X
cimpean regiune gastronomica (1)

Raiul salariilor e la Miercurea Sibiului și la Avrig. Plus Consiliul Județean

De aproape doi ani, administrațiile locale își pot stabili singure salariile pe care le dau propriilor angajați. Cu aprobarea consiliilor locale, s-a ajuns ca un șofer de la Primăria Miercurea Sibiului să câștige mai bine decât un referent superior din Primăria Sibiu. Sau un șef de serviciu din Primăria Avrig să câștige mai bine decât un director din cea mai mare administrație a județului.

Cele mai mari venituri lunare din administrația publică a județului sunt cele de la Consiliul Județean Sibiu, respectiv cele ale președintei Daniela Cîmpean (foto principală dreapta) și ale celor doi vicepreședinți, Christine Manta Klemens (foto centru) și, respectiv, Marcel Luca. Doar că în cazul lor nu ei și-au stabilit salariul (indemnizația lor fiind fixată prin lege). Cei trei ”doar” și-au acordat un spor de 25% pentru faptul că lucrează cu proiecte din fonduri europene (deși, de implementarea efectivă a acestor proiecte se ocupă un birou specializat).

Președinta Daniela Cîmpean are un salariu de bază lunar de 23.400 de lei (echivalentul a aproximativ 5.000 de euro), cei doi vicepreședinți care o secondează fiind plătiți lunar cu câte 20.800 de lei (aproximativ 4.400 de euro lunar).

Singura administrație de la nivelul județului care se poate compara – ca volum de lucru – cu instituția Consiliului Județean Sibiu este Primăria municipiului Sibiu, instituție al cărei volum de muncă este, de fapt, cu mult mai mare. Acest lucru poate fi observat și numai dacă vom compara bugetele anuale ale celor două instituții, municipiul Sibiu având un buget dublu față de cel al județului. Și cu toate că volumul de lucru este mai mare în cadrul Primăriei, salariile celor de aici sunt considerabil mai mici.

Primarul Sibiului, Astrid Fodor, are o indemnizație lunară de 17.100 de lei (cu mai bine de un sfert mai mică decât cea a președintei CJ Sibiu). Tot cu un sfert mai puțin decât omologii lor de la CJ Sibiu câștigă și cei doi viceprimar ai Sibiului: Corina Bokor și Răzvan Pop sunt răsplătiți pentru activitatea lor cu salarii lunare de 15.200 de lei. Niciunul din cei trei nu apare – în listele publicate de Primăria Sibiu – ca beneficiari ai sporului de 25% aferent implicării în proiecte din fonduri europene.

La Avrig, totul este periculos. La fel și la Mediaș

La Avrig, angajaților din Primăriei li s-au dat sporuri pentru condiții periculoase și vătămătoare, în proporție de 15%. Tuturor angajaților. De la paznic, la referenți sau secretare, toți lucrează în condiții periculoase, așa că primesc sporuri lunare cuprinse între 317 de lei (în cazul paznicului) și 983 de lei (în cazul unui auditor). Pentru cei din fruntea orașului Avrig, sporurile de periculozitate sunt cuprinse între 1.062 de lei (în cazul unui șef de birou) și, respectiv, 1.342 de lei în cazul secretarului Primăriei.

Primăria din Avrig e printre cele mai periculoase. Așa că toți care lucrează aici primesc sporuri

Primăria din Avrig e printre cele mai periculoase. Așa că toți care lucrează aici primesc sporuri

Oricum, salariile din Primăria Avrig sunt ”la bătaie” cu cele din Primăria Sibiu. Un îngrijitor primește între 2.454 de lei și 2.912 lei (plus sporurile de periculozitate), pe când un șofer angajat la Primăria Avrig pleacă acasă cu un salariu de bază cuprins între 3.370 de lei și 3.598 de lei. La care se adaugă sporul de aproape 500 de lei (în Primăria Sibiu, salariul de bază al unui șofer este de 2.819 lei).

La fel ca și la Avrig, și la Mediaș administrația acordă tuturor un spor de condiții periculoase și vătămătoare. Așa se face că, prin urmare, arhitectul șef al Mediașului primește un salariu mai mare decât cel al Sibiului (11.012 lei, față de 9.066 de lei) și la ”bătaie” cu cel al arhitectului șef al județului (care primește 12.917 lei).
Iar cu aceste sporuri și cu nivelurile stabilite, cei din Primăria Mediaș au salarii net mai bune decât cei din Primăria Sibiu sau chiar și din Consiliul Județean. Spre exemplu, un șef de serviciu câștigă 6.555 de lei la Mediaș și, respectiv, 6.004 – la Sibiu. Iar un referent superior este răsplătit cu 4.629 de lei, față de 3.204 lei, la Sibiu.

