X
csu cluj (2)

BC CSU Sibiu a câștigat Cupa României pentru prima dată în istoria echipei

BC CSU Sibiu câștigă pentru prima dată în istoria echipei Cupa României la baschet masculin – un cadou de neprețuit pentru toți cei care iubesc din suflet baschetul și echipa lui Dan Fleșeriu.

Partida dintre Oradea și Sibiu a fost una pe care cu toții am urmărit-o fără să respirăm. Fie că am făcut acest lucru din fața televizoarelor sau din sala clujeană, trăirile au fost aceleași – bucurie, speranță, teamă. Pe rând și uneori chiar toate deodată. Bucurie la fiecare coș sau recuperare. Speranța că nu vom mai atinge cupa doar cu degetele minții, ci o vom îmbrățișa și o vom aduce acasă. Teama că totul s-ar putea pierde ușor, dintr-o neatenție de poate doar câteva secunde sau minute de joc. Acum mii de sibieni au la unison o singură trăire și se resimte în toată țara – bucuria supremă. Am reușit. Ați reușit!

Galben-albaștrii au încheiat partida cu un avans de zece puncte (88-78), după un meci în care scorul a fost extrem de strâns între cele două echipe. Minute bune după finalul partidei, suporterii sibieni și-au aplaudat preferații, iar jucătorii, împreună cu Dan Fleșeriu au ținut mândri cupa în mâini și s-au bucurat de victorie alături de ei. Tamulis, Hardy, Cooper, Dragoste… pe rând, cu toții și-au auzit numele strigate, s-au bucurat și au ridicat mâinile în sus a victorie.

A fost o seară pe care iubitorii baschetului sibian cu siguranță nu o vor uita niciodată. „Hai, CSU” se va auzi de acum mult mai răspicat și de o mie de ori mai însuflețit.

Suntem mândri de voi!

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

4 opinii

  1. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Eu, sibianul

    Bravo CSU, bravo minunatilor suporteri! Cred ca este unul dintre putinele meciuri la care am fost destul de linistit (daca se poate spune asa ceva despre felul in care traiesc meciurile…), de la inceput pana la final, pentru ca finala a fost, in mare parte, controlata de CSU! Desi este clar ca sunt subiectiv,, au fost si suporteri ai altor echipe care au spus ca a fost una dintre cele mai frumoase finale… cu ata mai dulce este Victoria!

  2. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  3. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  4. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Alesb

    Felicitări tuturor, jucători, staff tehnic și administrativ și suporterilor! Și sponsorilor! Poate cine știe, la anul, după o asemenea performanta, vor lua în calcul creșterea finanțării pt echipa.
    Bafta mai departe în playoff!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Sport
  • Contact