X
colaj nearat arat

ACTUALIZARE VIDEO Adio, narcise! Arătura s-a făcut la limita rezervației naturale. Care va fi extinsă printr-o “donație“

Reprezentanții unui impresionant număr de instituții publice s-au deplasat în zona rezervației Șuvara sașilor, din Tălmaciu, pentru a inspecta situația lucrărilor agricole care au afectat suprafețe pe care creșteau narcise sălbatice. În urma inspecției, autoritățile au apelat la proprietarul terenului să cedeze o parte din suprafață pentru plantele considerate importante, deoarece acestea au “migrat“ în afara ariei protejate.

Comisarul șef al Gărzii de Mediu Sibiu, primarul orașului Tălmaciu, reprezentanți ai Agenției naționale pentru arii protejate, ai Poliției din Tălmaciu, ai administrației Sitului Natura 2000 Frumoasa și ai Universității “Lucian Blaga“ din Sibiu s-au reunit în cursul dimineții de marți în zona ariei protejate Șuvara sașilor. La finele săptămânii trecute, în zonă au fost realizate lucrări de arătură care au afectat și suprafețe de teren pe care până acum creșteau narcise sălbatice și alte specii protejate, plante pentru care a fost înființată aria protejată Șuvara sașilor.rezervatie 1_Fotor

Lucrările de arătură au fost demarate la inițiativa unui investitor privat, care a cumpărat câteva zeci de ha de teren, în vederea înființării unei culturi de bostani din ale căror semințe este extras ulei. Cel puțin asta au descoperit autoritățile. Care, cu GPS-ul în mână, au început să verifice până unde s-a arat și dacă aceste lucrări s-au produs în interiorul ariei protejate, după cum au semnalat reprezentanții Universității “Lucian Blaga“ din Sibiu în cursul zilei de luni. “Arăturile s-au făcut în extremitatea rezervației. Noi acum câțiva ani am făcut propuneri de modificare a limitelor rezervației, care nu ne-au fost aprobate. În momentul de față, speciile rare pentru care s-a înființat această rezervație se află în zona arabilă. Sperăm să găsim înțelegere, să lăsăm zona să își revină, pentru că este puțin afectată, dar în următorii ani își va reveni. Este exact acea zonă pentru care am mai făcut demersuri de extindere și pe care le vom continua. Sperăm să obținem această bucată de teren care nu este foarte mare, dar care este foarte importantă din punct de vedere al biodiversității. Întâlnim multe specii perene, avem iris, patru specii de orhidee, narcise, gladiola. Sunt plante cu număr foarte mic la nivel de țară“, explică Andreea Sursa, din partea Administrației sitului Natura 2000 Frumoasa, din cadrul CJ Alba (aria rezervată Șuvara sașilor face parte din sit-ul Natura 2000).

Din explicațiile specialiștilor, narcisele și celelalte plante protejate din zona respectivă au început să “migreze“ în urma împăduririi naturale a terenurilor rezervației. Iar această “migrație“ a avut loc înspre terenurile care acum au fost arate și pe care le-au solicitat a fi incluse în zona protejată, solicitare care deocamdată nu a fost aprobată.

rezervatie 3_Fotor

Au apelat la proprietarul terenurilor să le cedeze o suprafață

Din hărțile cu care lucrau reprezentanții Universității “Lucian Blaga“, zona care tocmai a fost arată și pe care creșteau narcise și alte plante perene face parte din aria protejată. Reprezentanții autorităților au venit cu propriile instrumente de verificare a poziției geografice și au stabilit că hărțile invocate nu sunt corecte și că, de fapt, zona de teren pe care creșteau florile și care acum a fost arată nu se află în zona protejată.
“Ceea ce am putut să facem până în prezent verificări a fost zona pe care o vedeți, cu două GPS-uri, unul al reprezentanților de a ANAMP, celălalt este al reprezentanților care au calitatea de administratori din partea CJ Alba. Concluziile, până în prezent, nu a fost intrat în perimetrul rezervației“, arată Constantin Dragomir, comisar șef al Gării de Mediu Sibiu.

Cum însă plantele vizate cresc în afara zonei protejate, reprezentanții autorităților care s-au întâlnit la Tălmaciu l-au contactat telefonic pe proprietarul terenului agricol. Care este din Sadu. “Eu nu am fost informat de nimeni că ar fi chiar în marginea zonei protejate. Am să las acea porțiune de teren pentru narcisele sălbatice“, a promis, telefonic, proprietarul terenurilor.