Miercurea Sibiului vs. Tălmaciu sau Ocna Sibiului

La Miercurea Sibiului, singurul oraș din județ și printre puținele din țară în care nu există rețea de apă și canalizare, primarul a decis împreună cu aleșii locali că e periculos. Prin urmare, și-au adăugat și sporul de periculozitate de 15%, dar și sporul de 25% aferent celor care lucrează în cadrul unor proiecte pe fonduri europene.
Așa se ajunge că la Miercurea Sibiului sunt printre cele mai mari sporuri din administrația din județ: primarul are, pe lângă indemnizația de 11.440 de lei și sporuri totale de 2.860 de lei, pe când viceprimarul cumulează sporuri de 2.340 de lei.

Șeful de birou din Primăria Miercurea Sibiului ajunge până la un salariu brut de 9.400 de lei, în timp ce un șofer ajunge la 3.597 de lei. Paznicul (denumit guard în tabelele de la Miercurea Sibiului) primește 3.800 de lei.

La Miercurea Sibiului se dau cele mai mari sporuri din județ: cât un salariu

La Miercurea Sibiului se dau cele mai mari sporuri din județ: cât un salariu

Drept justificare pentru sporul de 25% pe care și-l acordă cei din Primăria Miercurea Sibiului, în tabelul aferent veniturilor salariale este trecut codul unui proiect: POCU SMIS-115001. Care este codul proiectului denumit ”Dezvoltare integrată în comunitatea marginalizată din Miercurea Sibiului”, proiect al cărui beneficiar este Asociația Fortunatis. Primăria Miercurea Sibiului este partener în acest proiect alături de Liceul tehnologic din oraș și de alte două societăți comerciale (Global Commercium Development SRL și SC Acquisition Career Management SRL). Proiectul se desfășoară pe o perioadă de trei ani (februarie 2018 – februarie 2021), are un buget de 19,1 milioane de lei și are drept obiectiv ajutorarea a 800 de persoane din comunitatea romă a localității.

La Ocna Sibiului, cu excepția unui inspector superior, nimeni din Primărie nu primește sporuri de niciun fel. Iar la Tălmaciu, sporurile se acordă pentru trei conducători de autospecială care lucrează și pe timpul nopții și pentru trei asistente medicale, cărora astfel le este alocat un procent de 7% spor pentru condiții deosebite (ca valori nominale, sporurile sunt între 327 și 340 de lei).

tabel salarii primari

Consiliul Județean vs. Primăria Sibiu

Dar dacă salariile celor din fruntea administrațiilor (primari, viceprimari, președinte de CJ sau vicepreședinți) sunt stabilite prin lege (fiind indexate, punctual, doar cu sporuri ), în cazul celorlalți funcționari veniturile lunare sunt fixate prin hotărâri ale consiliilor județene, respectiv ale celor locale. Aceste hotărâri au fost aprobate în cursul verii anului 2017, când toți aleșii vorbeau despre o necesară reactualizare a salariilor din administrație, salarii foarte mici la acea vreme.

Astfel, salariul de bază al administratorului public al județului, Sebastian Dotcoș, include sporul de vechime în muncă la nivel maxim și a fost stabilit de către președinta CJ Sibiu la 16.500 de lei. Cu un sfert mai mare decât al administratorului municipiului Sibiu, Ioana Leca, pentru care salariul lunar de bază a fost stabilit la 12.600 de lei.

Nici personalul de execuție din cadrul Consiliului Județean Sibiu nu este lăsat la voia întâmplării, astfel încât salariile sunt sensibil mai mari decât în alte instituții publice din Sibiu. Spre exemplu, un șofer angajat al CJ Sibiu are un salariu de bază care pornește de la 3.898 de lei și, corespunzător gradației, poate ajunge până la un venit lunar de bază de 4.300 de lei. Comparativ, la Primăria Sibiu salariul plătit unui șofer este de 2.819 lei.
Un îngrijitor angajat la Consiliul Județean Sibiu primește un salariu de 2.766 de lei și, în funcție de gradația pe care o obține, poate ajunge la un venit de bază de 3.444 de lei.

Dacă vorbim de funcții mai înalte, diferențele sunt, de asemenea, notabile: arhitectul șef al județului are un salariu de bază de 12.917 lei, comparativ cu cel de 9.066 de lei stabilit pentru arhitectul șef al Sibiului. Un director din cadrul CJ Sibiu primește un salariu de bază de 12.189 de lei, pe când unul din Primăria Sibiu – 8.039 de lei.

Pe lângă aceste salarii, angajații de la stat mai primesc și tichete de vacanță în valoare de 1.450 de lei. În plus, fiecare salariat din aceste instituții mai primește, lunar, și o indemnizație de hrană, ”reprezentând a 12-a parte din două salarii de bază minime brute pe țară garantate în plată” (adică aproximativ 346 de lei pe lună, dacă avem drept referință un salariul brut de 2.080 de lei stabilit pentru acest an).

Se poate și mai ”boierește”

De comparăm cu situația din alte județe, se poate constatat că, totuși, salariile de la Sibiu sunt ținute încă ”în frâu”. Un șofer angajat în cadrul Consiliului Județean Cluj are un salariu de bază cuprins între 4.820 și 6.009 lei, pe când un îngrijitor pornește de la 3.910 lei și poate ajunge până la 4.869 de lei.

Iar un șef de birou din cadrul CJ Cluj primește un salariu de bază de 2,6 ori mai mare decât un șef de birou din cadrul Primăriei Sibiu (13.749 de lei, la CJ Cluj, față de 5.134 de lei, la Primăria Sibiu).

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

29 opinii

  1. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    2cents

    Sporurile de periculozitate sunt firesti, ei stiu asta. Ganditi-va ce se poate intampla daca cetatenii vor intelege pe ce se duc banii din bugetele primariilor… Viata poate deveni periculoasa pentru ei, sarmanii…

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

      Între /bare/ ?

      Și totuși … cum de acei bugetari pesedisti cu salarii mici sunt milionari in euro !!! de unde ?
      Care este rețeta succesului ?

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

      Așa NU !!!

      Traiane ! atâta timp cât voi publicați articole plătite mă îndoiesc de actul jurnalistic pe care îl desfășurați !

      PS: acum înțeleg de ce nu publicați toate comentariile ;

  2. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  3. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  4. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Ionel

    Salarii mult prea mari ptr munca care o fac… macar daca ar vorbi frumos cu tine…..au ramas la fel de spinosi, flegmatici si uraciosi.

  5. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  6. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    A

    Ăștia de-și fac singuri salariile cred că nu au noțiunea banului muncit. Plimba centrul pe zeci de milioane! Administrația trebuie restructurata! Maxim 7 consilii regionale și din 5 comune o primărie.

  7. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Viorel Cordos

    Culmea ironiei este că, în fața sediului PSD Sibiu se scandează ” hotii ” , deși in afară de prefect , care este numit de guvern, nici un alt membru PSD , nu este în conducerea CJS sau primăria Sibiu…mă refer strict , la cine ia salarile la Sibiu , nu la ce se întâmplă în țară…Ei se sfintesc intre ei, alergând după diplome și coronite.

  8. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Sibianca

    “Aici sunt banii dumneavoastra!”. Acum stim de ce nu sunt drumuri, scoli spitale… Si mai stim si de ce se plang privatii ca la ei nimeni nu mai vrea sa munceasca. Pai cum naiba sa muncesti la privat pe 1200 cand statul iti da salariu de minim 10 ori mai mare?!

  9. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  10. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  11. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  12. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    whatever

    In momentul in care asistentii sociali sunt platiti de primarie, primaria ii baga in somaj pe toti asistentii sociali (persoane angajate pt ingrijirea persoanelor cu handicap), pentru ca primaria considera ca nu este nevoie de ei. In momentul in care sunt platiti de stat, si nu de primarie, sunt angajati din nou. Revine regula sa fie platiti de primarii, ca PSD-ul a tocat banii si trebuie sa reduca cumva costurile, iar primaria din nou baga in somaj asistentii sociali. Dar bani pt buzunarele lor sunt… sporuri de 25%…nerusinare!
    Proiect cu un buget de 19,1 milioane de lei cu obiectivul ajutorarea a 800 de persoane din comunitatea romă a localității…800 de peroane… cum sunt ajutate persoanele astea, ca tare ma intereseaza…WTF is wrong with you people?

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  13. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    PUIE MSD

    de ce nu se regaseste in declaratia de avere a doamnei Danila Campean acel salariu net/luna de 23400????
    Daca e sa facem un calcul si in ceea ce a declarat dumneaei in declaratia de avere, venitul net anual este de 92.250 lei brut…nici macar 1/3 din ce incaseaza efectiv anual adica 23400×12 luni= 280800 (aprox 60.000 EURO Brut adica 48393 Euro net!!!)

    http://www.cjsibiu.ro/wp-content/uploads/2018/09/da-cimpean-daniela-2017.pdf
    Cum e posibil sa minti in acte?

