X
gant (12)

Ovidiu Ganț cere măsuri imediate: ”În ultima perioadă s-au înmulţit atacurile antisemite”

FDGR, prin vocea deputatului Ovidiu Ganț, condamnă cu vehemență atacurile antisemite din ultima perioadă și cere autorităților statului să ia măsurile necesare, pentru a-i pedepsi pe făptași și a preîntâmpina astfel de acțiuni. Astăzi, deputatul FDGR Ovidiu Ganț a susținut în Parlament o declarație politică în care a cerut implicare din partea Ministerului de Interne și a Ministerului Educației.  Din nefericire, în ultima perioadă în România s-au înmulţit atacurile antisemite. În mod absolut condamnabil o firmă din Prahova a utilizat odioasa lozincă „Arbeit macht frei!” (Munca te eliberează) care se găsea la intrarea în lagărul nazist de exterminare de la Auschwitz, unde au fost ucişi peste 1.100.000 de evrei în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.  Altă firmă a publicat o reclamă mizerabilă ultilizând imaginea lui Adolf Hitler, cel mai mare criminal din istoria umanităţii, căruia i-au căzut victimă milioane de oameni. Nişte infractori au devastat cimitirul evreiesc din Huşi, distrugând peste 70 de monumente funerare şi casa mortuară. Cât de ticălos să fii să comiţi un asemenea gest? Mai mult, s-a ajuns chiar la ameninţări scrise directe la adresa unor membri ai comunităţii evreieşti din România.Sunt doar câteva exemple de agresiuni antisemite comise recent în ţara noastră. Aceste acţiuni sunt calificate ca infracţiuni de legislaţia română în vigoare. În calitate de deputat al României, reprezentant al minorităţii germane, condamn cu hotărâre aceste fapte şi cer tuturor autorităţilor statului, politice şi judiciare, să ia atitudine fermă împotriva lor”, a spus Ovidiu Ganț.

Ganț cere introducerea în programa școlară studierea istoriei Holocaustului

Deputatul a cerut Ministerului Afacerilor Interne şi parchetului competent să rezolve cazurile cu celeritate, să identifice făptaşii şi să-i deferească de urgenţă justiţiei. ”Acest lucru trebuie să se întâmple pentru a stopa acest gen de infracţiuni pe care din păcate le cunoaştem din secolul trecut, atunci când în Germania nazistă, Italia fascistă, Ungaria hortistă, România naţional-legionară și regimul Antonescu sau alte ţări cu regimuri similare, au reprezentat preludiul funest al unor crime oribile, pogromuri, ale Holocaustului. Trebuie să luăm atitudine pentru a preîntâmpina repetarea istoriei”, a spus Ganț. El a solicitat totodată Ministerului Educației introducerea în programa școală a studierii istoriei Holocaustului. ”Solicit totodată Ministerului Educaţiei Naţionale să ia măsuri astfel încât studierea istoriei Holocaustului să se întâmple şi în fapt nu numai la nivel de deziderat, conţinut în programa şcolară. Numai prin educaţie, respectiv coerciţie vom putea împiedica repetarea infracţiunilor cu tentă antisemită, asigurând o convieţuire interetnică şi interconfesională normală pentru o societate democratică, specifică unui stat civilizat din Europa”, a mai spus Ganț.

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

3 opinii

  1. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Till Eulenspiegel

    Ma unge la suflet grija germanilor de pretutindeni fata de evrei. Ma unge mai putin plasarea pe picior de egalitate a ”Romaniei national-legionara si regimul Antonescu” cu ”Germania nazista” in ”preludiul funest”.Cred ca tipul ori nu stie ce spune,ori spusele i-au fost traduse gresit ori a fost pe Litoral zilele trecute.

  2. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Sile

    E teribil tipul. Ma tot intreb cat naiba mai trebuie sa il suportam ca deputat?Asta e deputat pe viata?!Alti sasalai nu pot deschide gura?

  3. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Politica
  • Contact