Alți specialiști din domeniu, consultați de Turnul Sfatului, au arătat că deși zona protejată nu a fost propriu-zis afectată, regulile în domeniu prevăd și existența unei “zone tampon“, în care intervențiile de orice fel trebuie făcute doar cu aprobarea autorităților de mediu, tocmai pentru a evita astfel de situații precum cea produsă la Tălmaciu. “E normal ca plantele să migreze și tocmai de aceea legislația specifică în domeniu prevede că sunt tratate în mod egal și ariile protejate, dar și ariile limitrofe acestora. Dar este destul de mult haos în zona aceasta a administrării ariilor protejate“, a fost explicația oferită Turnul Sfatului.

Proprietarul terenului a fost de acord, verbal, să cedeze o parte din teren pentru plantele protejate

Proprietarul terenului a fost de acord, verbal, să cedeze o parte din teren pentru plantele protejate

În dimineața zilei de 16 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Tălmaciu s-au sesizat din oficiu și au demarat verificări în vederea stabilirii situației de fapt.

„Împreună cu reprezentanți ai Gărzii Naționale de Mediu și ai Consiliului Județean Alba, în calitate de administrator al rezervației naturale Șuvara Sașilor, polițiștii au efectuate cercetări preliminare, inclusiv măsurători ale terenului, cercetări în urma cărora s-a constatat că aspectele prezentate, în speță distrugerea unui teren destinat culturii de narcise, nu se confirmă. Cu toate acestea, investigația polițiștilor continuă, în scopul lămuririi tuturor aspectelor care țin de legalitatea lucrărilor agricole efectuate în zonă”, arată de asemenea IPJ Sibiu.
Articol ințial

Singura arie protejată de interes național din județul Sibiu în care cresc narcise sălbatice, dar și specii rare protejate la nivel european, a fost arată. Specialiștii aproximează că pentru refacerea zonei, chiar și în condițiile în care acum este oprită orice altă intervenție, ar fi nevoie de cel puțin 20 – 25 de ani.

Actualizare 08:15 Ministrul Mediului, Grațiela Gavrilescu, a reacționat la informațiile publicate de Turnul Sfatului. Deocamdată, a reacționat pe Facebook. ”Am cerut intervenția IMEDIATĂ a Gărzii de Mediu! Vinovații trebuie să fie pedepsiți EXEMPLAR! Sunt fapte ireparabile, pe care trebuie să le prevenim, stopăm, pedepsim, până nu este prea târziu! Mâine, până la ora 12.00, aștept informarea GNM!”, a scris ministrul, luni seara, pe pagina sa de Facebook, cu trimitere la articolul despre aria protejată de la Tălmaciu, care a fost arată la sfârșitul săptămânii trecute.

Articolul inițial. Șuvara sașilor este o zonă de aproximativ 20 de ha, aflată la limita administrativă dintre Tălmaciu și Sadu. În 1994 a fost declarată arie protejată de către autoritățile județene, fiind recunoscută ca atare la nivel național în anul 2000. “Sunt o serie de plante rare care cresc acolo: patru sau cinci orhidee, stânjenei siberieni, brândușe, dar și narcise sălbatice. Poate cea mai importantă specie protejată este cea a unui fel de mărar sălbatic, care mai crește la noi în țară doar într-un loc din Banat“, descrie geobotanistul Constantin Drăgulescu, profesor universitar în cadrul Universității “Lucian Blaga“ din Sibiu.

Originar din Tălmaciu, el a fost cel care a redactat documentația științifică ce a stat la baza includerii Șuvarei sașilor în lista ariilor protejate din România. Ulterior, zona a devenit des căutată de studenți și botaniști, pentru diversitatea speciilor rare de aici. “Zona aceea este mlăștinoasă, uneori nu poți ajunge decât dacă ai cizme, dar în anii mai secetoși, precum au fost cei din urmă, se putea ajunge și mai ușor. Anul trecut, pe 15 mai, când am ajuns acolo, am văzut chiar pe mijlocul ariei protejate un șanț adânc, creat probabil pentru asanarea terenului. Anul acesta, Miruna Popa, o studentă care dorea să documenteze lucrarea ei de licență despre orhideele din județ a descoperit dezastrul: a fost arat tocmai locul pe care creșteau narcisele sălbatice“, spune Constantin Drăgulescu.

O bună parte a rezervației naturale de la Tălmaciu a fost arată la finele săptămânii trecute. Foto: Miruna Pop

O bună parte a rezervației naturale de la Tălmaciu a fost arată la finele săptămânii trecute. Foto: Miruna Pop

Descoperirea a fost făcută în cursul zilei de sâmbătă, 13 aprilie, când “arătura era încă proaspătă“. “Știu zona, am aflat în cursul zilei de astăzi despre această situație. Voi merge în cursul zilei de mâine acolo, să vedem dacă intervenția a fost realizată pe teritoriul Tălmaciului sau al comunei Sadu. Acolo sunt și proprietăți private, trebuie să vedem la fața locului care este situația“, a declarat primarul orașului Tălmaciu, Nicolae Basarabă.

Plan de urgență

Reprezentanții Facultății de Științe, domeniul Științele mediului, din cadrul Universității “Lucian Blaga“ din Sibiu plănuiesc o intervenție de urgență în zilele care urmează. “Vom merge cu mai mulți studenți să strângem bulbi și rizomi și tot ceea ce mai e de găsit pentru a le planta în cealaltă parte a ariei protejate, acolo unde am înțeles că deocamdată nu s-a arat“, mai spune prof. univ. Constantin Drăgulescu.

În același timp a fost sesizată și Garda de mediu Sibiu.

Universitarii din Sibiu vor să se mobilizeze alături de studenți pentru a salva ceea ce se mai poate

Universitarii din Sibiu vor să se mobilizeze alături de studenți pentru a salva ceea ce se mai poate. Foto: Miruna Pop

Un haos legislativ și administrativ

Aria protejată Șuvara sașilor face parte din sitului de importanță comunitară Frumoasa, a cărui administrare fost preluată din 2016 de către Consiliul Județean Alba (situl se întinde pe teritoriul județelor Sibiu, Alba, Vâlcea și Hunedoara). Pentru acest sit a fost elaborat un plan de management și, mai apoi, demarate celelalte lucrări birocratice astfel încât proprietarii de terenuri peste care se suprapun ariile protejate să primească plăți compensatorii prin intermediul APIA.

Amplasarea ariei protejate Șuvana Sașilor. Foto: ProtectedPlanet.net

Amplasarea ariei protejate Șuvana Sașilor. Foto: ProtectedPlanet.net

Toate aceste demersuri, însă, s-au oprit după ce din vara anului trecut, brusc – fără nicio consultare publică prealabilă – Guvernul condus de Viorica Dăncilă a aprobat o ordonanță de urgență prin care custozii ariilor naturale protejate sunt înlocuiți cu Agenția Națională pentru Arii Naturale Protejate – o structură care la momentul emiterii ordonanței avea 90 de angajați. Abia în cursul acestui an a fost elaborat un regulament de organizare și funcționare a ANAP-ului, iar până la publicarea acestui articol, Turnul Sfatului nu a primit un răspuns dacă, în județul Sibiu, Agenția națională are sau nu reprezentanți angajați.

narcise narcise zero

Nu e singura situație

Rezervația naturală de la Tălmaciu nu este singura situație în care locuitorii județului Sibiu nu respectă regulile de protejare a unor astfel de zone. “Mai avem și aria protejată Dealul Țacăl, de la Slimnic, cu specii de plante stepice rare, dar și cu fluturi sau alte insecte protejate. În ultimii ani, vegetația de acolo a fost intenționat incendiată în mai multe rânduri. Împreună cu studenții noștri am intervenit pentru a salva ceea ce se mai putea“, arată Angela Bănăduc, decanul Facultății de Științe din cadrul Universității “Lucian Blaga“ din Sibiu.