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

      yyy

      cu o logica elementara poti face niste legaturi cum ca declaratia depusa in 2018, acopera 2017(cum ii spune si in titlul documentului) iar salariile au fost marita anul trecut.

      • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

        P*** MSD

        cu tot cu logica ta elementara tot nu ies calculele la liman…ce draq de marire sa ai din 2017 pana in 2019 de la un salariu de 7700 lei brut/luna la 23400 lei brut/luna? o inventat roata???…bai fratilor…ne meritam soarta…o sa ne *** in fundul curtii inca 50 de ani de acum incolo…pt ca banii de investitii merg in buzunarele unor astfel de personaje publice!

  14. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    REX

    Pai cum dracu sa mai ajunga banii la unele primari pentru a face ceva in folosul comunitatii, (drumuri, apa, canal etc.) contribuabilul sa plateasca taxe si impozite numai pentru salariile babane ale TRANTORILOR , rusine sa va fie incompetentilor .

  15. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  16. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  17. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    nicusor

    Nu zic că nu sunt mari, dar totuși în tabelul ăla sunt salariile brute, alea pe hârtie!!! Dacă voiați să informați corect, netendențios, trebuia sa dați brut/net, să se știe exact cât ia omul în mână, nu pe hârtie, că e mare diferență! după ce se ia impozitul ce rămâne în mână nu mai e chiar atât de baban cum pare. Din 4000 de lei, aprox 1500 iți fură statul.

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

      yyy

      lasa ca romanilor le place sa isi planga de mila si sa arate cu degetul ce mult castiga unii (adica 2500 de EUR net, cat un ITist bun sau un contabil foarte bun…ca sa ne intelegem).
      de asemenea, romanii imaculati vor si ca oamenii aia sa fie profesionisti, punctuali, morali, calificati, incoruptibili, painea lu d-zeu.
      si, normal, sa lucreze pe 2 covrigi.

  18. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Inspectorul Javert

    Cineva vorbea despre ,,ARISTOCRAȚIA BUGETARĂ”. PSD -ALDE a inventat această nouă clasă socială ,superioară românilor de rând .Bugetarii în România sunt ca o haită de hiene care are un singur scop şi anume de a jefui bugetul statului cu orce preț .Un singur privilegiu le lipseşte (deocamdată) ca să fie la nivelul parlamentarilor , pensile speciale ,dar cred că în această legislatură lingăii Dragnea şi Tăriceanu vor rezolva şi acest mic detaliu .Desigur toate cheltuielile fiind suportate din impzitele plătite de idioții din sectorul privat .

  19. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Simion

    Acesta este efectul legii salarizării unitare, lege data de oleguta și psdragnea. Majoritatea celor care profita de pe urma ei sunt pad-alde-UDMR . Nu este de vina Daniela Câmpean sau Emil Boc, Ilie Bolijan sau Mircea Hava, ca așa se stabilesc indemnizațiile. Dacă era vreun primar de la usr tot venit mare avea. Problema este legat de sporuri. Acolo este alta discuție.

  20. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Chiar asa......

    Vedeti cum se duc sporurile…..cica fonduri europene 25%, pai la Primarie nu este la fel ca la CJ? Vedeti cati functionari in Primarie, sefi de birou sau directori, incasesaza aceste sporuri si pentru imprumuturi Berd si pentru fonduri pe langa cei din structura specifica. Cam de vreo 12 ani incoace, lunar si maxim, dar nu i au vazut nimeni si nici acum nu o sa i vada nimeni pentru ca nu intereseaza pe nimeni, nicio institutie nu se apleaca asupra acestui subiect si nici macar opinia publica, pentru ca, cu totii stim ca sunt stat in stat condusi de zeitati la care nu poti ajunge.
    Iar despre conditii vatamatoare ce sa mai zic bine ca iau ei care stau in niste sedii toate aranjate si renovate iar bieții gunoieri de exemplu care chiar lucreaza in conditii vatamatoare iau minimul.

  21. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    HR

    De Primaria Comunei Selimbar ce stiiti? Multa lume din primaria Sibiu migreaza la Selimbar pentru ca sunt veniturile mai mari. Interesant de știut este spre exemplu cat castiga arhitectul sef pentru asi permite tot ceea ce a trecut in declaratia de avere cu atat mai mult cu cat se construiește in nestire.

  22. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Om

    Dar de soțul lu doamna Prefect care este sef la Evidență în Primaria Selimbar stie cineva? De luni de zile ia salariul de sef. Dar serviciul nu există.

  23. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Sibiu
  • Contact