Vineri,
29.03.2024
Cer Senin
Acum
12°C

Sibience agresate și jefuite de un bărbat pe care l-au cunoscut pe rețelele de socializare

Sibience agresate și jefuite de un bărbat pe care l-au cunoscut pe rețelele de socializare

Un bărbat de 31 de ani din Avrig a fost reținut de polițiștii Biroului de Investigații Criminale Sibiu, fiind bănuit că a jefuit și agresat patru femei. Se pare că bărbatul stabilea legături cu victimele pe rețele de socializare, după care își dădea întâlnire cu ele.

În fapt, bărbatul este bănuit că, în perioada iulie 2018 – martie 2019, prin intermediul rețelelor de socializare, prin mesaje menite să stârnească interesul și să inducă încredere, ar fi stabilit diferite întâlniri cu patru femei, cu vârste cuprinse între 25 – 35 de ani, din municipiul Sibiu, pe raza municipiului, dar și în afara lui, sub pretextul că ar fi manifestat sentimente de afecțiune față de acestea, arată IPJ Sibiu.

Întâlnirile ar fi avut loc în autoturismul bărbatului sau al femeilor, în locuri izolate, unde, sub amenințări cu acte de violență sau chiar agresiune fizică, bărbatul le-ar fi deposedat pe acestea de bunurile pe care le aveau asupra lor, bani și bijuterii.

La scurt timp după ce întâlnirile aveau loc, avrigeanul ar fi obișnuit să contacteze victimele, transmițându-le fie mesaje conciliante, de natură a testa atitudinea victimei față de faptă și a crea aparența unui conflict pur sentimental, fie mesaje amenințătoare în cazul în care victima ar fi denunțat fapta, mai arată sursa citată.

La data de 18 aprilie, bărbatul a fost reținut 24 de ore pe bază de ordonanță, urmând a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu cu propunere de arestare preventivă pentru săvârșirea a patru infracțiuni de tâlhărie calificată, a unei infracțiuni de amenințare, a unei infracțiuni de lovire sau alte violențe și a unei infracțiuni de hărțuire. Prejudiciul creat se ridică la suma de 2.010 lei.

Cercetările continuă la nivelul Poliției Municipiului Sibiu în vederea documentării întregii activități infracționale a persoanei în cauză.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Cristina Bălău

de Cristina Bălău

Eveniment, Cultură 
Telefon:
0770 962 946
E-mail: cristina[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

1 comentarii

L

Acum 4 ani

Totusi trebuie sa stai bine in tromboane si vrajeli sa poti face asa ceva, sau sa dai de o gramada de proaste !
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus