X
transfagarasan

Nimeni nu vrea să repare Transfăgărășanul: câți bani a promis PSD

Niciun agent economic nu este interesat să modernizeze cel mai spectaculos drum din Europa – Transfăgărășan. Cel puțin, până în prezent. Acesta este unul dintre obiectivele pe care și le-a asumat Guvernul Dăncilă în programul de guvernare 2018-2020, la pagina 169.

Ministrul Transporturilor, Alexandru-Răzvan Cuc, a fost întrebat în Parlament de deputatul Eugen Tomac în ce stadiu se află „proiectul de importanță națională” și când preconizează instituția ca acesta să fie finalizat. „V-ați asumat, prin Programul de Guvernare, printre foarte multe altele, modernizarea, până în anul 2020, a Transfăgărășanului. Suntem în a treia lună din anul 2019, iar lucrările de reabilitare sunt departe de a fi demarate. La 28 aprilie, CNAIR a lansat licitația pentru elaborarea studiului de fezabilitate și a proiectului tehnic entru reabilitarea/modernizarea DN 7C km 44+000 – km 117+000 (Transfăgărășan). De atunci, nu am mai aflat nimic”, i-a scris Tomac lui Cuc.

Potrivit programului de guvernare, pentru modernizarea Transfăgăraşanului Cabinetului de miniștri și-a asumat să cheltuie suma de 31,95 milioane de euro.

Actualul ministru al Transporturilor spune că de reabilitarea celui mai spectaculos drum din Europa nu s-a arătat interesat nimeni. „În data de 2 iulie 2018 a fost anulată procedura de atribuire a contractului de achiziție publică pentru că nu a fost depusă nicio ofertă”, a răspuns Alexandru-Răzvan Cuc. Ministrul a precizat că CNAIR a elaborat o nouă documentație privind demararea unei noi proceduri de achiziție pentru atribuirea contractului de servicii „Elaborarea Expertiză Tehnică pentru Reabilitarea/Modernizarea DN 7C km 44+000 – km 117+000 (Transfăgărășan)”. „Documentația se află în curs de promovare”, a adăugat oficialul.

Amintim că în unul dintre anunțurile CNAIR din primăvara anului trecut instituția menționa că a depus aplicația de finanțare pentru proiectul numit ”Sprijin pentru elaborarea documentației tehnico economice aferente proiectului de infrastructură rutieră pentru TRANSFĂGĂRĂȘAN-Transregio” în vederea obținerii de finanțare nerambursabilă alocată prin Programului Operational Infrastructura Mare 2014-2020. Pentru acest proiect, care prevedea elaborarea Studiului de Fezabilitate, a Proiectului Tehnic și a Detaliilor de Execuție, precum și acordare de Asistență Tehnică beneficiarului, CNAIR spunea că valoarea totală este de 6,1 milioane de lei.

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

2 opinii

  1. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    rosu

    Stati linisti, ca odata cu demararea proiectului “Domeniul schiabil Muntii Fagaras” se va moderniza toata regiunea. Vor putea circula mii de masini pe zi insusul si injosul Fagarasilor. Rabdare, ministrul stie ce face.

  2. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

Lasă un răspuns către rosu Anulează răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Sibiu
  • Contact