cu mama la un concert. Tot timpul în casă ascultam muzică, iar la școală m-a dat mama direct la pian. Nu am apreciat motivul pentru care am fost dat la această școală – să cânt în biserică la pian, lucru pe care nici nu am mai apucat să îl fac. Am făcut șase ani de pian și am aflat între timp că dacă pici examenul la instrument, trebuie să te transfere de la Școala de Arte, lucru pe care l-am și făcut.

Am renunțat la pian, dar mă mai prosteam eu așa vocal. Îmi spuneau vecinii pe stradă „Ce fain ai cântat” și mă încuraja lucrul acesta. Așa a apărut karaokele. Prima dată am cântat în Parcarea ’90. Am stat mult prins în karaoke, cred că vreo 10 ani, dar după ce m-am însurat am renunțat la muzică aproape de tot. După divorț însă am avut cel mai bun refugiu în muzică. Am fost nevoit să mă mut într-o cameră mică, în condiții inumane o vreme… mergeam peste drum, la magazinul de chitare, la toaletă și să fac un duș. Pe vremea aceea, lucra o prietenă acolo și așa s-a făcut că într-o zi mi-a spus că o trupă caută vocalist. Îmi zice „e o trupă mai punk, așa, cum îți place ție” și am zis clar, e ce caut. Așa i-am cunoscut pe cei de la Suburbia.

Am stabilit niște piese de învățat, ne-am dus la sala de repetiții să vedem cum e și am avut o impresie bună din primul moment. Suna închegat. Am avut de furcă cu cei dragi, care îmi spuneau să găsesc ceva de făcut din care să câștig și bani. Eu atunci mă ocupam de IT mult și făceam destul de mulți bani.

40610460_1917508478295078_3164394640832987136_o

Ce șanse are o trupă sibiană să ajungă cunoscută ca una mare, din Capitală?

Are toate șansele, dacă depune destul de mult efort și muncește constant. E nevoie și de talent într-adevăr, dar efortul contează la fel de mult. Cred că Suburbia 11 a demonstrat cu vârf și îndesat acest lucru și tocmai de aceea nu am nici cel mai mic dubiu în ceea ce privește ThisObey.

Spune-mi despre această nouă trupă. Cine sunteți voi?

Noul proiect ThisObey este format din cinci oameni. Am pornit la drum doar eu și basistul, iar el l-a recomandat pe un tip care este efectiv un lăutar cu chitara în brațe, un om care îți reproduce și se adaptează din mers la orice și nu îi e frică de nimic. Apoi am decis să mai colaborez cu un prieten cu un vibe care mi-a plăcut foarte mult. Am găsit și un super toboșar, un plan în care Sibiul are un deficit destul de mare.

ThisObey a venit de la o bubă ce a copt prea mult, în ideea de a ne supune. Marca Obey mi-a dat ideea. Mi se pare penibil să porți un tricou pe care scrie „Supune-te” și inițial am zis ca trupa să se numească „disobey” (n.r. nu te supune). Apoi însă, fiind undeva pe drum, mi-a venit ideea ca mai degrabă să se numească „ThisObey”, adică supune-te la asta și e exact ce vreau pentru trupa asta, un mesaj care să atragă oamenilor atenția atât din nume cât și din mesajul versurilor noastre – Trebuie să ne trezim, că doar de noi depinde fericirea noastră.

Cine scrie versurile?

Până acum eu le-am scris, dar nu mă supăr dacă vine cineva cu o idee extra, îmbunătățită, chiar mă bucur. Nu îmi place să fiu fixist și să insist ca ceea ce am scris eu să rămână așa. Asta înseamnă evoluția, fiecare vine cu ceva nou peste ceea ce a făcut cel dinainte și așa înflorește totul.

Ați început să cântați?

Încă nu, dar avem deja un festival chiar de dinainte să fi avut prima repetiție ca trupă. Organizatorul mi-a zis că dacă voi face o altă trupă după Suburbia va vrea să cânt la evenimentul lui. I-am zis numele trupei noi, i-a plăcut mult și așa s-a concretizat primul nostru concert. Festivalul se numește Wolf Blues și va avea loc în zona Reșița.

M-am bucurat de foarte multă susținere după ce am părăsit trupa și mesajele vin în continuare. Un copil chiar m-a făcut să plâng, îți spun sincer, pentru că mi-a zis că sunt eroul lui. Ce poate fi mai frumos de atât?

Unde faceți repetițiile?

Deocamdată la mine acasă, dar după ce o să vină și toboșarul o să mergem la Manole, pe strada Râului. Are niște spații faine acolo, la Mondex, cu un tarif foarte decent și condiții foarte bune. Zdrăngănim și facem multă gălăgie acolo, fără să deranjăm pe nimeni, ceea ce ne ajută mult să ne concentrăm pe ceea ce avem de repetat. Aici mi-e teamă doar de rezistența casei. Pare destul de fragilă așa. (râde)

Cât de apreciată sau depreciată e meseria aceasta în Sibiu?

Autoritățile locale sunt cea mai mare piedică în fața muzicienilor și a celor care vor să facă ceva cu asta în Sibiu. Birocrația ne înnebunește și ne încetinește cel mai mult. Spre exemplu, încerc să merg să cânt pe centru cu basistul și nu reușim nicicum să ajungem să materializăm acest plan.

Ce planuri aveți pe viitor?

Vrem în primul rând să facem oamenii să zâmbească și să danseze, iar muzica e cea mai bună „armă” pentru asta. Îmi doresc fiecare individ în parte să își depășească propriile bariere psihologice prin muzica noastră.

Se poate trăi din muzică în România?

Dacă mergi și cânți pe stradă, probabil. De asemenea, banii sunt în industria nunților. Cei care vor să facă bani acolo merg, dar noi am ales să nu intrăm în asta pentru partea financiară, așa că nu vom cânta decât în cazul în care se însoară unul din noi, altfel nu! (râde)

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

4 opinii

  1. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  2. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  3. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  4. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Interviu
  • Contact