“Rezervația naturală a fost declarată arie protejată prin Legea nr. 5 din 6 martie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, nr. 152 din 12 aprilie 2000, privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului național – Secțiunea a III-a – zone protejate[2] și are o suprafață de 20 ha. Aceasta este inclusă în situl de importanță comunitară Frumoasa[3] și a fost desemnată ca rezervație naturală în scopul protejării și conservării anumitor specii din flora spontană a împrejurimii Cindrelului. Rezervația naturală (un fost teren ce a aparținut sașilor din zonă) reprezintă o arie cu pâlcuri de mesteacăn argintiu (Betula pendula), arin (Alunus glutinosa) sau zălog și fânețe ce adăpostec specii floristice rare; dintre care unele protejate la nivel european prin Directiva 92/43/CE (anexa I) din 21 mai 1992 – privind conservarea habitatelor naturale și a speciilor de faună și floră sălbatică)[4]; astfel: șuvară[5] (Molinia caerulea)[6], narcisă (Narcissus stellaris), gladiolă (Gladiolus imbricatus), iris (Iris sybirica), brândușelele (Crocus banaticus), gențiană (Gentiana pneumonaunthe), mărarul porcului (Peucedanum rochelianum); precum și mai multe specii de orhidee (Orchis incarnata, Orchis laxiflora, Orchis transillvanica)“, sursa: turism.tamaciu.ro

În Șuvana Sașilor creșteau mai multe specii de plante protejate

În Șuvana Sașilor creșteau mai multe specii de plante protejate

Suvara_sasilor (8) narcise_Fotor

Sursa foto: Miruna Popa (pentru fotografiile recente), turism.talmaciu.ro, pentru fotografiile de arhivă

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

33 opinii

  1. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

      Observator

      M-da mai Sufana, tu judeci exact ca la Poiana, doar acolo a fi bogat inseamna a avea avere, unul ca tine n-are cum sa inteleaga ce inseamna o arie protejata, de ce e asa. In lumea asta mai trebuie sa avem grija si de natura nu numai de burta si de buzunar ! De geaba esti plin de bani daca dai rateuri cu mintea .

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

      • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  2. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  3. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    !?!

    A existat macar o pancarda info in zona. Va spun ca nuuu. De ce ? Pentru ca ariile protejate nu au nici un buget. Totul costa. Acesta este costul!!!? Oul si gaina?! Romanie superba…

  4. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Adriana

    Conduita ecologică lipsește la foarte mulți dintre români. Consider că ea ține de cei șapte ani de acasă, de grija pentru mediu,pentru ce este valoros în țara ta. Amenzile usturătoare sunt soluția. Nepăsarea, răutatea le-am văzut pe valea Argintului la Calcarele cretacice de la Cisnadioara unde, de mai multe ori, lanțul metalic care îngrădea aceste roci a fost rupt. Dealul Zakel-Slimnic este rezervație de stepa unde trăiesc 314 specii vegetale și 400 specii de insecte.

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

      Alzara 1918

      Când suni la 112 sa anunți incendierea ilagakă a unei pășuni ți se răspunde “ curată și oamenii locurile “ ; dacă insisti ca e ilegal , aproape ca ești certat ! Încercați și va convingeți de atitudinea pompierului de serviciu !

  5. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  6. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    EcoLOG

    1. Ariile Naturale protejate au bugete și sunt bani de proiecte mai peste tot.
    2. Administrația Sitului Natura 2000 ROSCI0085 Frumoasa, Consiliul Local Alba, sub oblăduirea căruia se afla și minunata fâneață cu narcise, a fost incapabil(în perioada în care încă administra situl) să scrie și să depună un proiet prin axa POIM care ar fi putut măcar semnaliza și promova mai serios această rezervație naturală, ce ar fi putut fi vizitată măcar de devoratorii de facebook și instagram dornici de o poză șoc.
    3.ANANP-Agenția Națională pentru Arii Naturale Protejate, nu cred că e o noutate, doarme atât prin prisma capacității administrative reduse, capacitate profesională și mai redusă datorată angajării unor habarniști în structurile teritoriale..parțial existente. Unde mai pui că e ocupată cu manevrat licitații de milioane de euro pentru raportarea pe articolul 12 a directivei Păsări și pe articolul 17 a directivei Habitate (apropo de faza cu lipsa banilor, ei sunt dar sunt spălați bine bine de tot prin amici…sper că citesc și ei comentariul meu)
    4. Toate cele de mai sus, alături de largul concurs al lipsei educației de mediu, nepăsării și îmbogățirii peste noapte, au transformat sute/mii de narcise în teren numai bun de pus cucuruz. Noooo, Doamne-Ajută.
    Aș mai putea scire aici material cât pentru un workshop de 2-3 ore legat de administrarea ariilor protejate…..da știu că scriu degeaba, un val de comenturi pe facebook și totul revine la normal….adică la pus cucuruz.
    PS Garda de mediu și Agenția de mediu nu le-am pus în discuție petru că astea dorm de multă vreme, având directori/comisari făcuți din jeleu, politruci ieftini care execută la ordin de partid.

  7. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    MB

    Ce tot arii protejate! V-a prostit occidentul cu prostii din astea!
    Narcisele nu tin de foame. Macar sa puna cereale sau porumb, sa avem ce da la porci, ca manca mult.

  8. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Cornel Frasinescu

    Sunt profesor de geografie la Liceul Teoretic ”O. Ghibu” Sibiu, iar la clasa a XI-a desfasor un optional numit ”arii protejate din județul Sibiu”. In mai aveam iesire pe teren la Turnu Rosu si Talmaciu, in rezervatiile naturale. Tinta era Suvara Sasilor, cu narcisele si stanjeneii ei. Acum o sa mergem sa vedem brazde si nesimtire! Vom inainta o petitie de protest catre Primaria Talmaciu si Primaria Sadu. Greu cu educatia!

  9. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

      Zoo Logic

      Subliniere : babuinii nu consuma alcool. Am rugămintea să nu mai jigniți aceste animale prin comparații cu atitudini specific umane.

  10. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  11. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Qytzu Eugen

    Cei care gandesc precum VITELE (hrana si apa si iar hrana si somnsi iar hrana) vor fi tratati de altii exact precum o merita ca vitele ! Noi cestilalti, care ne mai dorim si o tira de FRUMUSETE si de biodiversitate in Tara noastra, o vom primi ! Din pacate CEEA CE A FOST DISTRUS NU SE MAI POATE REFACE COMPLET !!!

  12. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  13. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Repet

    – Politia ce face, ancheta ce zice?!

    Cine e vinovat?!

    Muma padurii sigur e devina.

    Sa arat noaptea la lumina luminarii.

    Hai sa fim seriosi.

    TREBUIE PRINISI, CERCETATI, PUSI SA REFACA POIANA DACA NU

    PA tractor plug libertate!!!!!!!!!!!!!!!!!

  14. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Cetatean

    Înainte rezervația avea un paznic .
    Pana in zece panouri informative privind si limitele rezervație n-ar fi asa mult.Unde sunt ONG urile de mediu care toaca bani grei?Sau numai daca interesul cuiva o cere dau tare din gura.
    Putina munca patriotica si din partea studentilor de la ecologie n-ar lipsi…
    Păcat ca nu stim si nu prea vrem să ne protejăm natura asa frumoasa cum mai este încă.

  15. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    miki maus

    Pana la urma proprietarii actuali ai terenului de langa aria protejata… au fost informati de cineva (Primarie, ANANP; APIA, fostii proprietari, administratorul sitului Natura 2000) de obligatiile pe care le are ca properietar al unui teren din preajma ariei protejate? pana la urma terenu era pasune sau teren agricol?

  16. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Sergiu

    Eu nu inteleg un lucru . Narcisele erau pe proprietate privata si au migrat acolo de pe aria protejată. Atunci unde sunt narcisele de pe aria protejată????

  17. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  18. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    • Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

      gogule

      Io intelesei asa:

      Poiana cu Narcise din Rezervatia X a fost arata de persoana y.

      Apoi – rectificare ca y a arat pe limita rezervatiei, adica a barbierit si din rezervatie.

      Nu e delimitata zona tampon.

      Asta am inteles eu

  19. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  20. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  21. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Anticorupt România

    CLARIFICARE ȘTIINȚIFICĂ

    AMARYLLIDACEAE din fotografiile prezentate, atașate la articolul de presă, fac parte din familia/genul celor menționate în Directiva Consiliului European 92/43/CE din 21 mai 1992, privind conservarea habitatelor naturale și a speciilor de faună și floră sălbatică în baza căreia a fost înființată Rezervația Suvara Sașilor ?

  22. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Mihai

    Va dati toti cu parerea fara sa stiti desprece vorbiti. Articol jenant, goana dupa click-uri. Asta nu e jurnalism cand publici balarii fara sa verifici informatiile. Aratura este pe un teren privat, in afara rezervatiei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Sibiu
  • Contact