Vineri,
29.03.2024
Parțial Noros
Acum
14°C

Cât câștigă, în medie, un muncitor angajat la Con-A Sibiu?

Cât câștigă, în medie, un muncitor angajat la Con-A Sibiu?

Mircea Bulboacă, proprietarul firmei de construcţii CON-A, a declarat pentru Ziarul Financiar că salariul mediu oferit muncitorilor este de aproape 3000 de lei.

Salariul mediu net din domeniul construcţiilor a crescut cu 43% în perioada februarie 2018 – februarie 2019, iar cel brut a avansat cu 18% în acelaşi interval, potrivit datelor publicate ieri de Institutul Naţional de Statistică. Astfel, salariul mediu net în construcţii a fost în februarie 2019 de 2.763 de lei, iar cel brut de 3.810 lei.

Avansul vine ca efect al prevederilor Ordo­nan­ţei de Urgenţă 114/2018, adoptată la sfâr­şitul anului trecut. Printre măsurile incluse în document, se regăseşte obligativitatea sala­riu­lui minim brut de 3.000 de lei pentru angajaţii din construcţii, ceea ce înseamnă un salariu mi­nim de circa 2.352 de lei (aproape 500 de euro).

„La noi, salariul se apropia deja de 3.000 de lei şi înainte, astfel că nu avem costuri sa­lariale mult mai mari acum. Dintr-un număr to­tal de peste 600 de angajaţi, doar pentru 20 a fost nevoie de mărirea salariilor“, spune Mircea Bulboacă, proprietarul firmei de construcţii CON-A, cu afaceri de 97 de milioane de euro în 2018, conform zf.ro.

Spre comparaţie, câştigul salarial mediu nominal net a fost de 2.933 de lei în februarie 2019, cu 6% mai mult faţă de cel din construcţii.

Foto: arhiva TS

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Stefan Dobre

de Stefan Dobre

Administrație
Telefon:
0724 605 815

Comentarii

2 comentarii

Lotrin Vurpareanu

Acum 4 ani

PSD ne da nu ne ia ca aia vanduti strainilor care vand tara!
Raspunde

Inspectorul Javert

Acum 4 ani

Probabil că slarile la CONA sunt chiar mai mari decăt se spune în articol .Am lucrat la CONA, pe vremea când elemente din stadionul de la Cluj erau fabricate de CONA întro locație pe strada Frigoriferului .Aveam prgram de lucru 10 ore (în 2 schimburi ) ,de la 7 - 17 şi de la 18 -05, fără spor de noapte şi obligatoriu două sâmbete pe lună .A doua zi de Rusali (zi nelucrătoare ) an avut program normal de lucru (7-17) .Pe lângă angajații de la CONA bugetarii sunt în rai ,ei trăiesc viața ca un vis iar singura lor problemă (la servici ) este data la care să mai pună de o grevă pentru mărirea salarilor lor.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus